Executarea creanțelor fiscale - drept financiar

SEMINAR VI

27.04. – 10.05.2009

A. EXECUTAREA CREANŢELOR FISCALE

Executarea voluntară: PLATA

I. Executare voluntară - în sens larg realizarea conduitei părţilor, constând în a da, a face sau a nu face, ceea ce subiectul pasiv al raportului juridic s-a obligat.

a) plata – în limbaj curent, desemnează remiterea unei sume de bani,

b) plata - în limbaj juridic plata corespunde oricărei forme de executare voluntară a unei obligaţii.

c) „plata” - natura juridică a unui act juridic (în sensul de negotium) încheiat între cel care face plata (debitorul iniţial, un succesor al acestuia sau un terţ) şi cel care primeşte plata.

II. Cine poate face plata?

Regula este că oricine poate face plata. Distingem următoarele situaţii:

- debitorul face plata, personal sau prin reprezentant, legal sau voluntar.

- o persoană ţinută pentru debitor face plata – un fidejusor (garanţie personală dată, ca măsură asiguratorie)

- o persoană ţinută alături de debitor, în situaţia codebitorilor solidari, care execută integral obligaţia.

- în cazul persoanelor juridice plata este făcută în numele persoanei juridice prin reprezentantul legal.

- un terţ face plata. Terţul poate face plata cu valori juridice diferite: în interes propriu, spre exemplu, un locator plăteşte ipoteca pentru a salva soarta bunului, sau în interesul debitorului – o liberalitate.

III. Termenul de plată

Orice obligaţie fiscală cunoaşte:

1. un moment al constituirii acesteia şi anume data producerii faptului juridic generator al impozitului sau taxei,

2. data stabilirii - consemnarea obligaţiei fiscale, în baza unui act administrativ fiscal, declarativ de drepturi şi obligaţii.

3. data exigibilităţii - de la momentul constituirii obligaţii, legea poate acorda un termen în cadrul căruia se poate face plata.

4. data scadenţei - după acest moment, se trece la executarea silită a creanţei.

Spre exemplu, impozitul pe salarii se stabileşte la data plăţii salariului, 14.06.2009, angajatorul este obligat să facă plata începând cu data de 1.07.2009 (data exigibilităţii) şi până la 25.07.2009 (data scadenţei).

Spre exemplu, art. 34 C. Fiscal – impozitul pe profit se plăteşte trimestrial până la data de 25 a lunii următoare; art. 255 C. Fiscal – impozitul pe teren se plăteşte în patru rate egale la data de 15.03/15.06/15.09/15.11.

Diferenţele de obligaţii fiscale, termenul de plată se determină în raport de data comunicării acestora, conform art. 111 C. Proc. Fiscală: comunicarea în intervalul 1-15 al lunii, data plăţii până la 5 a lunii următoare; comunicarea în intervalul 16-31, data plăţii termenul de 20 a lunii următoare.

IV. Data plăţii

În dreptul fiscal, datorită naturii obligaţiilor patrimoniale, plata se poate face numai în natură. Remiterea sumei de bani, reprezentând obligaţia de plată a unui impozit, taxă sau altă contribuţie sau obligaţia de a restitui o sumă de bani de la bugetul central sau local, se poate face, conform art. 114 alin. (1) C. Proc. Fiscală în mai multe forme:

a) În numerar – la trezorerie sau la un alt organ fiscal;

b) Prin mandat poştal;

c) Prin decontare bancară:

d) Prin anulare de timbre fiscale mobile.

În funcţie de modalitatea de realizare a plăţii, conform art. 111 alin. (3) putem identifica următoarele cazuri privind data plăţii:

a) Pentru plata în numerar – data plăţii este data documentului de atestare a plăţii – chitanţa emisă de organul fiscal.

b) Pentru plata prin mandat poştal – data plăţii este data poştei.

c) Pentru plata prin decont bancar – data plăţii este data debitării contului plătitor conform documentelor bancare de decontare confirmate prin ştampila şi semnătura autorizată (a operatorului bancar).

d) Plata prin card bancar: data debitării contului plătitor

e) Pentru plata prin anulare de timbre fiscale – data înregistrării la organul fiscal a actului anulat.

La acest moment se sting obligaţiile fiscale principale şi secundare ale debitorului.

Art. 114 alin. (4) – (6) – în caz de eroare, plata este valabilă sub condiţia debitării contului contribuabilului şi creditării unui cont bugetar. – cerere de îndreptare a erorilor – termen de 1 an – decădere.

V. Ordinea stingerii obligaţiilor

În mod frecvent, debitorul fiscal datorează concomitent mai multe tipuri de obligaţii fiscale.

Sediul materiei este dat de art. 115 C. Proc. Fiscală. Pentru a aplica regulile în materie este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: pe de o parte debitorul trebuie să datoreze două sau mai multe tipuri de obligaţii fiscale (impozit pe profit, T.V.A., taxe vamale), iar pe de altă parte acesta să facă o plată insuficientă.

În primul rând, conform art. 115 alin. (1) debitorul va indica tipul de creanţă fiscală principală, care urmează să se stingă. (spre exemplu, impozitul pe profit).

În al doilea rând, potrivit art. 115 alin. (1) în interiorul aceleiaşi categorii de impozit, dacă subzistă insuficienţa plăţii se aplică un set de reguli privind ordinea stingerii obligaţiilor.

a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată – eşalonare, împreună cu majorarea de întârziere

b) obligaţiile fiscale în ordinea vechimii – principale şi accesorii

c) sumele datorate în contul ratelor următoare

d) obligaţiile viitoare

Stingerea obligaţiilor se face în această ordine de drept, organul fiscal având obligaţia de a comunica contribuabilului – până la următorul termen de plată.

VI. Compensarea

Art. 116 C. Proc. Fiscală – compensarea - intervine atunci când în două raporturi juridice distincte părţile au concomitent calitatea de debitor şi creditor, unul faţă de celălalt, urmând ca prin manifestarea lor de voinţă obligaţiile să se stingă până la concurenţa celei mai mici.

Condiţie - obligaţia datorată să rezulte din debite faţă de acelaşi buget. Nu intervine compensarea între o creanţă de la bugetul naţional şi una de la bugetul local. Compensarea se realizează de către organul fiscal din oficiu, sau la cererea debitorului anterior restituirii de sume. Rezultatul compensării va fi consemnat într-o notă de compensare, care se comunică contribuabilului – termen de 7 zile.

Art. 117 C.proc.fisc. – se restituie a) sumele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă fiscală, b) sumele plătite în plus, c) sumele plătite ca urmare a unei erori de calcul, d) sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a l. fiscale, e) sumele de rambursat, f) sumele stabilite prin hotărâre judecătorească, g) sumele restituite din executarea silită – art. 170.

VII. Obligaţiile fiscale accesorii – Majorări de întârziere

Art. 119 alin. (1) C.proc.fisc. - Pentru neachitarea la timp a obligaţiilor fiscale, debitorul va datora după acest termen majorări de întârziere.