Relația cu mass-media și funcțiile purtătorului de cuvânt

Rolul mass-media in societate a devenit foarte important. Informatiile reprezinta o sursa vitala pentru orice tip de decizie, iar mass-media este principalul mediu de difuzare a acestora. Dincolo de rolul de informare, prin intermediul mass-media se contureaza opinii, ideii si se formeaza atitudini.

Relatia unei institutii sau persoane publice cu presa trebuie in asa fel construita incat corpusul de informatii ce devin publice in legatura cu acea institutie sa provina intr-o cat mai mare masura, direct sau indirect, din interiorul institutiei. Este vorba de controlul institutiei intr-o mai mica sau mai mare masura asupra informatiei, iar o relatie buna cu presa este indispensabila pentru realizarea acestui scop. Nu se pune problema de a detine monopolul informarii publicului asupra evenimentelor legate de institutie; tot timpul vor exista si alte cai prin care informatia poate ajunge in atentia publicului. O relatie buna cu mass-media duce la castigarea bunavointei societatii aupra unei institutii.

In virtutea influentei pe care o are asupra publicului larg, presa poate genera o criza mediatica, de multe ori fara suport real intr-o companie. O acuzatie sau o stire transmisa de o sursa credibila poate dauna companiei, chiar daca aceasta informatie nu este adevarata, cu atat mai mult cu cat pare credibila. Nu trebuie neglijat faptul ca reprezentantii presei adora crizele intrucat acestea sunt surse de stiri. Mass-media incearca sa elucideze motivele, cauzele care au contribuit la generarea crizei. Jurnalistii influenteaza mersul investigatiilor prin blocarea procesului, prin accelerarea cercetarilor sau prin deturnarea investigatiilor pe piste false. Intrucat presa este principalul formator al opiniei publice, in situatiile de criza, mass-media devine principalul evaluator al evenimentelor: controleaza si dirijeaza perceptiile publicului.

Inainte de a transmite un mesaj trebuie cunoscute canalele prin care acesta poate ajunge la publicul tinta. Alegerea adecvata a canalelor de comunicare, in functie de tipul de public caruia i se adreseaza mesajul, influenteaza decisiv rezultatele unei campanii de comunicare. Rapiditatea, redundanta, impactul, acuratetea si nu in ultimul rand pretul sunt termeni a caror expasiune trebuie foarte bine stiute de acela care lucreaza cu media. Fiecare campanie de comunicare are un anumit obiectiv specific. Acest obiectiv, impreuna cu structura audientei, mesajul in sine si bugetul, sunt variabile care influenteaza alegerea unui anume suport media.

Inainte de a lua o decizie privind alegerea mediului prin intermediul caruia se va transmite mesajul dorit, trebuie stabilite urmatoarele.

- bugetul prevazut;

- tipul de audienta ce se doreste a fi atins;

- momentul in care se transmite mesajul;

Institutia purtatorului de cuvant a fost o noutate absoluta in Romania postdecembrista. In societatea din care veneam nu era nevoie de asa ceva. Ce era de spus, spunea cea mai autorizata voce a patriei.

Raspunzand rigorilor democratiei, guvernul roman a instituit aceasta demnitate imediat dupa Revolutie. Primul purtator de cuvant a fost un ziarist de televiziune - Cristian Unteanu - care transmitea mesajele premierului Roman, in special ziaristilor straini. Pentru scurt timp.

Sarcina a fost apoi preluata direct de premier si dusa, pana la indepartarea lui Adrian Sarbu, de la carma Departamentului de Comunicare, dupa un scandal de presa destul de obscur.

Noul sef al departamentului a devenit, automat, si purtator de cuvant si a fost, probabil unul dintre cei mai potriviti pentru rolul de "paratraznet" pe care era obligat sa si-l asume: Bogdan Baltazar.

Lui i-a urmat Caius Dragomir - un personaj absolut inodor si incolor, chiar daca Roman a vazut in el un personaj potrivit pentru presedintie la alegerile din "92.

Dupa Dragomir a venit Mihnea Constantinescu - este si astazi in structura Executivului, dupa ce-a trecut o perioada si pe la Externe.

Rasturnarea guvernului Roman de catre mineri a deschis calea spre aceasta functie femeilor: Stolojan a avut doua purtatoare de cuvant - pe Iolanda Staniloiu si pe Virginia Gheorghiu - doua persoane care aveau sa aiba un cuvant de spus in politica romaneasca de dupa aceea.

Spre deosebire de antecesorii sai, Vacaroiu n-a prea pus pret nici pe comunicarea cu presa si nici pe purtatorii sai de cuvant, intre care a figurat si actualul director al Rompres, Mihai Rosca.

Schimbarea din "96 a adus cu sine un val de purtatori de cuvant, recoltati in general din presa: Ciorbea a avut-o pe Doina Jalea, de la Radio; Vasile - pe Rasvan Popescu, cel care reusea performanta sa-si critice seful pe la briefinguri, Isarescu i-a avut pe Gabriela Vranceanu Firea (acum la Antena 1) si pe Ionut Popescu (acum ministru de Finante).

In fine, Adrian Nastase si-a impartit mandatul intre Claudiu Lucaci (venit de la televiziune) si Despina Neagoe (venita de la Cluj).

Tariceanu a ales-o pe Oana Marinescu. Destul de putin cunoscuta - mai ales ca in ultimii ani a lucrat pentru o ambasada - aceasta nu are o sarcina usoara. Pentu ca predecesoarea ei a facut din institutia respectiva - inclusiv din serviciul de presa al premierului - o institutie "partinica", cu comunitatea gazetareasca impartita in "prieteni" si "neprieteni" si cu (ne)comunicari pe masura.

Purtatorul de cuvant va trebui sa se redefineasca, mai ales prin prisma conceptului basescian de "eliberare" a presei de sub jugul hachitelor si intereselor antagonice ale celor care doresc sa-si medieze astfel dialogul cu natiunea.