Anti-globalismul ca mișcare publică contemporană în Europa

Conceptul de globalizare este folosit în diferite contexte, iar sensul și definiția acestuia au devenit mai difuze cu fiecare utilizare. Totodată, acesta reprezintă un fenomen cu mai multe fețe. De aceea mișcările sociale care și-au asumat critica fenomenului sunt la fel de diverse precum evoluția pe care o denunță. Mișcările contemporane anti-globalizare evocă imaginea unui puzzle în care nicio piesă nu arată la fel, dar într-un fel anume reușesc să se potrivească în a crea o imagine diferită ca întreg.

Încercarea de a aduna sub-mișcările în jurul unui program comun a eșuat până în ziua de astăzi, chestionându-se ideea de coeziune a mișcării anti-globalism. Întrucât grupurile și susținătorii mișcărilor anti-globalizare sunt eterogeni e imposibil de creat o structură bine definită din punct de vedere organizațional, dar conexiunea și dialogul dintre acestea există, iar dezideratele acestora pot fi sintetizate în lupta pentru dreptate socială și împotrivirea față de supremația globală. În opinia mea, mișcările anti-globalism pot fi văzute ca rezultatul unei nesiguranțe sociale în fața procesului ireversibil al globalizării și reprezintă un trend în rândul mișcărilor antisistem din epoca contemporană. Motivul activităților de tip anti-globalizare este constituit de dorința de a schimba forma liberal-capitalistă a globalizării. Cu toate acestea, dezbaterea temelor de interes general privind îmbunătățirea condițiilor de trai ale muncitorilor și găsirea unui sistem de taxare echitabil reprezintă un exercițiu de libertate individuală care este în acord cu sistemul democratic.

Anti-globalismul reprezintă o mișcare socială și politică a unor organizații variate și grupuri de inițiativă care se opun anumitor aspecte ale procesului de globalizare și care se luptă cu consecințele economice, politice și sociale ale acestuia. Principalul motiv pentru crearea mișcărilor anti-globalizare este lipsa de reglementare a pieței libere, dar și o așa-zisă standardizare a minților, în care cultura de masă domină, iar libertatea oamenilor este suprimată. Atitudinea naturală a consumatorului este o principală formă de justificarea a patronajului capitalului la nivel global, ignorându-se problemele de mediu în detrimentul câștigului. Principalul scop al mișcării anti-globalizare pare a fi asigurarea progresului și îmbunătățirea proceselor de integrare a economiilor, oamenilor și culturilor bazându-se pe principiile democrației. Susținătorii anti-globalizării doresc prezervarea dreptății sociale, care se manifestă în posibilitatea de a alege o direcție independentă de dezvoltare și recunoașterea unicității, identității și independenței formațiunilor național-culturale.

La nivel politic, fenomenul de globalizare este legitimat de neoliberalism care susține răspândirea globală a capitalismului ca sistem economic. Acestă ideologie care își propune ca scop o societată bazată pe o piață dereglementată este adoptată în politicile electorale și în guvernarea democratică la nivelul mai multor țări precum Marea Britanie, Franța, Olanda, Germania și Italia. Mai mulți autori dezbat ideea compatibilității dintre democrație și globalism, argumentele fiind împărțite. Autori precum Litonjua consideră că piața se bazează pe autonomia individuală, inițiativă și antreprenoriat, în timp de democrația depinde de cetățenie, participare și pledoaria individuală , care presupun elemente interdependente, dar și unele incompatibile: ,,Democrația este o persoană, un vot; capitalismul este un dolar, un vot” . Uniunea Europeană a contribuit la creșterea globalizării în lume prin permiterea trecerii libere a persoanelor, capitalului și bunurilor, dar și prin sistemul monetar euro. Majoritatea țărilor vestice susțin globalizarea prin politicile economice adoptate, avansându-se ideea că progresul economic presupune și prosperitatea societății, dar acest lucru poate fi ușor contestat prin analizarea statisticilor referitoare la nivelul de trai al oamenilor din lumea a treia. O lume mai bogată înseamnă totodată îmbogățirea celor deja bogați și neglijarea celor aflați în poziții vulnerabile în fața acestui fenomen. În zilele noastre există cea mai mare discrepanță dintre bogați și săraci. Înaintea revoluției industriale, decalajul dintre cele mai bogate și cele mai sărace regiuni ale lumii era de 2:1. Astăzi, acesta este de 20:1 aplicată pe regiuni, iar la nivel statal de 80:1 . Această situație s-a agravat de la jumătatea secolului XX, când Europa de Vest a înregistrat cele mai mari câștiguri, în timp ce restul țărilor din Est au avansat foarte greu, creându-se o mare divergență. Problema se explică și în funcție de calificările oamenilor și oportunitățile pe care aceștia le au pentru a obține anumite posturi. Companiile multinaționale care beneficiază cel mai mult din urma comerțului liber preferă să angajeze personal necalificat din țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare din Europa de Est și să plătească salarii și taxe mai mici angajaților și statului, decât să se folosească de resursele umane din țara de origine pentru care ar fi taxați mai mult. Rata sărăciei în țări precum Macedonia, Albania și Ucraina are drept cauză incapacitatea oamenilor de a-și permite să facă investiții în vederea îmbunătățirii situației financiare prin educație și specializare. Astfel, muncitorii din țările dezavantajate de jocul capitalist acceptă salariile mici și neglijarea anumitor drepturi din lipsa de alternative. Existența acestei elite care exploatează oamenii dezavantajați reprezintă o consecință a lipsei de control asupra fenomenului globalizării. Un program pozitiv al acțiunilor anti-globalizare implică controlul democratic asupra piețelor financiare precum și introducerea unui tip de taxare specială numită taxa Tobin, care ar face posibilă acumularea de fonduri suficiente care să rezolve problemele din țările care suferă din urma sărăciei.