Extras din seminar

perspectiva contactului cu utilizatorul, punctul de plecare sau poarta către funcţionalitatea practică a unei aplicaţii, prin obiecte cum sunt formularele sau rapoartele, presupune existenţa unui element de interfaţă care să concentreze şi să structureze căile de acces în „universul” sistemului. În etapa de dezvoltare, instrumentul Project Manager asigură navigarea şi accesul la structurile interne ce formează aplicaţia. În etapa de exploatare, cel mai des folosite instrumente de acces şi navigare către sau prin structura funcţională a aplicaţiei sunt meniurile însoţite eventual de bare de instrumente personalizate. Meniul integrează de fapt toate celelalte elemente de interfaţă şi defineşte pentru utilizator trăsăturile sau caracteristicile generale ale aplicaţiei.

1. Crearea meniurilor folosind generatorul de meniuri al Visual FoxPro

Pentru construirea unui meniu nu ne vom „adânci” în sintaxe de comenzi specifice, ci vom merge pe o cale mult mai simplă, propusă de mediul VFP prin instrumentul Menu Designer (asistentul de proiectare a meniurilor). Este adevărat, la „începuturile" FoxPro-ului, singura modalitate de a defini opţiunile unui meniu, modul de structurare a acestora şi acţiunile ce urmau să aibă loc la selectarea uneia dintre ele era scrierea unui program în care se invocau comenzi de genul DEFINE PAD, DEFINE POPUP, DEFINE BAR, ON SELECTION BAR şi altele de acest gen. Mai târziu a fost integrat în FoxPro un strămoş al generatorului de meniuri de astăzi şi anume Menu Builder, a cărui sarcină era crearea programului-sursă pentru definirea meniului şi compilarea lui. în Visual FoxPro, instrumentul Menu Designer are aceeaşi sarcină ca şi predecesorul lui, rezultatul final concretizându-se în principal într-un fişier cu extensia .MPR (programul--sursă) şi un fişier .MNX (forma compilată).

Procesul de creare a unui meniu pentru întreaga aplicaţiei sau doar pentru o componentă a ei poate fi structurat în cinci etape:

1. Planificarea şi proiectarea meniului, adică luarea deciziei asupra structurii gene¬rale - sau, altfel spus, „care sunt submeniurile şi opţiunile acestora ?".

2. Crearea efectivă a meniurilor şi submeniurilor, adică declararea, folosind Menu Designer, a titlurilor opţiunilor din bara principală, a opţiunilor corespunzătoare submeniurilor ş.a.m.d.

3. Specificarea acţiunilor ce vor fi declanşate prin selectarea opţiunilor meniului, care ar putea însemna afişarea formularelor, rapoartelor sau lansarea în execuţie a unor proceduri ce realizează sarcini specifice. În plus, se poate include o secvenţă de cod pentru iniţializarea mediului înainte de activarea propriu-zisă a meniului sau a unei secvenţe de cod pentru restabilirea - „curăţarea" - mediului după părăsirea meniului (dezactivarea/ştergerea lui din memorie).

4. Generarea programului (a secvenţei de comenzi DEFINE PAD, DEFINE POPOUP, DEFINE BAR, ON SELECTION BAR corespunzătoare componentei meniului din cadrul proiectului aplicaţiei).

5. Rularea şi testarea programului generat anterior.

1.1. Planificarea meniului aplicaţiei

Prin urmare, înainte de a începe propriu-zis construirea meniului aplicaţiei, este recomandabil, la fel ca în cazul formularelor sau rapoartelor, schiţarea submeniurilor principale şi opţiunilor acestora, din cel puţin două motive: (1) structurarea opţiunilor din meniu în aşa fel încât să reflecte o anumită logică funcţională, uşor de înţeles din partea utilizatorilor care vor exploata efectiv aplicaţia; şi (2) luarea în considerare a tuturor funcţiilor aplicaţiei, pentru a se evita omiterea accidentală a unei componente, compilate şi deci parte integrată în sistem, dar imposibil de accesat.

Fără a avea pretenţia că ar fi cea mai bună structură funcţională (o mare importanţă aici o are partea de analiză şi proiectare care ar trebui să evidenţieze principalele funcţii sau „cazuri de utilizare" ale sistemului), propunem următorul format pentru meniul principal al aplicaţiei : □ meniul-bară va fi compus din următoarele submeniuri:

- Nomenclatoare - care va permite accesul către formularele ce actualizează datele din tabelele de referinţă cum sunt Persoane, Clienti sau Produse;

- Operaţiuni - care va permite accesul la formularele responsabile de principalele tranzacţii economice deservite prin aplicaţie, adică facturări şi încasări;

- Liste/Informaţii - care va cuprinde o serie de opţiuni prin care utilizatorul va avea acces la informaţiile necesare din sistem. Prin urmare, vor fi invocate în primul rând rapoartele predefinite (parametrizate sau nu) sau alte obiecte grafice cum ar fi, de exemplu, diagramele tip chart;

- Administrare/Configurare - care va fi alcătuit dintr-o serie de opţiuni ce vor avea legătură cu întreţinerea bazei de date (crearea copiilor de siguranţă/arhivarea şi refacerea/restaurarea bazei de date şi indecşilor - problemă acută în VFP) şi configurarea mediului software/hardware în care rezidă aplicaţia (reţea, imprimantă etc);

- Asistenţă - care va constitui o punte către sistemul de help al aplicaţiei;

- Ieşire - care va desemna căile prin care se poate părăsi aplicaţia.

Schema de bază a meniului principal ar putea arăta ca în figura 1.

Nomenclatoare Operaţiuni Liste/Inform. Admin./Config. Asistentă Ieşire

Persoane Facturari Lista clienti Admin. BD Conţinut şi index |

Produse Incasari Lista facturi Config. Retea

Clienti Raport vânzări Config. Imprimanta

Alte informatii

Figura 1. Schema iniţială a meniului principal

1.2. Crearea/definirea meniului principal şi submeniurilor corespunzătoare

Lansarea generatorului de meniuri al VFP se poate face în două moduri. Pe de o parte, din Project Manager se poate selecta din tab-ul Other nodul Menus (în cazul în care se doreşte modificarea unui meniu deja creat, se expandează acest nod şi se selectează numele acestuia) şi apoi se „apasă" butonul New (sau Modify, pentru un meniu existent). Pe de altă parte, se poate executa comanda CREATE MENU din fereastra de comenzi a VFP.

Atenţie! Din fereastra ce se lansează după apelarea butonului New se va merge pe varianta Menu.

Lucrul cu instrumentul Menu Designer este relativ simplu, principala dificultate (oarecum) fiind dispunerea viitoarelor opţiuni din bara principală într-o coloană verticală şi nu orizontală (vezi figura 2).