Organizarea spațiului rural

Organizarea teritoriului rural este deosebit de diferentiata. La aceasta contribuie, in primul rand, nivelul de dezvoltare respectiv, profilul social-economic cat si conditiile geografice (indeosebi cele de relief si cele hidrografice). Modul de organizare a teritoriului asezarilor reflecta asadar evolutia genurilor de activitati, a functiilor, a modului de valorificare a posibilitatilor materiale si spirituale.

Satul se constituie drept aglomerarea propriu-zisa, aglomerare de edificii si populatie, care pune deja probleme ale organizarii teritoriului, vetrei. Generalizand am putea spune ca fiecare sat in parte formeaza un peisaj distinct. Organizarea vetrei satului vizeaza elemente comune teritoriului urban, respectiv:

- zone de locuit;

- centru civic si dotarile social-culturale;

- spatii libere plantate si terenuri de agrement;

- retele de circulatie.

Ca si in cadrul oraselor, in cadrul intocmirii schitelor de sistematizare se urmareste o buna corelare a elementelor in functie de profilul social-economic actual si de perspectiva.

In ritmurile actuale de dezvoltare, teritoriile din interiorul vetrelor, intravilanului, sunt din ce in ce mai solicitate. Astfel, se pune astazi mai mult ca oricand problema organizarii cat mai rationale a teritoriului rural. O asemenea viziune este determinata si de faptul ca o modificare in teritoriul rural nu este o chestiune de intervale scurte, ci de o interventie daca nu definitiva cel putin de lunga durata. In acest sens se pune cu toata rigurozitatea stabilirea unor raporturi echitabile intre diferitele categorii de folosinte din cadrul comunelor, o orientare stiintifica a tendintelor actuale de dezvoltare.

TIPURI MORFOSTRUCTURALE DE ASEZARI

Asezarile rurale intruchipeaza, inainte de toate, eforturile seculare ale populatiei de a cuceri si popula spatiul geografic, din zona litorala pana pe inaltimi.

Caracteristicile reliefului, gradul de fragmentare pe verticala si pe orizontala, alaturi de activitatile economice dominante, au imprimat satelor o anumita textura (data de modul de organizare a retelei stradale) si o anumita structura (data de modul de grupare a gospodariilor in vatra satelor). S-au conturat, astfel, tipuri caracteristice de sate : risipite, rasfirate, adunate cu o serie de variante.

1. Satele risipite, numite si sate imprastiate sau sate cu case izolate, constituie asezarile rurale cele mai simple, nascute din simtul practic deosebit al omului si puterea sa de intuitie si de adaptare perfecta la mediul natural caracteristic, cu un anumit potential economic.

Satele risipite au o structura extrem de simpla, primitiva, cu gospodarii puternic dispersate pe versanti sau pe podurile mai netede ale platformelor (sudul Muntilor Sureanu, zona Bran – Fundata, Muntii Apuseni, Culoarul timis – Cerna, Obcinele Bucovinene, Depresiunea Dornelor, etc.). Desi risipirea in cadrul mosiei este deosebita, unitatea acestor sate este mentinuta datorita existentei unei retele de carari si poteci, care asigura circulatia in toate directiile. Legatura cu muntele se realizeaza prin intermediul plaiurilor, iar cu lumea exterioara prin drumurile axate pe vai.

Aparute inca in neolitic si perioada antica, in urma dezvoltarii habitatului pastoral si permanentizarea acestuia prin roirea populatiei, satele risipite au stat la originea formarii retelei de asezari rurale si confirma predominanta si persistenta localizarii nedirijate a satelor, evolutia lor autarhica, in stransa legatura de dependenta cu specificul resurselor locale.

Din punct de vedere economic au o importanta deosebita, pentru ca prin ele au fost integarte in circuitul economic vaste arii montane si au fost valorificate unele resurse naturale specifice.