Extras din seminar

Cartea „Germanofilii: elita intelectuală româneascã în anii Primului Rãzboi Mondial” a fost scrisă de reputatul istoric Lucian Boia și a apărut la editura Humanitas în 2009.

Lucian Boia, s-a nãscut în București la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București. Opera sa, întinsă și variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România și în Franța, precum și traduceri în engleză, germană și în alte limbi. Boia este preocupat îndeosebi de istoria ideilor și a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr și ficțiune) și la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât și prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viața extraterestră și sfârșitul lumii până la comunism, naționalism și democrație).

Lucrările din ultimii ani ai imprevizibilului Boia sunt caracterizate de o bogată diversitate a subiectelor, ce trădează abundenta paletă de interese a istoricului. O incursiune în opera recentă a lui Lucian Boia arată că în 2005 publică două lucrări pe cât de diferite, pe atât de interesante: “Jules Verne”, în care încearcă să separe omul Jules Verne de mitul Jules Verne, pentru a oferi posterității o imagine inedită asupra scriitorului francez, imagine devorată de mitologia țesută în secolul XX în jurul fascinantului scriitor și “Omul și clima” în care Boia inventariază spaimele umanității legate de climă și de efectele ei devastatoare asupra propriei existențe.

În anul 2006 apare o lucrare similară ca structură celei referitoare la clima, intitulată “Tinerețe fără bătrânețe”. Ea este un excurs istoric ce studiază fascinația și interesul societății umane pentru conservarea, pe perioade nedeterminate, a propriei vieți.

Urmează, în 2007, lucrarea “Sfârșitul lumii. O istorie fără sfârșit” care face un inventar al prognozelor referitoare la sfârșitul societății umane. Prin analiza fenomenului “sfârșitului” de la diluviul antic la imaginatul final nuclear al secolului XX, Lucian Boia incearcă să decripteze mecanismul temerilor umane și felul în care acesta s-a rafinat și multiplicat odată cu evoluția umanității. Același an oferă tiparului lucrarea “Occidentul. O interpretare istorică”, carte ce oferă perspectiva istoricului asupra evoluției irezistibile a Occidentului în raport cu celelalte culturi, după anul 1000.

Anul 2008 este consacrat lui Napoleon al III lea, miticul susținător al năzuințelor naționale românești. Apropiat de Franța prin formația sa intelectuală dar dispus să demitizeze aportul napoleonian la edificarea României, Boia reușește să ofere o imagine umanizată, un melanj de calități și defecte, ce animau personalitatea celebrului împărat.

Germanofilii, ultimul volum semnat Lucian Boia, stârneşte interesul încă din titlu: într-o ţară oficial francofonă şi tradiţional francofilă, o cercetare minuțioasă care îi pune sub lupă pe cei care, la începutul secolului trecut, priveau mai degrabă către Berlin decât către Paris, are darul să provoace.

În recenta carte, Boia, deja consacrat ca “spărgătorul miturilor naționale” reușește să risipească o iluzie întreţinută de istorici şi acceptată ca un adevăr: credinţa că ar fi existat în anii Primului Război Mondial, în ciuda câtorva opinii divergente, îndeosebi în rândul oamenilor politici, o unanimitate în jurul “idealului naţional“, în sensul intrării României în conflict, împotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Transilvaniei.

Lecturarea presei din acea epocă, precum şi a altor documente, multe dintre el inedite, pe care istoricii “antantofili“ le-au ignorat cu bună ştiinţă, demonstrează că o parte însemnată a elitei politice şi intelectuale româneşti a avut o altă opţiune. Cartea descoperă cine au fost “germanofilii“, care le-au fost argumentele, cum au acţionat în timpul ocupaţiei germane şi cum au supravieţuit politic şi intelectual după triumful oarecum neaşteptat al adversarilor lor.

Lucian Boia are grijă să precizeze în Cuvântul înainte al cărţii sale că a preluat termenul de germanofil „lansat în perioada neutralităţii, atunci cu înţeles net peiorativ, pe care îl folosesc însă fără nici o conotaţie devalorizantă sau valorizantă, relativizându-l, de altfel, şi nuanţându-l, prin punerea între ghilimele”.

Nu e nicidecum util, în opinia lui Lucian Boia, nici să acuzăm, nici să scuzăm pentru lucruri petrecute în urmă cu aproape un veac. Nu avem altceva de făcut – scrie istoricul- „decât să încercăm să înţelegem”.

Cartea este formată din două părți, în prima parte Boia se ocupă de partide, politicieni, ziariști, scriitori, istorici, academicieni și universitari în general și mai presus de tot de opinia publică și manipularea ei.