Regimul Antonescian

Cedarile teritoriale din vara aului 1940 au marcat falimentul total al regimului carlist. Actiunile de protest impotriva Dictatului de la Viena au devenit manifestari contra regelui Carol al II-lea, considerat principalul vinovat pentru impasul in care ajunsese Romania.

In aceste conditii, la 4 septembrie 1940, Suveranul il cheama pe generalul Ion Antonescu pentru formarea unui nou guvern.

La 5 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu este „investit cu depline puteri pentru conducerea statului roman”. Constitutia din 1938 este abrogata; Camera si Senatul-dizolvate. Regele ramane, formal, Capul ostirii si pastreaza unele prerogative( ex: dreptul de a bate moneda, de a conferi decoratii, de a gratia, amnistia si reduce pedepsele)

Cu sprijinil unor adjutanti regali si comandanti militari, beneficiind si de concursul ministrului Germaniei la Bucuresti, Wilhem Fabricius, Antonescu i-a cerul lui Carol sa abdice.

La 6 septembrie 1940, regele abdica.Foloseste o formula evaziva, spunand ca trece „grelele sarcini ale domniei ” Marelui Voievod de Alba Iulia, care devine rege, sub numele de Mihai I.

Noul suveran il reinvesteste ca prim-ministru pe generalul Antonescu si ii sporeste prerogativele. La 9 septembrie, Ion Antonescu primeste titlul oficial de „Conducator al Statului”; el detine si puterea legislativa si pe cea executiva; emite decrete-legi, fara a avea nevoie de promulgarea regelui; numeste si revoca ministrii si functionarii statului; incheia conventii internationale.

Incercarea lui Antonescu de a colabora cu conducatorii PNL si PNT a esuat, caci partidele istorice au refuzat sa se asocieze unui regim autoritar. In consecinta la 14 septembrie 1940 se constituie un guvern al dictaturii legionare, in care Ion Antonescu detinea presedintia Consiliului de Ministri, iar Horia Sima- conducatorul legionarilor- vicepresedintia.In aceeasi zi, Romania este proclamata stat „national-legionar”.

Dictatura legionara a promovat o politica antidemocratica, de teroare, lichidand ultimele drepturi si libertati democratice. S-au creat detasamente speciale ale politiei legionare. In octombrie 1940 pe langa marile intreprinderi s-au numit comisari de romanizare ce cautau sa controleze sistemul economic urban al tarii. Prefectii de judete au fost numiti dintre aderentii la Legiune, la fel ca si majoritatea primarilor.

Aceasta perioada a fost marcata si de numeroase jafuri si crime, masacre, exproprieri fortate, rafuieli sangeroase cu fosti adversari politici, sustinatori ai guvernarii carliste,

Pe de alta parte, Ion Antonescu lupta si el pentru controlul exclusiv al puterii politice. El s-a straduit permanent sa slabeasca pozitia monarhiei, pe care a dorit sa si-o subordoneze pentru a o manevra mai usor. In acest sens i-a impus regelui sa-si petreaca mai mult timp la resedinta de la Sinaia, a intreprins anchete asupra fostilor demnitari ai lui Carol al II-lea si a averii lor, unora le-a fixat domiciliu obligatoriu.

Masacrele infaptuite de legionari in noaptea de 26/27 noiembrie 1940, cand au asasinat la inchisoarea Jilava 64 de foste personalitati politice si fosti comandanti militari, asasinarea lui Virgil Madgearu, membru al PNT, economist de mare valoare si a savantului istoric Nicolae Iorga l-au determinat pe generalul Ion Antonescu sa se disocieze treptat de legionari, eliminandu-i in cele din urma total de la putere.

Dupa reprimarea rebeliuni legionare din 21-23 ianuarie 1941, prin Inaltul decret regal nr.314 din 14 februarie 1941, Statul National Legionar este desfiintat.

Astfel, Antonescu devine singurul stapan al scenei politice romanesti. Se formeaza un guvern de tehnicieni si militari, dar fara nici o participare a legionarilor. Figura secundara a noii echipe ministeriale a fost profesorul Mihai Antonescu, devenit vicepresedinte al Consiliului de Ministri.

In cabinetul constituit la 27 ianuarie 1941, Antonescu si-a rezervat posturi-cheie, iar in privinta orientarii noului guvern, a declarat tot atunci ca Romania ramanea alaturi de Axa.

Pe langa unele trasaturi comune cu regimul anterior, din vremea colaborarii cu legionarii, regimul antonescian se deosebea esential fata de acela. Cat a stat alaturi de legionari, Ion Antonescu s-a bazat pe un partid, situatie care a incetat in ianuarie 1941. In continuare, generalul a beneficiat de cu precadere de sprijinul unor cercuri economico-financiare ori al unor forte militare si de politie. Gruparile politice burgheze, care continuau sa nu fie recunoscute legal, au stabilit simentinut o colaborare sui generis cu regimul generalului:contacte si informari permanente, sprijinirea totala in prima faza a actiunii militare indreptate in iunie-iulie 1940 spre repararea pirderilor teritoriale din vara anului 1940; recunoasterea faptului ca generalul era „omul zilei” si, deci persoana necesara. Astfel respectivele grupari, care au respins participarea directa la guvern, au acceptat insa cooperarea unor „tehnicieni” din randurile lor.

Un guvern preponderent militar era si o reactie la starea de confuzie, dezordine si violente din lunile precedente. Antonescu vedea acest guvern expresia unitatii si disciplinei pe care o impuneau imprejurarile.

Regimul antonescian se poate analiza din mai multe privinte: raporturile cu fostele partide politice, atitudinea fata de institutia monarhica, alcatuirea guvernului, principii de guvernare, administratia publica, legislatia edictata.

Raporturile cu fostele partide politice

S-a remarcat o toleranta a lui Antonescu fata de activitatea conducatorilor liberalilor si national-taranistilor. Lideri celor doua partide au preferat tactica memoriilor si scrisorilor catre Antonescu, in care protestau fata de cresterea influentei Germaniei, parasirea aliantelor traditionale, implicarea tarii tot mai mult in razboiul contra URSS dincolo de Nistru.

Opozitia a avut grija sa nu se angajeze in niciun fel de manifestari care le-ar fi putut prejudicia in viitor. Manifesta o prudenta excesiva, alimentata de socoteli politice marunte.