Ghețarii

1.Definitie si elemente generale

Ghetarii reprezinta volume de gheata însemnate aflate la latitudini mari (polare) sau în munti la altitudini ridicate, acolo unde temperaturile pozitive se produc rar si nu determina topirea lor, iar precipitatiile dominant solide le asigura cresterea masei.

În general desfasurarea lor este conditionata de limita zapezilor vesnice, adica de acea valoare de latitudine sau de înaltime dincolo de care zapada se pastreaza multianual, ea transformându-se în timp în gheata. Dar, o serie de conditii locale sau regionale pot face ca masa de gheata pe anumite directii sa coboare sub aceasta valoare (la ghetarii cu volume însemnate de gheata rezultate dintr-un aport însemnat de precipitatii) sau sa se afle cu mult deasupra pozitiei acestei limite (relief cu pante foarte mari care nu permit acumularea zapezii sau regiuni cu precipitatii reduse).

Ca urmare, ghetarii se întâlnesc frecvent la latitudini mai mari de 600, la care se adauga petece pe unele creste alpine dezvoltate în zonele temperate si în zona calda (Anzi, Kenya). Spre exemplu, în zona ecuatoriala limita altitudinala se afla între 4600 si 5000 m, la tropice depaseste 5000 m, în zonele temperate se afla la 3000 m (în cea nordica) si 1500 (în cea sudica), la Cercul polar în jur de 1000 m de unde scade treptat la 500 m.

2.Geneza si dinamica ghetarilor de pe uscat.

Ghetarii rezulta prin acumularea si transformarea în timp a zapezii care persista de la un an la altul pe suprafete slab înclinate sau în depresiuni cu dimensiuni variabile. Caderile anuale de zapada formeaza un strat cu grosime variabila. La început este o zapada pufoasa cu mult aer între cristalele de zapada. Cu timpul datorita propriei greutati si a unor topiri partiale stratul de zapada sufera transformari care se concretizeaza în tasari însotite de micsorarea pâna la eliminare a golurilor cu aer si în modificarea formei cristalelor. Ca urmare, în primii ani stratul are înfatisarea unei mase neomogene cu portiuni de zapada partial transformata care se asociaza cu gheata spongioasa (cu bule de aer), raportul dintre acestea modificându-se în favoarea ghetii de la suprafata catre baza. De la an la an, sub presiunea exercitata de acumularile de zapada tot mai noi, în stratele de dedesubt se produce transformarea ghetii spongioase (névé) în gheata lipsita de aer, dar care datorita plasticitatii se deplaseaza.

Dinamica masei de gheata este diferita de la un sector la altul fiind dependenta de mai multi factori între care, trei au importanta aparte.

-panta suprafetei pe care se deplaseaza (este mare pe pantele ridicate din fata pragurilor; aici masa ghetarului se fragmenteaza prezentând numeroase crapaturi crevase).

-marimea împingerii exercitata în orice loc de volumul de gheata care vine din partea superioara (aportul însemnat impune cresterea vitezei).

-bilantul glaciar (reprezinta diferenta dintre aportul de masa de gheata dependent de cantitatea de precipitatii solide ce se acumuleaza anual si pierderea ghetii prin topire, la limita exterioara a ghetarului; un aport bogat asigura un bilant pozitiv si împingerea limbilor de gheata mult sub limita zapezilor vesnice; în situatie inversa (bilant negativ) ghetarul va avea dimensiuni mici si o pozitie superioara limitei).

Ca urmare, în desfasurarea spatiala si în dinamica unui ghetar se pot separa doua areale distincte.

-aria de alimentare - ocupa cea mai mare parte din suprafata acestuia; constituie spatiul în care zapada se transforma în névé (firn) iar acesta în gheata; bilantul este pozitiv, procesele glaciare sunt intense rezultând o diversitate de forme de relief.

-aria de topire a ghetii (ablatie) - se afla la periferia ghetarului, frecvent în vecinatatea limitei zapezilor vesnice, bilantul este negativ; procesele glaciare si formele de relief rezultate sunt limitate; extremitatea periferica a acesteia constituie ''fruntea ghetarului'' ce apare de cele mai multe ori abrupta dar fragmentata de crevase ce o împarte în blocuri amestecate cu materiale morenaice transportate; când ea se afla la contactul cu oceanul atunci blocurile desprinse vor pluti pe suprafata acestuia ca aisberguri.

Contactul dintre cele doua areale corespunde sectorului în care bilantul glaciar este nul, el reflectând a anumita stare de echilibru; când ghetarul are o alimentare foarte bogata, linia de echilibru este împinsa mult spre periferia lui, iar în situatia inversa ea se retrage catre obârsie. În functie de aceste pozitii se diferentiaza ghetarii cu activitate intensa, stationari sau în regres.

La acestea se pot adauga crestele, vârfurile care domina ghetarul prin versanti cu pante mari pe care se produc avalanse, dezagregari însemnate alimentând ghetarul cu zapada si blocuri cu dimensiuni variabile. La contactul dintre masa de gheata si versanti apar doua situatii opuse- acumulari de zapada si grohotisuri sub forma de conuri si poale în faze de alimentare bogata si aliniamente mai joase prelungite în crevase profunde în faze în care ablatia este intensa.