Bioechivalență

Tehnicile de bioechivalenţă sunt metode ştiinţifice de comparare a biodisponibilităţii diferitelor produse medical veterinare care:

conţin acelaşi ingredient activ,

aparţin unor loturi diferite ale aceluiaşi produs medical veterinar,

au diferite căi de administrare

Termenul de bioechivalenţă se aplică fie între produse medical veterinare, fie între căi de administrare dacă, în condiţii experimentale identice şi corespunzătoare, biodisponibilitatea ingredientului activ diferă numai în limite acceptabile. Limitele vor fi stabilite apriori, corespunzător cu scopul testelor.

Este validat ştiinţific faptul că, dacă un ingredient activ sau un agent terapeutic dintr-un produs medical veterinar testat ajunge în circulaţia sanguină în aceeaşi proporţie şi pentru aceeaşi perioadă de timp ca şi ingredientul activ sau agentul terapeutic dintr-un produs medical veterinar de referinţă, disponibilitatea locală (biodisponibilitatea de biofază) a celor două elemente comparate, va fi similară. Similitudinea disponibilităţii la locul de acţiune stă la baza definirii echivalenţei terapeutice a produsului. Orice modificare a ingredientelor inactive dintr-un produs medical veterinar poate avea efecte semnificative asupra biodisponibilităţii acestuia.

Bioechivalenţa „in vivo” a produselor medical veterinare este demonstrată dacă proporţia şi durata absorbţiei, determinate prin compararea parametrilor specifici (concentraţia ingredientului activ în sânge, rata excreţiei urinare şi efectele farmacologice) nu indică o diferenţă semnificativă faţă de proporţia şi durata absorbţiei materialului de referinţă.

Dacă scopul unui experiment este acela de a demonstra echivalenţa terapeutică a două produse medical veterinare, este necesară consultarea unui clinician pentru a selecta parametrii cinetici care trebuie analizaţi şi pentru a califica limitele acceptabile de variaţie a situaţiilor clinice. Astfel, decizia finală privind biodisponibilitatea a două produse medical veterinare nu se va lua numai pe baza semnificaţiei statistice a valorilor numerice, ci şi a semnificaţiei medicale a diferenţelor înregistrate. De exemplu, dacă în produsul de testat ingredientul activ este absorbit în aceeaşi proporţie cu cel din produsul de referinţă, dar acesta are o mai mare perioadă remanentă în organism, înseamnă că produsul medical veterinar testat este mai valoros.

Necesitatea şi scopul studiilor de bioechivalenţă

produsul care conţine un ingredient nou sau unul cunoscut dar fără să fie generic

Când se schimbă specificaţia formei farmaceutice, compoziţia sau procesul de obţinere, noului produs trebuie să i se demonstreze bioechivalenţa cu produsul pentru care s-au efectuat experimente clinice şi care prezintă referinţe despre eficacitate şi siguranţă.

produsul care conţine un ingredient cunoscut şi se intenţionează ca acesta să devină generic

Dacă se face referire la un produs aprobat din punct de vedere al eficacităţii şi/sau siguranţei, este necesară demonstrarea bioechivalenţei acestuia. În acest caz studiile de bioechivalenţă garantează că produsul de referinţă şi cel de testare pot fi schimbate între ele.

calea de administrare

Când se schimbă calea de administrare, studiile de bioechivalenţă trebuie să demonstreze faptul că profilul concentraţiei în sânge (sau plasmă) sau profilul concentraţiei din ţesuturi dintre calea de administrare de referinţă, pentru care s-au derulat experimente clinice şi cea pentru care se vor da referinţe despre eficacitate sau siguranţă, sunt echivalente

Orice omitere a studiilor de bioechivalenţă trebuie să fie justificată. De regulă, studiile de bioechivalenţă „in vivo” nu sunt necesare în următoarele cazuri:

a) produsul este o soluţie ce se va administra numai intravenos şi conţine acelaşi ingredient sau mijloc terapeutic ca soluţia intravenoasă aprobată;

b) produsul se prezintă sub forma unei soluţii cu administrare parenterală sau orală care conţine acelaşi ingredient activ şi excipienţi în aceleaşi concentraţii cu produsul medical veterinar aprobat;

c) formulările sunt identice (ingredienţi activi şi inactivi, proprietăţi fizico- chimice- concentraţii identice, dimensiunea particulelor, timpul de dizolvare, forma de cristalizare şi forma de dozare) iar biodisponibilitatea a fost corespunzător demonstrată la speciile ţintă;

d) produsul este o formă de administrare orală care nu se absoarbe (ex: antacid, mediu radioopac etc.)

e) produsul întruneşte toate condiţiile următoare:

- este o soluţie orală, sirop sau alte forme solubilizate similare;

- conţine un ingredient activ în aceeaşi concentraţie cu produsul aprobat

- nu conţine ingredienţi inactivi care pot afecta semnificativ absorbţia ingredientului activ

f) produsul diferă numai prin masa ingredientului activ, îndeplinind următoarele condiţii: - farmacocinetică liniară

- compoziţie identică calitativ

- proporţie identică între ingredienţii activi

- obţinere identică a celor două produse

- studiu de biodisponibilitate realizat pentru produsul original

- dizolvare identică „in vitro” în condiţii analoge de testare

g) produsul este o variantă reformulată de către producătorul original , acesta este identic cu produsul original cu excepţia agenţilor de colorare sau a conservanţilor despre care experţii consideră că nu influenţează biodisponibilitatea