Problema omului în filosofia universală

La inceput omul a inceput sa-si puna intrebari asupra lui Dumnezeu, a universului, a naturii care-l inconjoara, si abia intr-un tarziu a inceput sa-si puna intrebari despre el insusi: Cine sunt? De unde provin? De ce traiesc? Care este finalitatea mea? Atentia filosofiei s-a indreptat asupra omului odata cu sofistii, mai apoi continuand cu Socrate si cu Platon. Odata transferata atentia, in filosofie, de la Dumnezeu asupra omului, s-a nascut antropologia: stiinta care studiaza omul. Astfel, omul a devenit centrul de meditare filosofica si masura a tuturor lucrurilor.

Filosofia despre natura si conditia umana

O perioada indelungata filosofii au apreciat omul ca un model al cosmosului, ca un microcosmos. Umanul si naturalul, despre modul de existent al carora se stia putin, erau identificate. Pentru prima data evidentiaza omul ca obiect de studio, ca axa unica a filosofarii Socrate.

In conceptia filosofica lui Platon este interpretata natura dubla a omului. Omul este inzestrat cu suflet, care il transforma in purtatorul spiritului impersonal. In filosofia lui Aristotel este descrisa unitatea dintre trup si suflet.

Spre deosebire de antichitate, filosofia medieval crestina interpreteaza omul ca pe o imagine a lui Dumnezeu. Sufletul anunta prezenta creatorului. Omul nu este apreciat de pe pozitiile ratiunii, ci ale inimii. Discutiile initiate de reprezentantii filosofiei crestine nu se axeaza pe raportul trup-suflet, ci pe caracteristica “omului natural” si a “omului spiritual”.

Filosofia renasterii reiese din unitatea si integritatea omului. Omul are un trup sensibil si un specific moral. In filosofia lui Rene Descartes, natura omului este redusa la cugetare, la ratiune. Actul gindirii reprezinta argumentele necesare confirmarii existentei individuale. Trupul si sufletul n-au puncte trangentiale: corpul este caracterizat de intindere, iar sufletul – de gindire. Continutul clar al sufletului este constiinta.

In filosofia lui Kant omul este apreciat ca o fiinta dubla. Apartinind lumii naturale, in care domina necesitatea, omul ajunge in lumea libertatii. Specificul existentei umane este determinat de libertatea morala a comportamentului.

Pentru Hegel omul este un purtator al Ratiunii, al Spiritului, este subiectul activitatii spiritual, creatorul culturii.

In aprecierea omului Marx pune accentual pe munca, pe activitatea de productie. Marx sustine ca omul este “ansamblul relatiilor sociale”, ceea ce inseamna ca insusirile personalitatii sunt determinate de societate.