Etică și deontologia media

Protectia jurnalistului prin mijloace judiciare:

intre limitele libertatii de exprimare si drepturile altor persoane

Cine este jurnalistul?

- Jurnalist este acea persoana care exercita dreptul inviolabil la libera exprimare si a carei principala sursa de venituri este obtinuta din realizarea de produse jurnalistice-fie ca angajat, fie independent-indiferent de domeniul mass-media in care lucreaza (presa scrisa, audiovizual, online etc.)

- Cea mai delicata problema o constituie aceea de a gasi masura echilibrului care trebuie sa existe intre exercitiul dreptului la libera exprimare, pe de o parte, si protectia intereselor sociale si ale drepturilor individuale ce apartin altor persoane, pe de alta parte.

CODUL DEONTOLOGIC AL JURNALISTULUI

ADOPTAT DE C.R.P vs. C.D. al C.O.M

ARTICOLUL 1

- Ziaristul are datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat.

- Jurnalistul este dator sa caute, sa respecte si sa comunice faptele –asa cum acestea pot fi cunoscute prin verificari rezonabile-in virtutea dreptului publicului de a fi informat

CEDO a statuat: “Presa joaca un rol esential intr-o societate democratica. …este de datoria presei sa transmita informatii si idei cu privire la toate chestiunile de interes public. Obligatiei presei de a transmite astfel de idei i se adauga dreptul publicului de a le primi”. (cauza Thorgeirson vs. Islanda, Bladet Tromso si Stensaas vs. Norvegia, Dichand si altii vs. Austria)

ARTICOLUL 2

- Ziaristul poate da publicitatii numai informatiile de a caror veridicitate este sigur, dupa ce in prealabil le-a verificat, de regula, din cel putin 2 surse credibile.

- Jurnalistul va verifica informatiile in mod rezonabil inainte de a le publica si va exprima opinii pe o baza factuala. Informatiile vadit neadevarate sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice sa creada ca sunt false nu vor fi publicate.

CEDO a declarat inadmisibila o plângere înaintata de catre un ziarist care fusese condamnat pentru calomnie. În speta, reclamantul publicase doua articole calomnioase care contineau declaratii a caror corectitudine nu o putea dovedi, într-un periodic neînregistrat conform legislatiei italiene. În ceea ce priveste articolele în discutie, Comisia a considerat ca “o cercetare adecvata si amanuntita”, a carei efectuare reclamantul nu o putea dovedi, este unul dintre principiile etice fundamentale ale jurnalismului. (plangerea H.N. vs Italia)

ARTICOLUL 3

- Ziaristul nu are dreptul sa prezinte opiniile sale drept fapte. Stirea de presa trebuie sa fie exacta, obiectiva si sa nu contina pareri personale.

- Jurnalistul este dator sa exprime opinii pe o baza factuala. In relatarea faptelor si a opiniilor, jurnalistul va actiona cu buna credinta. Informatia trebuie delimitata clar de opinii. Jurnalistul va face demersuri rezonabile in acest sens.

CEDO: Indivizilor care afirma fapte obiective li se poate in mod legitim cere sa dovedeasca adevarul acestora. Totusi, Curtea a avut o abordare diferita in unele cauze.

În cazuri de calomnie, Curtea a considerat necesar sa faca o distinctie între fapte si judecati de valoare. “Existenta faptelor poate fi demonstrata, în timp ce adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit”. Thorgeirson vs. Islanda: In masura in care reclamantul nu facea decat sa reproduca ceea ce a auzit de la altii cu privire la brutalitatile comise de politie, stabilirea adevarului respectivelor afirmatii constituia o sarcina nerezonabila, daca nu imposibila.

In cauza Dalban vs. Romania, Curtea a considerat condamnarea penala a unui ziarist pentru calomnie urmare a publicarii mai multor articole în care acuza personalitati publice de implicare în frauda ca reprezentând o încalcare a articolului 10 al Conventiei. Curtea a reamintit ca era de datoria presei, în timp ce respecta reputatia celorlalti, sa comunice informatii si idei referitoare la toate chestiunile de interes public, si a respins ideea ca “un ziarist ar trebui împiedicat sa exprime judecati de valoare critice, cu conditia ca el sau ea sa poata dovedi adevarul” . În cazul de fata articolele contestate nu se refereau la vietile private ale personalitatilor publice, ci la comportamentul si atitudinile acestora în exercitiul functiunii.

ARTICOLUL 4

- Ziaristul este obligat sa respecte viata privata a cetatenilor si nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obtine informatii sau imagini despre aceasta.

Atunci cand comportamentul privat al unor personalitati publice poate avea urmari asupra societatii, principiul neintruziunii in viata privata ar putea fi eludat. Minorii si bolnavii aflati in situatii dificile si victimele unor infractiuni beneficiaza de pastrarea confidentialitatii identitatii.

- Jurnalistul este dator sa respecte viata privata a persoanei (inclusiv aspectele care tin de familie, domiciliu si corepsondenta). Amestecul in viata privata este permis atunci cand interesul public de a afla informatia prevaleaza. In acest context este irelevant daca o persoana publica a dorit sau nu sa dobandeasca aceasta calitate. O activitate nu este privata doar pentru motivul ca nu este desfasurata in public.

- Art. 4 Se va mentiona rasa, nationalitatea, apartenenta la o anumita minoritate (religioasa, lingvistica, sexuala) numai in cazurile in care informatia publicata se refera la un fapt strict legat de respectiva problema. Ziaristul va evita detalierea unor vicii sau a unor elemente morbide legate de crime.

- Jurnalistul este dator sa nu discrimineze nici o persoana pe motiv de rasa, etnie, religie, sex, varsta, orientare sexuala ori dizabilitati si sa nu instige la ura si violenta atunci cand relateaza fapte sau isi exprima opiniile