Relieful Glaciar

Relief glaciar

A luat naştere în Cuaternar, mai exact în Pleistocen sau Glaciar, prima parte a Cuaternarului. Formele glaciare sunt de două tipuri: forme de eroziune (spectaculoase pentru turişti) şi forme de acumulare glaciară.

Apare în Carpaţii Meridionali (în toate grupele – Bucegi cu Omu 2.505 m., Leaota – 2.133 m., Făgăraş cu Făgăraş şi Iezer-Păpuşa, Parâng, Retezat) şi Carpaţii Orientali (Rodna – 1.303 m. şi Maramureş cu urme sigure, dar şi în Călimani – discutabil, periglaciar cu amprentă glaciară, Siriu – Lacul Vulturilor, probabil periglaciar). În Carpaţii Occidentali nu se pune problema.

Formele de eroziune sunt:

creste glaciare (custuri – „cuţit”) – sunt foarte înguste, iar pe de o parte şi alta apar circuri glaciare

circuri glaciare

văi glaciare – cu profil transversal caracteristic în forma literei U şi profil longitudinal în trepte cu contrapante

Adesea, circurile sunt asociate cu întinsele suprafeţe de nivelare ale complexului structural Borăscu – în Munţii Ţarcu, Godeanu, Iezer. Apar frecvent sisteme de creste impozante, vârfuri piramidale despărţite de şei adânci. Predomină circurile simple, suspendate deasupra văilor glaciare, care adăpostesc aproape tot atâtea lacuri glaciare. Nu lipsesc însă nici circurile complexe – conjugate sau lobate - prezente la peste 2.300 m. în Munţii Retezat, Parâng, Făgăraş, unde modelarea glaciară a fost mai puternică şi mai avansată.

Relieful glaciar al României, cu microrelieful său caracteristic, a rezultat în urma sistemului de modelare glaciar şi periglaciar din timpul cuaternarului care a acţionat asupra culmilor montane înalte, transformându-le într-un labirint de creste, custuri, vârfuri puternic degradate, văi şi circuri glaciare, etc.

Alteori, gheţarii de platou, instalate pe suprafeţele netede sau foarte slab înclinate ale platformei Borăscu, au dat naştere unor „căldări” ce punctează marginile „podurilor” acestei suprafeţe superioare de nivelare”.

Formele de acumulare sunt:

morenele (de circ şi de vale – mai ales) – la noi apar în special morene de vale terminare şi frontale. Apar şi morene la altitudini foarte joase – pe Valea Ialomiţei şi Bistriţei Aurii (pe la 1.300 m.) formate în Pleistocen – până aici ajungeau limbile de gheaţă. Corelarea morenelor frontale cu limita zăpezilor persistente în Pleistocen se face astfel: limita zăpezii era mai sunt decât a morenelor. Datorită altitudinii insuficiente, în Carpatii apare doar 2 glaciaţii – Riss (cea mai puternică) şi Würm, eventual şi un Würm II. Au aspect de piramidă: Pietrosul Rodnei, Ineu, Gărgălău, Parâng, Retezat, Făgăraş.

creste – Creasta Nordică a Făgăraşului (60 km.), Rodna (30 km.), Parâng (19 km.), Retezat (18 km. cu custuri în Peleaga şi Păpuşa)

Formele glaciare sunt bine păstrate pentru că s-au format pe roci dure, sunt sculptate în roci dure: roci metamorfice, şisturi cristaline şi calcare metamorfice în Rodnei, roci metamorfice, granitice, granite şi granodioritice ş.a.

Circurile glaciare sunt mai numeroase decât văile. Apar sub diverse denumiri: zănoage, căldări glaciare. Sunt independente, simple, complexe (Complexul Bucura din Retezat). Apar şi pe versantul nordic al Rodnei şi ambele versante ale Făgăraşului.

Ca forme glaciare apar şi stânci pe firul văilor sau calotelor: roci butonate sau spinări de berbec.

Munţii Rodnei – creasta principală este compusă dintr-un aliniament de custuri orientate vest-est, pe circa 30 km., punctat de vârfurile cele mai înalte de peste 2.000 m. (Vf. Pietrosul Mare – 2.304 m., Vf. Rebra – 2.221 m., Vf. Puzdrele – 2.188 m. şi Ineu – 2.279 m.) ale masivului. Sub vârfurile amintite, pe versanţii nordici, se aciuiesc cele mai mari circuri glaciare complexe din Munţii Rodnei, separate prin creste secundare (custuri) mai scurte, cu numeroase lacuri glaciare (Buhăescu, Negoescu, Lala Mare şi Mică, Izvoru Cailor, Galaţi, etc.).

Munţii Făgăraş – se impune creasta nordică principală, de peste 60 km. lungime, frecvent peste 2.500 m. altitudine (în Vf. Moldoveanu – 2.544 m., Negoiu – 2.535 m., Viştea Mare – 2.526 m., Călţun – 2.522 m. şi Vânătoarea lui Buteanu – 2.507 m.), din care procesele de gelifracţie au detaşat „ace” şi hornuri impozante: Acele Cleopatrei, Turnurile Podragului şi Arpăşelului, Strunga Dracului, etc., ce constituie în importante elemente de polarizare, de atracţie turistică.