Academia Domnească din București

Învăţământul constituie un imperativ şi în acelaşi timp în element fundamental în dezvoltarea societăţii. Cu atât mai mult crearea unui învăţământ superior propulsează statul în rândul “lumii civilizate” şi racordează societatea la valori universale. În Țara Românească un astfel de focar de cultură apare la sfârşitul secolului XVII. Menţionată în hrisoave sub diverse denumiri – Şcoala Domnească de la Sf. Sava, Şcoala elinească, Academia de la Bucureşti, Academia Domnească de la Sf. Sava – instituţia şi-a adus folosul societăţii româneşti pentru mai bine de un secol. Lucrarea de faţă propune o analiză a apariţiei şi evoluţiei acestei şcoli superioare. Vom avea în vedere mai întâi încercările anterioare din cuprinsului secolului XVII, pentru ca apoi să ne oprim asupra problemei înfiinţării Academiei, prezentând principalele puncte de vedere ale istoricilor, schiţând în partea a treia evoluţia şcolii de la Bucureşti, prin prisma reorganizărilor întreprinse de diverşi domnitori.

Înfiinţarea Academiei

O încercare anterioară de înfiinţare a unui învăţământ superior în Țara Românească, a fost încă din 1629, din iniţiativa călugărului cretan, Benedict, în limba greacă cel mai probabil, având în vedere pregătirea lui. Acesta a fost în timpul lui Leon Tomşa predicatorul curţii, după cum menţionează călătorul suedez Strassburgh. Nu se stie dacă a şcoala a fost înfiinţată, dar certă este existenţa unor astfel de preocupări încă din 1629

În secolul XVII au existat în ţările române şcoli superioare, dar au funcţionat sporadic şi de scurtă durată. Astfel la Târgovişte s-a înfiinţat în timpul lui Matei Basarab, pe la 1646, de către Paisie Ligaridis şi Ignatie Petriţis prima şcoala superioară care avea un pronunţat accent de umanism grec şi de cultură bizantină

Se pare că Ligaridis ar fi fost chemat la curtea lui Vasile Lupu. Dar, în drum spre Moldova, acesta se va opri în Țara Românească şi va fi angajat de postelnicul Constantin Cantacuzino ca profesor pentru fiii săi. Alături de aceştia, se vor adăuga şi alţi fii de boieri iar, în felul acesta, se va forma nucleul primei şcoli superioare, şcoala greco-latină din Târgovişte

Ligaridis a predat logica şi retorica în limbile greacă şi latină. Această şcoală avea un număr redus de elevi. Dintr-un raport al profesorului, cu data de 12 august 1650, se menţionează un număr de 12 elevi, aparţinând celor mai mari familii boiereşti din Țara Românească. Această instituţie a funcţionat scurt timp, între 1646-1651. A avut un caracter de şcoala particulară, după cum lasă de înţeles faptul că a încetat funcţionarea sa după ce fii de boieri au urmat ciclurile de materii ce se obişnuiau pe atunci

În privinţa Academiei de la Bucureşti, cea mai dezbătută problemă este legată de momentul înfiinţării instituţiei respective. Mulţi istorici au abordat această problemă în scrierile lor, enunţând variate şi chiar – unele – contrastante interpretări. Centralizând diversele opinii asupra problemei în cauză, I. Ionaşcu observă aceste discrepanţe: “în timp ce pentru Şerban şi fratele său subscriu 66 [istorici], pentru Brâncoveanu doar 15, admiţând anul 1689, trei «în după 1692» sau «între 1692 şi 1695», trei îmbrăţişând formula «în jurul anului 1695», iar cinci pronunţându-se pentru toată durata domniei. Sunt şi trei opinii răzleţe, una punând începuturile la 1749, alta la 1776, iar a treia la 1780, a căror valabilitate nici nu merită a fi discutată, dovedind lipsa de informare a emitenţilor ei.”