Trasabilîtatea

TRASABILITATEA

Aspecte generale

O serie de incidente international, cum ar fi encefalopatia bovină spongiformă (BSE), contaminarea produselor alimentare cu ingrediente derivate din organisme modificate genetic, necesitatea diferenţierii produselor convenţionale de cele ecologice, criza gripei aviare, etc. au atras atenţia asupra unui aspect important pentru industria alimentara şi anume trasabilitatea.

Din considerente de siguranţă alimentară şi comerciale se consideră necesară identificarea produsului alimentar pe toată traiectoria sa, de la recoltare la consumator (From Farm to Fork), dar şi refacerea acestui traseu în seninvers. Iniţial, conceptul de trasabilitate a fost corelat cu anumite origini/regiuni din care proveneau produse ca: pâinea, carnea, şunca, brânzeturile, uleiurile şi vinurile de origine controlată. Ulterior, conceptul de trasabilitate s-a extinde la siguranţa alimentară şi bioterorism, la dreptul de informare al consumatorului.

În 1998 se dă prima definiţie a trasabilităţii ca fiind de pe o parte capacitatea de a reface lanţul alimentar cuprinzând etape ca: recoltare, transport, depozitare, procesare, distribuţie şi comercializare (trasabilitatea externă), iar pe de altă parte capacitatea de a trasa istoricul produsului în oricare din etapele lanţului (trasabilitate internă). Pentru a fi capabili să traseze istoricul unui produşi să obţină informaţii relevante, producătorii trebuie să colecteze date pe care să le păstreze sub forma de înregistrări în toate etapele procesului (producţie primară, procesare, distribuţie, comercializare şi consum). În 2005 în urma unor dezbateri internaţionale conceptul de trasabilitate a fost împărţit în două elemente cheie:

-identificarea produsului în oricare din punctele lanţului alimentar, pe direcţia materie primă-produfinit (tracking);

-trasarea parcursului produsului în sens invers, produs finit-materie primă, pe baza informaţiilor colectate în prima etapă (tracing).

Pe lângă cele două elemente majore, un sistem complet şi eficient de trasabilitate trebuie să includă şi ce-a de a treia componentă şi anume comunicarea între toţi participanţii la lanţul alimentar: producători primari/procesatori/intermediari/beneficiari finali. În acest context, trasabilitatea capătă un aspect indispensabil în obţinerea unui consencomercial.

Conform standardelor de calitate, trasabilitatea reprezintă capacitatea de a reface istoricul, aplicaţia sau locaţia unei entităţi prin intermediul identificării înregistrărilor.

În partiular pentru industria alimentară reglementările Consiliului Europei EC nr. 178/2002, defineşte trasabilitatea astfel: abilitatea de a trasa şi urmări un aliment, hrana, animale vii sau ingrediente utilizate în alimente sau hrana pentru animale, în toate etapele de producţie, procesare şi distribuţie. Astfel, trasabilitatea poate fi corelată cu:

-originea materiilor prime şi ingredientelor;

-procesul tehnologic;

-distribuţia şi locaţia produsului după livrare.

Conceptul de trasabilitate a fost lansat ca parte integrantă a sistemelor de promovare a sănătăţii publice, cu scopul de a recâştiga încrederea consumatorilor. În industria alimentară, sistemul de trasabilitate (ST) are rolul de a documenta parcursul produselor alimentare de la materia primă la produsul finit. Scopul acestui sistem, însă, nu se limitează doar la detectarea produselor care prezintă risc pentru sănătate, ci reprezintă şi o bază pentru asigurarea calităţii proceselor şi produselor, deci putem spune ca trasabilitatea este o componentă fundamentală a oricărui sistem de management a calităţii în industria alimentara şi este o parte a efortului legislativ de a urmări traseul produselor alimentare cu ajutorul înregistrărilor.