Politica de dividend

Politica de dividend reprezinta o alta componenta importanta in stabilirea politicii de finantare a intreprinderii , si implicit a determinarii structurii financiare a intreprinderii . Alaturi de politica de investitii si cea de finantare , politica de dividend sta la baza formarii structurii de finanatare si a structurii financiare a intreprinderii .

Politica de dividend vizeaza decizia de repartizare a profitului sub forma dividendelor , ca o modalitate de remunerare a capitalurilor pe care acestia le-au plasat la formarea capitalurilor proprii ale intreprinderii .

Decizia de a repartiza sau nu dividende , si in ce masura , continua si pana in zielele noastre sa reprezinte un conflict nesfarsit de interese intre managerii intreprinderii si actionari . De aceea , pe de-o parte , managerii intreprinderii doresc fructificarea oportunitatilor de investitii si procurarea de surse de capital cat mai ieftine . Actionarii , pe de alta parte , isi manifesta preferinta pentru obtinerea unui venit remunerator viitor cat mai ridicat , cu scopul de a-si recupera intr-un timp cat mai scurt investitia efectuata in intreprindere , si se arata interesati de a minimiza pe cat posibil riscul capitalurilor investite , generat de politica de finantare a intreprinderii adoptata de catre manageri .

Profitul net obtinut se poate repartiza , fie prin acordarea de dividende , fie prin constituirea de diverse fonduri proprii ( componente ale capitalului propriu ) , acordarea de actiuni gratuite etc. , fie concomitent . Insa oricare ar fi forma de repartizare a profitului obtinut , acesta revine in final actionarilor , intrucat averea intreprinderii este in fapt averea actionarilor .

Conform teoriei semnalului , politica de dividend reprezinta un factor esential de influenta a valorii actiunilor . Lucrarile de specialitate au fundamentat diverse modele de corelare a evolutiei actiunilor cu evolutia dividendelor . S-a ajuns la concluzia ca marimea dividendelor nu determina modificarea valorii intreprinderii , insa ofera informatii privind perspectivele de viitor ale acesteia . Analistii bursieri si investitorii de capital sunt utilizatorii cei mai frecventi ai interpretarii politicii de dividend a unei intreprinderi cotate .

Teoria si practica financiara au emis trei mari directi privind stabilirea politicii de dividend , directi complet divergente , care nu ofera solutia unei politici de dividend optime generalizate :

 de neutralitatii ;

 de favorizare a repartizarii de dividende ;

 de descurajare a distribuirii de dividende .

Neutralitatea politicii de dividend

Aceasta teorie a fost formulate in lucrarile prefesorilor americani Franco Modigliani si Meerton Miller . Aceasta teorie porneste , ca si in tratarea independentei valorii intreprinderii de structura sa financiara , de la o serie de ipoteze idealiste , printre care se numara : existenta unei piete perfecte , absenta fiscalitatii , liberalizarea accesului la piata financiara , inexistenta costurilor de intermediere , absenta asimetriei de informatii etc.

Teoria neutralitatii porneste de la relatia de cunatificare a valorii intreprinderii , relatie ce subliniaza faptul ca politica de dividend a intreprinderii nu influenteaza valoarea de piata a acesteia . Singurele variabile de influenta sunt marimea cash-flow-urilor degajate de activitatea de exploatare si costul mediu ponderat al capitalului intreprinderii , cost care coincide cu rata minima de rentabilitate acceptata de catre investitori :

unde : = valoarea intreprinderii neindatorate ;

= valoarea intreprinderii indatorate ;

= costul capitalului intreprinderii neindatorate ;

= costul capitalului intreprinderii indatorate ;

EBIT = profitul din exploatare sperat inainte de deducerea cheltuielilor financiare si a impozitului pe profit .

Costul mediu ponderat al capitalului unei intreprinderi este independent de structura financiara a intreprinderii , fiind egal cu rata de capitalizare a fluxului de venituri viitoare ale unei intreprinderi neindatorate apartinand aceleasi clase de risc . Cele doua intreprinderi efectueaza acelasi gen de activitate economica , prin urmare potentialul cah-flow de exploatare este identic in ambele cazuri . Astfel este asigurata egalitatea valorii de piata a celor doua intreprinderi , si este dovedita independenta politicii de dividend asupra valorii de piata unei intreprinderi .