Proverbul

Provenienta si definitia proverbului:

Specia e numita in grai popular vorba,zicala(zisa) uneori un adios din batrani,pentru a-I conferi aureola necesara.Dintre acestea vorba e cea mai apropiata,mai de seama etimologic din latina proverbium,raspandit prin literatura medievala si aparut mai tarziu in colectii.Probervul se va bucurat de o soarta privilegiata ,invrednicindu-se de timpuriu de patrunderea in scrieri si de a fi cultivat si incercurile carturarilor in deosebi ai umanistiilor.

Multimea de definii data acesteia atat de raspandite si utilizate expresii care este proverbul se poate grupa in 3 directii principale:

1)directia literar-folclorica,vizand incadrarea intr-un gen sau specie literara

2)directia lingvistica,vizand caracteristicile de expresie ale proverbului

3)directia logica,vizand statutul logico-semiotic ale proverbului si adesea incadrarea sa intr-un anumit tip de propozitie logica.

Proverbul este un enunt LINGVISTIC,el indeplineste toate conditiile incluse in definitia curenta a enuntului:,,prin enunt se intelege o secventa fonetica(un flux sonor),limitata prin pauza si caracterizata printr-un contur international si care poata o anumita informatie semantica,reprezentand deci o comicare,,.

Poverbul cuprinde in formularea sa o STRUCTURA LOGICO-SEMANTICA,particulara,fxa.de exemplu in BUTURUGA MICA RASTOARNA CARU MARE,, un termen nu poate fi substituit cu zero si nici macar cu un sinonim.Se poate admite doar modificari care pastreaza legatura de baza,,BUTURUGA FOARTE MICA RASTOARNA CARUL FOARTE MARE,,.

Proverbul este o expresie RECUTENTA (o izolare) a carui aparitie in curs e marcata prin elemente segmentale specializate cu rolul de a schimba planul de referinta sau prin procedee suprasegmentale;pause,intonatii specifice.

Iata acuma cateva conditii ale lui Ovidiu Papadima care desi expunse metaforic,au caracterul unei definitii a proverbului,mai ales prin surprinderea unor trasaturi specificevalabile:,,proverbele nu sunt invataturi,sunt ca toate celelalte forme de arta populara,forme de viata,,.

O alta definitie data in acest timp de V. Netea intr-un articol,,la baza proverbului trebuie sa existe totdeauna o gandire filozofica,etica sau sociala,formulate in propozitii categorice de sentimente,in timp ce locutiunea sau zicala este mai mult o observatie, o apostrofa,o constatare,un indemn sau un bluestem,exprimate adesea prin simple intergectii sau cu ajutorul unor cuvinte care sugereaza prin ele insele anumite notiuni sau tipuri de oameni.Dupa cum se vede opozitia se situeaza.Tot astfel procedeaza si I.C.Chitima :,,proverbul constata un fapt si da implicit o judecata pe curand,, iar ,,zicatoarea ramane la constatarea faptului si la exprimarea acestuia constatari,facute de mai multe ori in forma metaforica si poetica.Legatura este insa stransa intre cele doua forme incat adesea proverbul se poate transforma in zicatoare si invers.In jurul acesteii valori de constatare se forumleaza apoi definitia din care reiese ca zicatoarea poate avea in contextual proverbului sau invers idée care ofera o sugestie foarte interesanta,nedezvoltata ca ,,proverbul este formularea scurta a unei constatari cu valoare larg omeneasca,exprimata direct sau figurat,, ,iar zicatoarea ,,este formularea unei imagini verbale care intareste o constatare sau o idée,,.

Pildele filosofesti,, dupa limba cea proasta greceasca talmacite romaneste,, adica(din neogreceste)cuprind dupa numerotarea noastra 964 de pilde insiratele unele dupa altele,fara numele autorilor si fara numerotatie.Stilul e cam concis si sentintele sunt pune ca un fel de axiome etice,generale,deoarece ne fiind pomenit autorul maxima pierde subiectivitatea ei si devine mai obiectiva.

Unele exemple ne vor arata caracterul aceste colectiuni:,,cu vorbele cele dulci sa castigi multi prieteni’’ , ,,nebunul are inima lui in gura si inteleptul are limba lui in inima’’ , ,,nu da in datorie pentru ca sa traiesti slobod”, ,,lacomia aduce saracia si numai acela este bogat,care nu pofteste nimica”, ,,bucuriile cele mai desavarsite ale lumii sunt puurea amestecate cu oarecare intristaciuni”, ,, la toate treburile tale sa iei sfat de la cei ce se tem de Dumnezeu”, ,,fa bine celui ce-ti face rau ca-l vei birui”, ,, cu rabdarea ajunge cineva la sfarsitul gandului sau”.

Afara de acele doua colectiuni mai exista in literature romana si alte colectiuni de maxime etice relative moderne si care nu au intrat in popor de exemplu ,,filozoful Indian sau mijloc de a trai mai fericit in societate culese de un vechi bramin si rumanite de un scolar de la Sfanta Sava, 1835,1836, 1853.Alta carte este cea a lui Darvar,tradusa in greceste si in fine Conductoriul pe caile vietii in invataturile morale clasice… de Fr. Reiche.

Proverbele sunt intelepciunea oamenilor,rodul inteligentei practice,specialitatea trasa in generalitate.Ele se nasc la toate popoarele sunt in ceea ce priveste ideea generala, asemandandu-se intre ele avand tot unu si acelasi izvor;:viata.

Cuprinsul proverbelor,in sensul cel larg este unu multiplu.Sub proverb se cuprinde mai intai ,,pilda” sau inchipuirea unei imagini generale intr-o imagine restransa din care se naste o parte insemnata a limbii populare,adica ,,locutiunea proverbiala” cateodata confundata cu idiotismele de exemplu:,,a prinde cu ocaua mica”, ,,a o lua la sanatoasa”, ,,a ramane la sapa de lemn”etc.Cuprinde mai apoi maxima sau sentinta care a luat nastere prin abstractiuni si pleaca de la general la special:asa sunt sentintele tuturor intelptiilor si filosofilor.Si in fine proverbul propriu-zis,care se naste din intruchiparea fiecaruia,care reprezinta un ceva special si ajunge cu incetu a se lati si a se generalize.Putem zice ca,cu cat o maxima e mai generala,cu cat e mai buna;cu cat un proverb e mai special,cu atat e mai bun.

Proverbul se intrudeste mult cu maxima,apoi cu zicatoarea ceea ce pricinueste confuzii,unele grele de evitat intr0ucat provin din zone limitrofe.Maxima sau esenta enunta de asemeni un adevar de mai larga valabilitate,rezultand din rezultatul de discernare unui complex de fapte,alegand termenii cei mai nationali.