Impozitul pe Veniturile Persoanelor Fizice din Germania

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice în Germania

1. Impozitele directe

În evoluţia lor, impozitele directe au ţinut pasul cu dezvoltarea economiei, deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activităţi, fie pe venit sau pe avere.

Impozitele directe, fiind individualizate, reprezinăa forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat şi în orânduirile precapitaliste, însa, o extindere şi o diversificare mai mare au cunoscut abia în capitalism. Cu deosebire în primele decenii ale secolului al-20-lea, în locul impozitelor aşezate pe obiecte materiale sau pe diferite activităţi, cum sunt cele comerciale şi industriale, deci al impozitelor de tip real, şi-au făcut apariţia impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, venituri) sau pe avere (mobiliară sau imobiliară), adică impozitele de tip personal, care au condus la extinderea impunerii prin aducerea printre plătitorii de impozite şi a marii mase a muncitorilor şi funcţionarilor.

Impozitele si taxele în Germania, aceasta fiind o Republica Federală sunt percepute de către Federaţia (Bund), statele (landurile), precum şi Comune (Gemeinden). Multe dintre impozitele directe şi indirecte există, impozitul pe venit şi TVA-ul fiind cele mai relevante.

Prin urmare, impozitele directe fiind nominative şi având un cuantum şi termene de plata precis stabilite, iar acestea sunt aduse din timp la cunoştinţa platitorilor, sunt mai echitabile şi deci mai de preferat decat impozitele indirecte, deoarece la acestea din urma consumatorii diferitelor marfuri si servicii nu stiu cu anticipatie cand şi mai ales cat vor plati statului, sub forma taxelor de consumatie şi a altor impozite indirecte.

2. Impozitele reale

Impozitele de tip real au cunoscut o largă răspândire în perioada capitalismului ascendent. Astfel, în primele stadii de dezvoltare a capitalismului, când pământul constituia forma de baza a bogatiei si principalul mijloc de productie, intr-o serie de tari europene a fost introdus impozitul funciar (pe pamant). Pentru stabilirea marimii acestuia se foloseau diferite criterii ca, de exemplu: numarul plugurilor utilizate in vederea lucrarii pamantului,intinderea terenurilor cultivate si calitatea acestora, marimea arenzii, pretul pamantului etc.

Cu timpul, cladirile (folosite ca locuinte, pravalii, magazine etc) devin, alaturi de pamant, o alta forma importanta a averii imobiliare, mai ales in mediul urban. In vederea impunerii acesteia a fost introdus impozitul pe cladiri. Stabilirea acestui impozit se facea tot in baza unor critirii exterioare, cum sunt: numarul si destinatia camerelor, suprafata construita, numarul usilor si ferestrelor, marimea curtii etc. Astfel de criterii nu permiteau o impunere echitabila, deoarece se aplicau izolat si nu ofereau o imagine completa asupra marimii obiectului impozabil.

Dezvoltarea manufacturilor, a fabricilor, a comertului si desfasurerea altor activitati libere au condus la cresterea numarului mestesugarilor, fabricantilor, comerciantilor, liber-profesionistilor.

Pentru impunerea acestora, s-a introdus impozitul pe activitatile industriale, comerciale si profesiile libere. La baza stabilirii acestui impozit au fost asezate diferite criterii de ordin exterior, si anume: marimea localitatii in care intreprinderea considerata isi desfasura activitatea, natura intreprinderii, marimea capitalului, numarul muncitorilor. Prin urmare, nici in acest caz impozitul stabilit nu era dimensionat in functie de capacitatea contributive reala a platitotului.

Avantul luat de industrie si comert a atras dupa sine dezvoltarea relatiilor de credit, a bancilor si a comertului cu hartii de valoare. In aceste imprejurari apare o categorie de persoane care se ocupa cu plasarea capitalurilor banesti de care dispun in operatii speculative. Pentru impunerea acestora, s-a introdus impozitele pe capitalurile banesti. Acest impozit se stabilea fie in functie de volumul dobanzilor pe care debitorul le platea pentru capitalul luat cu imprumut, fie in functie de volumul dobanzilor pe care creditorul le incasa pentru capitalul dat cu imprumut.

Impozitele de tip real se practica si in zilele noastre. Astfel, intr-o serie de tari in curs de dezvoltare, exploatatiile agricole sunt supuse unor impozite de tip real. In cazul acestor impozite, sarcina fiscala este dimensionata in functie de suprafata de teren, de numarul animalelor, de cantitatea de ingrasaminte folosite, de valoarea materialelor procurate pentru lucrarile de irigatii sau de alti factori.

Rezulta ca, in cazul impozitelor reale, la impunere nu se ia in considerare produsul net real al obiectelor impozabile, ci produsul brut sau cel mediu prezumat, ceea ce ii dezavantajeaza pe micii producatori si ii avantajeaza pe marii producatori care au conditii pt a realia un venit mai mare decat cel mediu.