Extras din seminar

1. Wellek, Warren

-epistemologica este o problemă extrem de dificilă, problema „modului de existență” sau a „situs-ului ontologic” al operei literare numită și „poem”.

-poemul este un „ artifact”, un obiect de aceeași natură ca o sculptură sau un tablou.

-opera literară este considerată identică cu liniile negre scrise cu cerneală pe o hârtie sau pergament.

-sunt poezii sau povestiri care nu au fost găsite în scris și totuși continuă să existe.

-rândurile scrise cu cerneală nu reprezintă decât o metodă de notare, poemul trebuie conceput ca existând și întru-altfel.

-dacă distrugem un manuscris, s-ar putea să nu distrugem poemul, deoarece acesta s-ar putea să se păstreze tradiția orală, în schimb dacă distrugem o pictură, o sculptură sau o clădire, o distrugem cu desăvârșire.

-poemul poate avea ființă și în afara versiuni lui tipărite.

-tiparul a asigurat continuitatea tradiției literare care a contribuit la mărirea unității și integrității operelor literare.

-esența operei literare situată în succesiunea sunetelor pronunțate de cel care recită sau citește versuri.

-lectura unui poem adaugă elemente personale care constituie o selecție a componentelor implicite.

-poemul este identic cu stare de spirit sau cu procesul mintal care are loc când citim sau ascultăm un poem.

-poemul poate fi cunoscut numai prin trăiri individuale

-fiecare trăire a unui poem poate omite ceva sau adăuga ceva individual.

-trăirea nu v-a fi niciodată egală cu poemul.

-trăirea intelectuală a cititorului este poemul însuși, poemul nu ar exista decât dacă este trăit.

-poemul nu poate fi experiența autorului. Dorințele autorului pot fi diferite de ceea ce înțelege cititorul, iar acestea rămân necunoscute cititorului. Putem separa două tipuri de experiențe: una totală și una conștientă.

-poemul este un sistem de norme. Normele pe care le avem în vedere sunt norme implicite care trebuie atrase din fiecare experiență personală a unei opere literare și care, luate la un loc constituie adevărata operă literară.

2. Ingarden

-opera literară posedă o structură bidimensională și este împărțită în patru straturi

-straturile apar simultan și sunt eterogene

-straturile sunt aceleași și sunt prezente în aceeași organizare

-componentele operei, care apar în diferitele ei faze, sunt următoarele:

Formațiunea fonetico-lexicală

Vorbim despre ritm, rimă, măsură și despre totul unitar format din sunete și materialul lexical.

Semnificația cuvântului

-în care se vorbește despre sensul cuvintelor ce formează propoziții, propozițiile formează fraze și de la fraze se ajunge la unități mai mari, mai largi: povestirea, discursul.

Obiectele reprezentate

-stratul obiectelor reprezentate, în care se regăsesc toate acele lucruri, fenomene despre care se vorbește în opera literară.

O anumită imagine

-imaginile obiectelor reprezentate, care nu sunt obiectele percepției, ci reflectă conținutul lor

-textul operei literare indică niște scheme ale imaginilor

-acestea mențin cititorul într-o stare de alertă

-lumea creației este reflectată prin imagini.

-caracterul unitar este atât de marcat încât, dacă nu stăpânim perfect limba în care este scrisă o operă literară, cu greu distingem “cuvintele” izolate.

-se pune problema a cinci diferențe dintre concretizările operei:

-materialul fonetico-lexical capătă viață

-opera redă o schemă de imagini, cititorul urmând să-și redea în minte fie sub influența anumitor factori, fie respectând ceea ce se spune despre obiecte

-imaginile plăsmuite sunt imagini cu prezență instabilă, se activează apoi dispar.

-aportul cititorului se explică și mai bine prin faptul că acesta umple golurile conform propriei voințe.

-chiar și timpul cititorului este un factor al concretizării, căci timpul acestuia decurge după posibilitățile sale de lecturare.

-cititorul vede opera prin el însuși.