Polaritatea cultură-civilizație

A defini „cultura” înseamnă a dezvălui semnificaţia majoră a omenescului, a descoperi vocaţia supremă a omului ca existenţă conştientă de sine, ca fiinţare specifică ce depăşeşte imediatul şi se proiectează în viitor ca tendinţă spre viabilitate şi permanenţă. Astfel potrivit lui Abraham Moles „cultura apare ca principalul material al gândirii, ca un bun, un conţinut, un existent, în raport cu viaţa spiritului. Ca materie a gândirii, cultura reprezintă ceea ce există, gândirea – ceea ce se face din ea: gândirea este devenirea culturii”. Alcătuită din două dimensiuni – întindere şi densitate –, cultura „provine din ambianţa (Umwelt) socială, parţial prin educaţie, parţial prin impregnare, prin intermediul acestor noi veniţi din lumea spiritului care sunt mijloacele de comunicaţie de masă şi care realizează legătura esenţială între individ şi mediul uman.”

Există două tendinţe în definirea culturii:

a) restrângerea conceptului la valorile cele mai elaborate sub raport artistic sau ştiinţific, tendinţă legată de minimalizarea sau negarea rolului maselor în dezvoltarea culturală a umanităţii;

b) extinderea fără discernământ a acestui concept la întreaga viaţă spirituală şi chiar la întreaga viaţă socială, ceea ce ne împiedică să înţelegem modificările structurale care au loc în dezvoltarea conştiinţei sociale.

Cultura a fost considerată ca un factor definitoriu al existenţei umane, ca element indispensabil al realităţii sociale. Cu un sens la fel de larg, cultura a fost preluată de gândirea istorică şi antropologică, pentru a exprima conţinutul esenţial al procesului de umanizare şi dezvoltare a societăţii.

Pentru a preciza sensul conceptului, procedeul cel mai simplu utilizat de teoreticieni a fost acela de a delimita cultura de alte componente şi realităţi umane. Astfel, potrivit lui Al. Tănase putem înţelege cultura punând-o în corelaţii cu cel puţin patru sisteme de referinţă: natură, societate, conştiinţa individuală/socială şi personalitatea umană.

• Faţă de natură, ea reprezintă tot ceea ce omul adaugă naturii, întregul echipament simbolic supraordonat celui biologic şi natural, un cosmos alcătuit din obiecte, relaţii şi simboluri, un mediu nou de existenţă.

• Faţă de societate, cultura operează un decupaj valoric, reţinând numai acele creaţii care-l definesc pe om în chip esenţial, care condensează în structuri materiale şi teoretico-simbolice o bogăţie de cunoaştere şi de experienţă umană exemplară, satisfăcând astfel nevoi şi aspiraţii determinate.

• În raport cu registrul complex al conştiinţei şi al trăirilor interioare, cultura cuprinde structurile expresive ce traduc în limbaje simbolice aceste stări şi atitudini, structuri ce devin valori intersubiective şi sociale. Cultura este definită adesea ca un ansamblu de “deprinderi sufleteşti”, întrucât presupune un proces de asimilare şi trăire subiectivă a valorilor. Dar aceste deprinderi şi stări ale conştiinţei sociale şi individuale se obiectivează şi se exprimă în opere, în limbaje simbolice, în conduite şi practici sociale.

• În raport cu personalitatea umană, cultura reprezintă tot ceea ce omul a dobândit în calitatea lui de membru al unui grup social, un sistem de idei, de obiceiuri, habitudini, modele comportamentale şi reacţii caracteristice pentru modul de viaţă al unei societăţi.

Deci, acest complex de norme, simboluri, mituri, imagini, credinţe şi idei, acest „corp” istoric, sistemul de reacţii dobândite şi învăţate, „suma informaţiilor neereditare” (Lotman), care constituie ecranul conştiinţei noastre şi mecanismele psihosociale prin care omul se raportează la realitate, precum şi universul de cunoştinţe şi stratul de semnificaţii înmagazinate în elementele acestei naturi umanizate – iată zona referenţială a termenului de cultură.

Orice element al culturii trebuie considerat simultan ca:

• un fapt de cunoaştere,

• o valoare ce răspunde unei nevoi şi exprimă o aspiraţie umană,

• un fapt de creaţie, adică o elaborare originală faţă de seria fenomenelor în care se înscrie

• şi, în sfârşit, un sistem de semne prin care sunt codificate semnificaţii umane