Doctrinari

Tema: PARTIDE POLITICE ŞI SISTEME DE PARTIDE

Partidele politice se numără printre cele mai importante instituţii ale sistemului politic. Fără activitatea acestora este imposibil de imaginat procesul politic contemporan. Prin intermediul lor se realizează legătura între cetăţeni şi organele puterii, între societate civilă şi politică. În cadrul temei partidele vor fi analizate atât ca entităţi separate, cât şi în coraport cu alte partide sau diverse instituţii politice.

1. Conceptul şi funcţiile partidului

2. Tipologia partidelor politice

3. Sisteme de partide: definirea şi clasificarea

1. CONCEPTUL ŞI FUNCŢIILE PARTIDULUI

Conceptul de partid politic este unul dintre cele mai răspândite în ştiinţa politică contemporană. Sensurile variate atribuite noţiunii de partid politic şi particularităţile efective extrem de diferite pe care le-au consemnat şi le consemnează partidele, din fiecare etapă şi din fiecare ţară, au generat un număr mare de definiţii.

În primul rând, este vorba de definiţii minimaliste, în cadrul cărora se pune accentul pe o caracteristică anumită a conceptului. Max Weber pune accentul pe organizare, considerând că partidul este o asociaţie de oameni liberi, voluntar constituită, necesară societăţii, cu un anumit program, cu obiective ideale şi/sau materiale. Un alt precursor al ştiinţei politice contemporane - Benjamin Constant – subliniază aspectul ideologic al fenomenului: un partid este o reuniune de oameni care profesează aceeaşi doctrină politică.

În al doilea rând, este vorba de definiţii maximaliste, care sunt mai cuprinzătoare şi scot în evidenţă mai multe trăsături specifice partidelor politice. Sigmund Neumann, de exemplu, consideră că partidul politic este organizaţia închegată a forţelor politice active a societăţii, preocupate de controlul asupra puterii guvernamentale şi care luptă deschis pentru câştigarea maselor, luptă în care se întrec cu o altă grupare sau cu mai multe grupări având concepţii diferite. Iar în opinia lui Dimitrie Gusti partidul politic este o asociaţie liberă de cetăţeni uniţi în mod permanent prin interese şi idei comune, de caracter general, asociaţie ce urmăreşte, în plină lumină politică, a ajunge la putere, a guverna pentru realizarea unui ideal etic şi social.

Un al treilea tip de definiţii sunt cele descriptive. În cadrul acestora autorii enumeră principalele caracteristici specifice formaţiunilor social-politice. Josef La Palombara şi Miron Weiner, de exemplu, au propus următoarele caracteristici indispensabile partidelor:

- organizaţie durabilă, în sensul că ea trebuie să supraveţuiască liderii fondatori;

- o organizaţie completă, în sensul că trebuie să se întindă de la nivel central până la ramificaţiile locale;

- voinţă deliberată de a exercita în mod direct puterea;

- preocuparea de a-şi asigura un sprijin cât mai larg, îndeosebi cu prilejul alegerilor, dar şi în alte împrejurări, în diverse forme.

Sintetizând informaţia prezentată mai sus, autorii consideră că partidul politic (prin prisma definiţiei descriptive) presupune:

- organizaţie relativ stabilă, formată în baza asocierii libere a cetăţenilor;

- angajarea unei doctrine politice anumite;

- concurenţă/luptă cu organizaţii similare pentru câştigarea sprijinului din partea cetăţenilor cu drept de vot;

- reprezentarea interesele anumitor segmente sociale;

- cucerirea, menţinerea şi exercitarea puterii politice.

În ceea ce priveşte geneza partidelor politice, atunci despre existenţa unor mişcări sau tabere politice care ducea lupta pentru putere, istoricii ne relatează încă din antichitate. Acestea activau, în special, în regimurile în care erau prezente anumite manifestări ale democraţiei. Aşa, de exemplu, în Atena lupta pentru putere în polis la o anumită etapă istorică se purta între „partidul aristocraţilor” şi „partidul democraţilor”. În Roma Antică, în perioada republicii, erau cunoscute ciocnirile frecvente între „optimates” şi „populares”. Însă, majoritatea autorilor consacraţi în domeniu consideră că aceste structuri organizatorice instabile nu pot fi considerate partide în sensul modern al cuvântului. În literatura de specialitate ele mai sunt numite „protopartide”.

Partidele politice apar şi se dezvoltă în epoca modernă. Geneză strict legată de modernizarea (în cazul dat, democratizarea societăţii), de maturizarea societăţii civile, de creşterea gradului de complexitate a procesului politic etc. Se are în vedere conştientizarea de către individ a faptului că el are dreptul şi poate să se implice în influenţarea şi exercitarea puterii politice. Dacă în perioadele antică şi medievală (cu mici excepţii) autoritatea politică conducătoare avea un caracter tradiţional şi sacralizat (conducătorul era ascultat în virtutea voinţei divine sau a cutumei), atunci către secolele XVII-XVIII individul îşi pierde încrederea în astfel de autorităţi şi doreşte să se implice în procesul de luare a deciziilor.

Dacă cauzele enumerate mai sus au determinat apariţia partidelor (fenomenului partizan), atunci evoluţia acestora a fost influenţată de cel puţin două condiţii. În calitate de catalizatori ai dezvoltării partidelor a servit, pe de o parte, creşterea rolului jucat de adunările reprezentative (parlamentele) în viaţa politică a societăţii; iar pe de altă parte, extinderea dreptului la vot.

Primele partide politice, în sens geografic, apar în Europa Occidentală şi America de Nord. În cazul Angliei este vorba de „tories” (conservatorii) şi „whigs” (liberalii). Statele Unite ale Americii (SUA), din momentul înfiinţării, a cunoscut lupta dintre două curente social-politice: „federalişti” (republicanii actuali) şi „republicani” (democraţii actuali). În fine, un al treilea stat în care s-a purtat o luptă aprigă între diferite asociaţii politice a fost Franţa. Aici organizarea politică se făcea în bază de aşa zise „cluburi”. În perioada Revoluţiei Franceze cele mai cunoscute au fost cluburile:” iacobinilor” şi „girondinilor”.

Pentru o înţelegere adecvată a rolului jucat de partidul politic în societate este necesară identificarea şi analiza funcţiilor sale. Avem în vedere:

- funcţia de medierea între cetăţeni şi stat, între societatea politică şi cea civilă. Partidul politic este liantul ce asigură comunicarea între cetăţeni şi puterea politică. Prin intermediul partidelor pot nu doar să influenţeze puterea ci şi să participe la exercitarea acesteia;

- funcţia de exercitare a puterii politice. Partidele politice sunt principalii actori ai procesului electoral. Ele sunt acelea care prin obţinerea majorităţii la alegeri, controlează puterile legislativă şi executivă;

- funcţia de control şi critică asupra puterilor executivă şi legislativă (opoziţia). Această funcţie este practic opusă celei anterioare. Astfel, partidele sunt în stare nu doar să exercite puterea politică, ci şi să o monitorizeze în calitatea lor de opoziţie. Puterea întotdeauna are nevoie de opoziţie, care o face mai responsabilă şi mai motivată în acţiunile sale;

- mobilizarea socială. Partidele, în virtutea structurii organizatorice şi a rolului deţinut în societate, sunt actorii politici cu cel mai mare potenţial de mobilizare a cetăţenilor;

- recrutarea şi selectarea personalului conducător. Partidele sunt structurile care promovează liderii politici. Într-o societate democratică contemporană, pentru a te afirma ca politician, în majoritatea absolută a cazurilor, trebuie să fii membru a unui anumit partid sau să fii susţinut şi promovat de acesta;

- elaborarea de ideologii, doctrine, programe. Funcţionarea partidelor este imposibilă fără adoptarea unui program, fără aderarea la o doctrină. Acestea pe de o parte, individualizează partidul contrastându-l cu celelalte formaţiuni, iar pe de altă parte – îi oferă un sistem de idei, credinţe, pârghii şi mecanisme prin care se vor realiza promisiunile.

2.TIPOLOGIA PARTIDELOR POLITICE

Pe parcursul paragrafului de faţă vom încerca să identificăm principalele tipuri de partide, pentru o ordonare şi asimilare mai eficientă a multitudinii şi diversităţii de formaţiuni politice existente. În cele ce urmează o să prezentăm principalele criterii de divizare (în opinia autorilor), în baza cărora vor fi identificate tipurile de partide.

a) conform genezei (Maurice Duverger)