Elemente de Drept

Introducere în studiul dreptului

Ştiinţa poate fi definită ca ansamblul cunoştinţelor despre natură, societate şi gândire, acumulate de oameni de-a lungul timpului, şi exprimate în concepte, categorii, noţiuni şi principii şi acumulate de omenire în decursul timpului1.

Ştiinţa este un sistem alcătuit din subsistemul ştiinţelor naturii, subsistemul ştiinţelor despre societate şi subsistemul ştiinţelor despre gândire. La rândul său, subsistemul ştiinţelor sociale este alcătuit din ştiinţele de tip nomotetic, ştiinţele istorice, ştiinţele juridice şi cercetarea epistemologică a ştiinţei.

Ştiinţele juridice, subsistem al ştiinţelor sociale, pot fi considerate sistem în raport cu componentele acestora: teoria generală a dreptului, ştiinţele juridice istorice, ştiinţele de ramură şi ştiinţele ajutătoare sau participative.

Teoria generală a dreptului

este o ştiinţa globală, cu caracter teoretic, sintetic care studiază dreptul în ansamblul, generalitatea şi integritatea sa. Teoria generală a dreptului cuprinde principii fundamentale, concepte şi categorii (cum ar fi cele de normă juridică, izvor de drept, sistem de drept, răspundere juridică etc.) utilizate în toate celelalte ramuri de drept.

Ştiinţele juridice istorice

studiază istoria dreptului (Istoria generală a dreptului, Istoria dreptului românesc), istoria unei ramuri de drept (Istoria dreptului civil), a unei instituţii (Istoria dreptului de proprietate) sau a unor forme de drept (Istoria dreptului de proprietate).

Ştiinţele juridice de ramură

În sistemul dreptului contemporan distingem ca ramuri de drept ramurile corespunzătoare diviziunii dreptului public şi privat. Această diviziune în drept public şi privat este foarte veche, chiar Ulpian2 în lucrarea sa “Digeste” afirmând că “dreptul

1 N. Popa, Teoria generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1998, pag. 5

2 Ulpian – numele întreg Domitius Ulpianus, născut în Tyra, Phoenicia, jurist roman şi oficial imperal autor a numeroase lucrări despre drept, realizate într‐o manieră clară şi elegantă. Cea mai importantă lucrare este “Digest”, alte lucrări sunt “Libri ad sabinum” (care cuprinde 51 de cărți care interpretează legea civilă), “Libri ad edictum” (care cuprinde 81 de cărți cuprinzând edicte pretoriene); în ceea ce priveşte lucrarea “Tituli ex coprope

public este cel care priveşte situaţia unei probleme romane, iar dreptul privat, cel care priveşte folosul unei singure persoane”.

Deosebirea dintre dreptul public şi cel privat se caracterizează prin principiile diferite care guvernează dreptul aplicabil statului, de acele ale dreptului aplicabil particularilor.

În cadrul dreptului public, care conţine totalitatea principiilor şi regulilor aplicabile în raporturile dintre stat şi supuşii săi, sau în raporturile dintre state, sunt cuprinse: dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual – penal, dreptul procesual civil, dreptul internaţional public.

Dreptul privat, care conţine regulile aplicabile particularilor, cuprinde: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul internaţional privat, dreptul comerţului internaţional etc. În prezent, se constată tendinţa de reaşezare a ramurilor de drept, cât şi apariţia unor noi ramuri juridice, de exemplu, dreptul mediului sau dreptul instituţional comunitar.

Dreptul constituţional cuprinde totalitatea normelor juridice care stabilesc principiile fundamentale ale structurii social-economice şi ale organizării de stat, sistemul, principiile de organizare şi de funcţionare ale organelor statului, precum şi drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor3. Obiectul dreptului constituţional îl constituie relaţiile sociale care iau naştere în cursul organizării şi exercitării puterii de stat. Principalul izvor al dreptului constituţional îl formează Constituţia. Normele de drept constituţional pot fi cuprinse, însă, şi în alte legi sau decrete cu putere de lege.

Dreptul administrativ cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale care se formează în legătură cu organizarea şi exercitarea competenţei în sistemul administraţiei publice, în regim de drept administrativ, în activitatea de organizare a executării şi de executare a legii4.

În raporturile juridice administrative, ca şi în cele de drept constituţional, părţile, sau cel puţin una dintre ele, apar ca purtătorii de drepturi şi obligaţii şi totodată ca titulari ai puterii, întotdeauna o parte fiind un organ al administraţiei de stat. Raporturile de drept administrativ, pot sa apară numai din iniţiativa unei părţi fără consimţământul celeilalte,

Ulpiani, Epitome Ulpiani sau Regulae Ulpiani” aplanează suspiciuni, fără a se putea afirma cu certitudine că îi aparține, moare în 228 Î.Ch. ucis de un ofițer de sub comanda sa.

3 I. Ceterchi, I. Craiovan, op. cit., pag. 81

4 Al. Negoiță, Contenciosul administrativ şi elemente de drept administrativ, Ed. Lumina Lex, 1992, pag. 13

iar încălcarea normei juridice administrative atrage după sine răspunderea autorului, sancţiunea fiind de regula una administrativă.