Raport privind aplicația practică de la Voinești

Seminar
7/10 (1 vot)
Domeniu: Geografie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 4 în total
Cuvinte : 583
Mărime: 1.40MB (arhivat)
Publicat de: Mihai D.
Puncte necesare: 0

Extras din seminar

În data de 07.11.2019, am plecat împreună cu colegii mei de grupă și cu doamna profesoară Liliana Zaharia într-o aplicație practică în județul Dâmbovița, unde am stabilit că vom vizita Stația de hidrologie experimentală Voinești.

De la orele de curs și seminar ne-am fixat obiectivele pe care voiam să le atingem atunci când ajungeam acolo. Aplicația a avut drept obiective principale: înțelegerea necesității și importanței amenajării de bazine și stații experimentale; cunoașterea modului de organizare și funcționare a bazinelor/stațiilor evaporimetrice experimentale, precum și a activităților specifice în cadrul acestora; cunoașterea echipamentelor și metodologiilor de monitorizare a parametrilor hidrometerorologici în cadrul bazinului și stației evaporimetrice de la Voinești; efectuarea de observații și măsurători în cadrul bazinului/stației de la Voinești.

Pentru o mai bună înțelegere, am beneficiat de explicațiile specialiștilor de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), resposabili cu desfășurarea activităților în cadrul bazinului experimental și stației evaporimetrice de la Voinești.

Ca unitate de studiu a Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Bazinul Experimental Voinești a fost amenajat în anii '60, în anul 1964 fiind măsurate și colectate primele date. Acest bazin a fost creat în scopul cercetării proceselor genetice ale scurgerii, a modului de participare a suprafețelor elementare și pentru studii de bilanț a apei în aer și sol la microscară.

În cadrul Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, cercetarea hidrologică la microscară atât cu parcele experimentale (parcele de scurgere și parcele de bilanț al apei în sol), cât și cu stații hidrometrice, asociată cu programe complexe de observații și măsurători, se realizează în 3 unități de cercetare. Aceste unități sunt situate în regiunea Carpaților și Subcarpaților de Curbură, recunoscută pentru severitatea fenomenelor hidrice extreme - viituri, inundații și transport solid ridicat.

Preview document

Raport privind aplicația practică de la Voinești - Pagina 1
Raport privind aplicația practică de la Voinești - Pagina 2
Raport privind aplicația practică de la Voinești - Pagina 3
Raport privind aplicația practică de la Voinești - Pagina 4

Conținut arhivă zip

  • Raport privind aplicatia practica de la Voinesti.docx

Alții au mai descărcat și

Munții Atlas - caracterizare morfoclimatică

1. Așezare geografică și implicațiile acesteia în caracteristicile climatice Regiunea Atlas (Berberia) se întinde pe o suprafață de circa 925.000...

Regiunea balcanică

1.Așezarea geografică Regiunea Balcanică este o zonă geografică din sud-estul Europei, care include în limitele sale peninsula omonimă și toate...

Hidrologie lucrări practice

BAZINUL SI RETEAUA HIDROGRAFICA Elemente referitoare asupra bazinului hidrografic Trasarea cumpenei apelor Aceasta se face pe linia celor mai...

Topografie - Calcul Topografic

Ansamblul de lucrari efectuate in scopul obtinerii planului sau hartii topografice poarta denumirea de ridicare topografica. In functie de...

Descrierea Tuturor Formelor de Relief din România

Grupa Nordica (Carpatii Maramuresului si Bucovinei) 1. POPULATIA a. Densitatea prezinta in general valori mici (0-50 loc/ ), dar apar si...

Prioritizarea Speciilor

INTRODUCERE Conservarea biodiversităţii necesită o serie de decizii complexe. Indiferent daca ne place sau nu, de multe ori deciziile noastre...

Fracția de insolație, frecvența nebulozității și climogramele Peguy și Walter - Lieth

Insolatia, numita si durata de stralucire a Soarelui, reprezinta un parametru meteorologic cu implicatii directe in domeniul turismului, al...

Pitești - studiu de geografie urbană

I.Istoric Municipiul Piteşti, reşedinţa judeţului Argeş este unul dintre cele mai vechi oraşe ale Ţării Româneşti, fiind atestat, ca aşezare,...

Ai nevoie de altceva?