Fondul latin al limbii române

1. CONTEXTUL ISTORIC AL ROMANIZĂRII SPAȚIULUI DACO-MOESIAN

Romanizarea Daciei a fost rezultatul direct al cuceririi de către romani a unor întinse teritorii aflate la nordul Dunării, al întreruperii bruște și violente a civilizației dacice, al adaptării ei la modul de viață și la mentalitatea romană și, implicit, al transformărilor profunde de ordin social, economic, politico-administrativ, lingvistic, cultural și religios.

Romanizarea poate fi definită ca ,,un proces istoric complex, desfășurat pe parcursul mai multor secole, în urma căruia cultura și civilizația romană pătrunde în toate domeniile vieții unei provincii și duce la înlocuirea limbii populației autohtone supuse cu limba latină. Acest proces putea avea loc în urma ocupării teritoriului locuit de un popor antic și încadrării lui în statul roman pe o perioadă a mai multor generații’’ .

Expedițiile romanilor împotriva dacilor se află la capătul unui îndelungat proces, desfășurat timp de trei secole, care a avut ca scop implantarea dominației romane în Peninsula Balcanică și pe ambele maluri ale Dunării. În anul 85 d.Hr., Moesia este atacată de daci, care reușesc să devasteze malul sudic al Dunării și să-l înfrângă pe guvernatorul provinciei. Din această cauză, în cursul anului 86 d.Hr., împăratul Dominițian încredințează generalului Cornelius Fuscus comanda campaniei. După ce îi alungă pe Daci din Moesia, Fuscus trece Dunărea în anul 87 d.Hr., însă expediția se încheie cu înfrângerea armatei romane și uciderea generalului. Romanii reiau ofensiva sub conducerea lui Tettius Iulianus, îi înfrâng pe daci în anul 88 d.Hr., la Tapae, însă sunt nevoiți să încheie pacea în anul 89 d.Hr. în condiții considerate de romani ,,rușinoase’’.

În anul 98 d.Hr., noul împărat al Romei, Traian, pornește direct spre Dunărea de Jos, unde analizează frontul dacic, luând măsurile necesare unui război iminent. La declanșarea războiului au contribuit mai multe cauze precum: îngrijorarea lui Traian produsă de creșterea puterii dacilor, necesitatea de a elimina adversarul din vecinătatea Imperiului și necesitatea de a scoate Imperiul din criza economică cu ajutorul prăzilor de razboi și prin obținerea unor mari cantități de aur sau materii prime.

Între anii 101-106 d.Hr., în urma războaielor cu romanii, Dacia este cucerită și înglobată în imperiu. Cea mai importantă provincie din spațiul geto-dac, Dacia, a fost organizată de Traian imediat după finalizarea războiului din 105-106 d.Hr. A doua reorganizare este întreprinsă în anii 121-122, când partea de nord a Daciei Superioare este separată sub numele de Dacia Porolissensis. Ultima reorganizare este efectuată de împăratul Marcus Aurelius, în urma războaielor purtate cu marcomanii (trib germanic din Polonia).

Odată cu includerea în Imperiu a Daciei și a Moesiei au fost realizate și condițiile necesare declanșării procesului de romanizare a populației provinciale. Acest îndelungat și complex proces a fost favorizat de o serie de factori și împrejurări care au contribuit în mod esențial la adoptarea de către autohtoni a felului de a gândi și de a se manifesta al romanilor și au conferit latinei un prestigiu atât de ordin cultural, cât și de ordin social și economic. Printre factorii romanizării se enumeră: urbanizarea, dezvoltarea căilor de comunicație, armata, colonizarea, viața economică, viața culturală și măsurile politico-administrative. Toți acești factori au avut ca finalitate dezvoltarea spațiului cucerit de romani prin:

- Înființarea de orașe, în scop administrativ, militar și economic;

- Dezvoltarea unei rețele de căi de comunicație care să favorizeze circulația oamenilor și să contribuie astfel la răspândirea și menținerea limbii latine în teritoriile cucerite;

- Prezența în provincii a unor unități militare, dislocate pe mari întinderi, până la cele mai depărtate puncte de frontieră;

- Stabilirea în provincii a unor coloniști romani latinofoni, îndeosebi în mediul urban, dar și în localități rurale, în general nou create;

- Stabilirea unor relații economice între autohtoni și latinofoni;

- Acordarea treptată a drepturilor politice și chiar a cetățeniei și, prin intermediul acestora, perspectiva de a ieși din cadrul îngust al vieții de provincie. În anul 212 d.Hr., împăratul Caracalla emite Constitutio Antoniniana, prin care toți locuitorii liberi ai Daciei erau declarați cetățeni romani, ceea ce înseamnă o recunoaștere oficială a faptului că limba latină intrase definitiv în uzul lingvistic al dacilor romanizați.

- Realizarea în provincii a unui învățământ latin și, în general, implantarea formelor de cultură spirituală romană. Introducerea învățământului în limba latină a reprezentat un factor de mare importanță pentru însușirea limbii latine și pentru menținerea unității ei.