Criza spiritului și alte eseuri

Paul Valery

In timpurile moderne, nici o putere, nici un imperiu din Europa n-a putut să se menţină pe cele mai înalte culmi, n-a putut să comande nestingherit celor din jur, şi n-a fost capabil nici măcar să-şi păstreze cuceririle mai mult de cincizeci de ani. Chiar oamenii cei mai de seamă au eşuat, chiar cei mai norocoşi şi-au adus naţiunile în pragul ruinei. Carol Quintul, Ludovic al XlV-lea, Napoleon, Metternich, Bismarck n-au depăşit durata medie de patruzeci de ani. Fără excepţie.

Europa avea în sine toate motivele să comande restului lumii, să-1 supună şi să-1 călăuzească în scopuri europene. Poseda mijloace invincibile şi pe oamenii care le creaseră. Dar cei care dispuneau de ea îi erau mult inferiori. Aceştia se hrăneau cu trecut, nu construiau decât în trecut. si astfel au pierdut ocazia. Istoria şi tradiţiile politice, lipsa de viziune, spiritul îngust al epocii în care era la fel de ignorantă şi lipsită de putere ca orice ţinut de pe glob, au făcut-o să piardă această imensă ocazie despre care nici n-a bănuit în timp util că ar fi putut să existe. Napoleon pare singurul care a presimţit ce avea să se întâmple şi ce s-ar fi putut întreprinde. El gândea la scara lumii actuale, dar n-a fost înţeles şi a spus-o chiar el. Dar se născuse prea devreme ; timpurile nu erau coapte ; mijloacele lui erau mult mai puţine decât ale noastre. De abia după dispariţia lui, lumea a început să se gândească la hectarele vecinilor şi să mediteze la prezent.

Jalnicilor europeni le-a plăcut mai mult să se joace de-a armagnacii şi burgunzii decât să-şi asume pentru întregul pământ rolul pe care romanii au ştiut să-1 joace în lumea timpului lor.

Europa va fi pedepsită pentru politica ei; va fi lipsită de vinurile, berea şi licorile ei si altele. Europa aspiră vizibil să fie condusă de o comisie americană. Toată politica ei într-acolo se îndreaptă…

Neştiind să ne desprindem de istoria noastră, vom fi desprinşi de popoare mai norocoase, care nu au istorie sau nu au aproape deloc. Popoare fericite care ne vor impune fericirea lor. Europa s-a despărţit net de toate celelalte părţi ale lumii. Nu prin politica ei, ci tocmai în ciuda acestei politici, sau mai degrabă, împotriva ei, şi-a dezvoltat enorm libertatea spiritului, a combinat patima de a înţelege cu voinţa de rigoare, a inventat o curiozitate precisă şi activă, a creat, prin căutarea îndârjită a rezultatelor care pot fi comparate şi adăugate unele altora, un capital de legi şi de procedee foarte puternice. Politica ei a rămas aceeaşi; neîmprumutând din bogăţiile şi resursele uluitoare de care am vorbit decât atât cât i-a fost necesar pentru a-şi fortifica politica ei primitivă şi a o înzestra cu arme din ce în ce mai de temut şi mai barbare. Apăru deci un contrast, o diferenţă, o uimitoare discordanţă între starea în care acelaşi spirit se dedica muncii lui dezinteresate, conştiinţei lui riguroase şi critice, profunzimii sale savant exploatate şi starea în care se aplica intereselor politice.

Presupuneţi o clipă că vi se oferă puterea nelimitată. Sunteţi un om cinstit, iar fermitatea dumneavoastră constă în a face totul cât mai bine posibil. Aveţi o minte sănătoasă, spiritul poate contempla distinct lucrurile şi le poate reprezenta în raporturile lor; în sfârşit, sunteţi detaşat de propria persoană, plasat într-o poziţie atât de înaltă şi atât de interesantă că propriile interese par nule şi insipide în comparaţie cu ceea ce se află în faţa dumneavoastră şi cu posibilitatea care vi se oferă. Mai mult chiar, nu sunteţi tulburat de ceea ce i-ar tulbura pe alţii, de ideea aşteptării care este a tuturor, nu sunteţi nici intimidat, nici copleşit de speranţele care se pun în dumneavoastră. Există victorii per se şi victorii per accidens. Pacea este o victorie virtuală, mută, continuă, a unor forţe posibile împotriva poftelor probabile. Nu există pace adevărată decât în clipa în care toată lumea e mulţumită. Ceea ce e totuna cu a spune că pacea adevărată e rară. Nu există decât păci reale care, asemenea războaielor, nu sunt decât expediente. Singurele tratate care contează sunt cele încheiate între gândurile ascunse. Tot ceea ce se poate mărturisi e lipsit de viitor. E măgulitor să-ţi impui voinţa adversarului. Şi uneori chiar reuşeşti. Dar poate fi o voinţă nefastă. Nimic nu mi se pare mai dificil decât să determini adevăratele interese ale unei naţiuni pe care nu trebuie să le confunzi cu dorinţele sale. împlinirea dorinţelor nu ne ajută întotdeauna să nu ne pierdem. Inteligenţa şi voinţa, afectând masele, asemenea unor cauze fizice şi oarbe, – iată ce este politica.