Fiziopatologie

1. Noţiuni introductive

Medicina modernă utilizează termenul de homeostazie ca

element de referinţă al noţiunii de sănătate-boală.

Mediul intern al organismului este alcătuit din sânge şi limfa

(alcătuite din anumite substanţe în cantitate constantă) care scaldă şi

hrănesc ţesuturile.

Menţinerea constantă a mediului intern poartă numele de

homeostazie.

Starea de normalitate (sănătate) este menţinută atâta timp cât este

menţinută homeostazia.

Organismul uman este sub controlul unui număr extrem de mare

şi de variat de mecanisme de control şi reglare.

Alterarea oricărui mecanism generează starea de anormalitate

(boală).

Mecanisme de control şi reglare

1. Sistemul genetic ce operează în toate celulele şi controlează

atât activitatea celulară, cât şi pe cea la nivel extracelular.

2. Sistemul de control prin mecanism feedback (pozitiv sau

negativ) realizat prin intermediul sistemului nervos şi glandelor

endocrine, la care se adaugă reglarea autocrină şi paracrină întâlnită în

toate celulele şi ţesuturile organismului.

Starea de sănătate (Hăulică I., 1997) presupune o relaţie

armonioasă între structură şi funcţii ca rezultat al echilibrelor

homeostatice şi capacităţii de adaptare la mediu.

Starea de sănătate (OMS) este starea de bine şi confort fizic,

psihic şi social în absenţa oricărei boli sau infirmităţi clinice.

Starea de boală este rezultatul depăşirii echilibrelor homeostatice

sau alterării structurale.

Boala (Bădescu M., 2000) reprezintă ansamblul fenomenelor

obiective şi subiective anormale provocate de cauze exogene sau

endogene.

Trecerea de la starea de sănătate la cea de boală se poate produce

brusc sau insidios. Evoluţia bolii are următoarele etape.

1. Perioada de latenţă (incubaţie):

- are o durată variabilă (secunde - ani) şi reprezintă timpul scurs

între momentul acţiunii agentului patogen şi producerea stării de boală;

- nu există semne clinice de boală şi poate fi depistată numai prin

teste de laborator;

2. Perioada prodromală (invazie):

- are o durată de 1-3 zile (etapă preclinică);

- se caracterizează prin acumulări patologice ce semnifică

îmbolnăvirea în general;

- semnele clinice sunt nespecifice (febră, astenie, rinoree, etc);

- diagnosticul de certitudine nu poate fi precizat.

3. Perioada de stare:

- durata depinde de agentul etiologic;

- apar simptomele caracteristice bolii (junghi toracic în pneumonii);

- se poate preciza diagnosticul de certitudine

Clasificarea bolilor după evoluţie

a. Boli acute: cu durată de câteva zile; reactivitatea organismului

este puternic stimulată.

b. Boli cronice: cu durată de săptămâni, luni, ani; reactivitatea

organismului este mai redus stimulată; pot să apară perioade de

remisiuni (fără manifestări clinice aparente) şi/sau perioade de acutizări

temporare (pusee).

c. Boli fulgerătoare,

d. Boli supraacute,

e. Boli subacute

f. Boli subcronice.

În evoluţia bolii pot apărea complicaţii care pot fi:

- datorită bolii, rezultate prin agravarea unui proces ce face parte

din tabloul clinic al bolii;

- datorită unui proces patologic total diferit, dar care modifică

reactivitatea organismului faţă de boala iniţială.

4. Convalescenţa:

- perioadă de timp în care se recâştigă capacitatea completă de adaptare

la mediu în caz de vindecare;

- în această etapă predomină procesele anabolice, organismul

suprasolicitat devine vulnerabil la alte boli sau complicaţii ale bolii iniţiale.

5. Terminarea procesului morbid se produce prin:

- vindecarea cu restituţio ad integrum (restabilirea integrităţii

funcţionale şi structurale a tuturor ţesuturilor şi organelor);

- vindecarea cu sechele (sechelele determină procese de compensare

care la rândul lor pot fi puncte de plecare al unor procese patologice (altă

boală);

- moartea (încetarea tuturor funcţiilor biologice) care poate fi:

a) subită (în 24 ore de la debut);

b) clinică reversibilă (3-5 minute), în care resurcitarea cardiorespiratorie

este posibilă în primele 5 minute de la oprirea circulaţiei şi

respiraţiei şi deci la întreruperea activităţii sistemului nervos ;

c) clinică ireversibilă (biologică). Moartea biologică este marcată de

absenţa resurcitării cardiorespiratorii sau de eşecul menţinerii resurcitării, după

un succes iniţial.