Cartografierea Solurilor

Metode de reprezentare

În general, reprezentare pe hărţi a unităţilor de sol sau a celor de teren se realizează prin intermediul metodei semnelor, arealelor, fondului calitativ şi izoliniilor. De altfel, cartografia pedologică utilizează metodele de reprezentare specifice geografiei fizice cu anumite particularităţi, ţinând de modul caracteristic de dispunere spaţială a solurilor.

Metoda arealelor

Reprezintă principala metodă de reprezentare a unităţilor cartografice de sol pe hărţile pedologice (fig. 24). Practic, prin areal înţelegem o suprafaţă în care este localizat un tip de sol, această metoda utilizându-se în cazul fenomenelor care nu au o răspândire continuă, situaţie în care se afla şi învelişul de sol, care este alcătuit din mai multe tipuri de sol.

Delimitarea arealelor pe hărţile de sol se realizează prin linie continuă, care uneşte punctele (sondajele) în care a fost identificat acelaşi tip de sol, marcându-se astfel, pe hartă extinderea lui (fig. 21).

Acolo unde, limitele unităţilor cartografice de sol nu sunt precise (hărţi la scară mică), este recomandabil ca delimitarea arealelor să se realizeze prin linie întreruptă sau punctată.

Metoda semnelor

În domeniul cartografiei pedologice, sunt folosite semnele geometrice, simbolice şi literale. Această metodă este utilizată pentru redarea în cazul hărţilor la scară mică a anumitor caracteristici ale solului care nu pot fi reprezentate pe hartă (exemplu : caracterul scheletic, fig. 22).

Fig. 22. Redarea pe hartă prin intermediul semnelor a caracterului scheletic al solurilor.

De asemenea, semnele geometrice şi simbolice sunt utilizate pentru redarea pe hartă a subtipurilor şi varietăţilor de sol (fig. 23).

În cazul hărţilor de sol la scară mare, în care informaţia pedologică este detaliată, sunt folosite pentru desemnarea unităţilor cartografice de sol, in afară nuanţelor de culoare şi simboluri literale (fig. 24).

Totodată, în cazul hărţilor interpretative, cum ar fi harta pretabilităţii la diferite folosinţe, sunt utilizate de asemenea, simboluri literale sub forma unei formule (fig. 37).

Metoda fondului calitativ

Oferă posibilitatea reprezentării calitative a fenomenelor, prin intermediul fondului colorat sau a haşurilor calitative. În cartografia pedologică este utilizată pentru redarea pe hărţile de sol prin haşuri, a texturii în orizontul superior, aflat în contact direct cu planta (fig. 25). Având în vedere faptul că în interiorul unei unităţi cartografice de sol reprezentată sub forma de areal, textura poate fi diferită, suprafeţele cu aceeaşi textură vor fi delimitate prin linie întreruptă.

Fig. 25. Metoda fondului calitativ.

Fondul colorat este folosit mai ales în cazul hărţilor care redau degradarea solurilor : harta eroziunii, harta excesului de umiditate, harta poluării, harta sărăturării. În aceste situaţii, prin culori diferite este redată intensitatea de manifestare a respectivului proces de degradare, folosindu-se în general, nuanţe pale pentru intensităţi reduse şi nuanţe aprinse pentru intensităţi ridicate.

În funcţie de scara hărţii şi de expresivitatea acesteia, poate fi utilizat după caz, oricare din cele două tipuri de fond calitativ.

Metoda izoliniilor

În general, este utilizată în cazul unor fenomene cu raspândire continuă şi care pot fi măsurate. Ea are la bază, unirea printr-o linie a punctelor cu aceeaşi valoare, denumirea provenind de la izos, care înseamnă egal. În acest fel, rezultă nişte suprafeţe în interiorul cărora fenomenul respectiv are aceeaşi intensitate (fig. 26).

Fig. 26. Metoda izoliniilor

În domeniul pedologiei sunt utilizate izofreatele şi izohalinele, prin intermediul cărora pot fi realizate hărţi care să redea adâncimea la care se află nivelul freatic sau concentraţia în săruri a solurilor. Folosirea izofreatelor şi izohalinelor reprezintă numai o etapă intermediară în realizarea hărţilor de degradare a solurilor prin exces de umiditate şi sărăturare.

În cazul izofreatelor trebuie realizate sondaje în care să se măsoare adâncimea nivelului freatic, rezultând harta hidrogeologică, care este o hartă corelativă (fig. 55).

În cazul izohalinelor trebuiesc de asemenea realizate sondaje din care să se recolteze probe de sol pentru analize de laborator, concentraţia în săruri neputând fi determinată în alt mod.

Metoda izoliniilor poate fi utilizată şi pentru redarea altor caractere ale solurilor, de obicei ca etapă intermediară, care ajuta la delimitarea arealelor : profunzimea solurilor (caz în care am putea chiar să le numim izodafe), adâncimea la care apare scheletul, volumul edafic, adâncimea la care apare pseudogleizarea, volumul fiziologic al solului, gradul de colmatare şi acoperire a solului.

Elaborarea hărţilor

Harta solurilor

Pe hărţile la scara < 1 : 100 000 pot fi reprezentate solurile la nivel de tip şi subtip, pe cele la scara 1 : 50 000 până la nivel de varietate de sol, iar la scări > 1 : 50 000 până la nivel de varianta de sol. Nivelul minim de reprezentare a unităţilor cartografice de sol, indiferent de scara de lucru, este cel de tip şi subtip de sol.

Unităţile taxonomice sunt însă orientative, în funcţie de situaţia din teren, unele dintre ele putând fi omise (de exemplu se poate reda specia texturală dar varietatea nu, dacă aceasta nu prezintă importanţă pentru tipul de studiu efectuat). Altfel spus, unităţile taxonomice sunt selectate în funcţie de cerinţele studiului pedologic executat.

Harta solurilor se realizează prin copierea pe baza topografică definitivă a unităţilor de sol delimitate pe harta de lucru în teren, folosită în timpul cartării (fig. 27).

În cazul în care scara hărţii de sol este mai mică decât cea la care s-a lucrat în teren, se realizează în prealabil o reducere cu ajutorul pantografului. În continuare, se corectează eventualele discordanţe între limitele unităţilor de sol şi cele de relief care pot apărea în timpul copierii, după care se trece la colorarea hărţii.