Economia si structura sociala a Egiptului Antic

Imagine preview
(10/10 din 1 vot)

Acest seminar prezinta Economia si structura sociala a Egiptului Antic.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 12 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Istorie Universala

Extras din document

Economia Egiptului Antic a fost organizată la nivel central și strict controlată de stat (economie statală). (Statul, pe lângă domeniile care îi aparțineau direct (cele ale Palatului) sau indirect (cele ale templelor), administra, controla și repartiza atât mijloacele de producție, cât și buburile de consum). Economia avea un caracter de consum, adică se producea atât cât era necesar pentru întreținerea casei regale și pentru traiul supușilor. Nu exista o tendință de a dezvolta economia și de a exporta produse. Totuși, existau și unele surplusuri ce se exportau: cereale, țesături, pește, aur și papirus.

Economia se baza în special pe munca oamenilor liberi - cultivatori, păstori și meșteșugari care asigurau cele necesare subzistenței și surplusurile menite schimbului. (Munca sclavilor nu a avut o importanță semnificativă.) Aceștia erau plătiți în natură. Agricultorii puteau deține mici suprafețe de teren. Schimbul de bunuri (comerțul) era în întregime controlat de stat și se efectua pe baza de troc (schimb în natură), economia monetară nefiind cunoscută până în perioada târzie. Se baza mai ales pe importuri de materii prime, în special metale, lemn, piatra de constructie, sticlă, dar egiptenii exportau mai ales cereale, țesături, pește, aur și papirus.

(+) Trocul consta în saci standard de cereale și unitatea de Deben, o greutate de aproximativ 91 de grame de cupru sau argint. Lucrătorii erau plătiți în cereale, un muncitor simplu putând câștiga 5 ½ de saci (200 kg sau 400 kg) cu cereale pe lună, în timp ce un șef de echipă putea câștiga 7 ½ saci cu cereale (250 kg sau 550 kg) pe lună. Prețurile erau fixate în întreaga țară și înregistrate pe liste pentru a facilita tranzacționarea, de exemplu, un veșmânt costa cinci debeni din cupru, în timp ce o vaca costa 140 debeni. Cerealele puteau fi schimbate cu alte produse, conform listei prețurilor fixate. Din secolului V î.en., moneda a fost introdusă în Egipt din străinătate, provenită de la greci și romani.

Economia Egiptului Antic a depins de conițiile naturale, care au fost în general favorabile. Bogăția solului era completată cu cea a subsolului. Existau resurse bogate de piatră. Egiptul își diversifica resursele și pe seama teritoriilor cucerite. Fiecare țară cotropită era obligată să livreze produse meșteșugărești sau o parte din bogățiile ei naturale. Astfel, Etiopia furniza aur și fildeș, Palestina și Siria - metale: argint, plumb și cositor, precum și țesături și vopsele, lazurit (piatră scumpă), Peninsula Sinai furniza minereuri, Nubia aur, iar Libanul lemnul de cedru.

- Agricultura

Baza economiei Egiptului era agricultura. Egiptenii sunt considerați ca fiind una dintre primele comunități care au practicat la scară largă agricultura. Egiptenii au profitat din plin de sistemul ciclic de inundații ale Nilului. Ca urmare a ploilor torențiale și a topirii zăpezilor din Munții Abisiniei, nivelul fluviului creștea continuu după data de 19 iulie, pentru ca apoi, în septembrie, să se retragă. Acest fenomen natural a fost esențial pentru prosperitatea agriculturii egiptene timp de milenii deoarece apele revărsate ale fluviului purtau substanțe organice și minerale care fertilizau pământul. (Plantarea avea loc în octombrie o dată ce apele se retrăgeau, iar recoltele erau lăsate să crească cu grija până între lunile martie și mai). Din acest motiv Herodot afirma că “Egiptul este un dar al Nilului”. Dar nu întotdeauna, Nilul era benefic pentru egipteni. Revărsările prea mari erau distructive și puteau distruge canalele pentru irigare. Lipsa de inundații însemna un an de foamete pentru egipteni.

În Egiptul Antic, agricultura avea un caracter intensiv (sisteme de irigare, tehnici de prelucrare mai eficiente în scopul obținerii unei recolte mai mari). Crearea sistemelor de irigații a început în a doua jumătate a mileniului IV î.Hr. și a determinat mari succese în agricultură și anume: creșterea controlului asupra practicilor agricole, sporirea producției și extinderea terenurilor cultivate. Irigația le-a permis egiptenilor să folosească apele Nilului în diverse scopuri, ea fiind una dintre cele mai importante preocupări ale statului. Unificarea Egiptului a contrinuit la progresul agriculturii, fiind luate măsuri pentru crearea unui sistem de irigație unitar pentru întreaga țară.

Printre uneltele utilizate de egipteni se numără: sapele, greblele, plugul (uneori înhămat de coarnele boilor) pentru arat și secera din silex sau bronz pentru seceriș. Mai târziu, egiptenii au preluat cumpăna de la mesepotamieni folosită la scoaterea apei din fluviu. În perioada persană, egiptenii utilizau "saqias", dispozitive din lemn montate pe două roți, trase de un animal de povară, ce scufundau gălețile în fluviu și aruncau apa în canale.

Gradul de dezvoltare a agriculturii este arătat și prin diversitatea plantelor cultivate: cereale (grâu și orz), fructe (strugurii, smochinele, pepenii verzi, măslinele, rodiile), leguminoase (linte, năut, fasole, ceapa, usturoiul, ridichia, pătrunjelul) și plante industriale (inul și papirusul).

Fisiere in arhiva (1):

  • Economia si structura sociala a Egiptului Antic.docx