Recenzie - cum e să fii liliac de Thomas Nagel

În textul său “Cum este să fii liliac? ”, Thomas Nagel abordează problema care a încurcat filosofii de-a lungul secolelor: problema minte- corp, deoarece nici un om nu a fost capabil încă să explice suficient de bine cum lucrează mintea de fapt şi, cum este în legătură cu corpul şi, cel mai important, cu creierul. El afirmă că ceea ce face ca problema dintre minte şi corp să fie aşa de unică şi grea este conştiinţa. El îi critcă pe reducţionişti deoarece deseori folosesc analogii pentru a explica legătura minte- corp, însă fără a lua în calcul problema conştiinţei.

Nagel este de părere că fără această problemă, relaţia minte- corp nu va mai fi aşa de interesantă, dar dacă este adăugată şi conştiinţa în această ecuaţie atunci problema minte- corp pare fără ieşire.

El examinează această problemă investigând experienţa conştientă a unui organism, experienţă care este ignorată de reducţionişti. Nagel spune că experienţa conştientă este un fenomen răspandit, care apare la mai multe niveluri ale vieţii animale, dar e greu de spus ce anume face dovada existenţei ei. El afirmă că aceasta experienţă conştientă, oricât de minimă ar fi ea, este cea care determină un mod de a fi al organismului respectiv. Fiecare fenomen subiectiv e fundamental legat de un singur punct de vedere. El numeşte acest lucru caracterul subiectiv al experienţei, cel care nu este surprins de analizele reductive ale mentalului deoarece toate sunt logic compatibile cu absenţa lui. Totodată autorul relatează că el nu neagă faptul că stările şi evenimentele mentale determină comportamentul, ci neagă doar faptul că ele pot oferi o explicaţie exhaustivă.

Apoi Thomas Nagel compară relaţia dintre subiectiv şi obiectiv luând ca exemplu ceva care să arate clar divergenţa dintre cele două tipuri de concepţie: „cum e să fii liliac?”. El alege liliecii pentru a ilustra această problemă deoarece sunt relativ înrudiţi cu noi, dar şi diferiţi în acelaşi timp ( de ex: sonarul). Liliecii au un simţ vizual foarte slab, ei percepând lumea cu ajutorul sonarului sau al ecolocaţiei, detectănd reflectările obiectelor din spaţiu cu ajutorul sunetelor de înaltă frecvenţă, rezultând nişte aprecieri comparabile cu cele făcute de oameni cu ajutorul văzului. Ceea ce este important în acest exemplu este faptul că oamenii nu au nici cea mai mică idee despre cum este să ai acest simţ, iar acest lucru ne creează dificultăţi în înţelegerea modului de a fi liliac. Deoarece percepţia lor e atât de diferită de a noastră, Nagel susţine că nu ne putem imagina cum este să fii liliac.

Autorul spune că trebuie să ne întrebăm dacă există vreo metodă care să ne permită să extrapolăm viaţa noastră interioară la viaţa interioară a liliacului, şi dacă nu, ce metode alternative ar putea exista pentru a înţelege această noţiune. El zice că este inutil să-ţi imaginezi că ai o membrană la braţ care îţi permite să zboti noaptea pentru a prinde insecte, că ai o vedere foarte slabă şi că percepi lumea cu ajutorul sonarului deoarece toate acestea ar spune numai ce ar însemna „pentru mine” să fiu liliac, dar tot nu vom şti ce înseamnă pentru un liliac să fie liliac. Chiar dacă am reuşi să ne transformăm în lilieci tot nu am putea să ne imaginăm cum ar arăta experienţele noastre dintr-un stadiu viitor al persoanei noastre. Aceasta este una dintre problemele esenţiale pe care Nagel o evidenţiază: conştiinţa este specifică fiecărei specii şi de aceea de neînţeles pentru alte specii şi nici şi nici altcineva nu-şi va putea duplica conştiinţa într-un computer, maşină sau orice altceva care nu este el.

Noi nu ne putem forma decăt o concepţie schematică la care îi atribuim tipuri generale de experienţe, dar căreia îi lipseşte caracterul subiectiv. Chiar dacă a ales un exemplu mai neobişnuit, el aminteşte cititorului că aceste lucruri sunt valabile şi între oameni. Poate că niciodată nu le vom înţelege, dar dacă negăm existenţa sau semnificaţia logică a ceea ce nu înţelegem reprezintă forma cea mai rudimentară de disonanţă cognitivă.

Nagel mai afirmă că am putea crede că există fapte care n-ar putea fi repreyentate