Istoria în dezvoltarea neurochirugiei

“Neurochirurgia este o ramură a chirurgiei care se ocupă de operațiile pe creier și alte

intervenții asupra sistemului nervos, sistemul nervos de control care reglează activitățile din

organism. Operațiile pe creier sunt în general extrem de delicate și implică o serie complicată de

tehnici, echipament și tehnologie sofisticată.”

Neurochirurgia este probabil cea mai constantă specialitate din toate timpurile.

Dimensiunea sa este enormă, iar istoria sa antică. Neurochirurgia a evoluat din perioadele maya și

egipteană pana în secolulXXI fiind rezultatul multor medici și pacienți ale căror experiențe au dus

la revoluția modernizării.

I.Istoria neurochirurgiei

Cele mai vechi dovezi ale practicii neurochirurgiei sunt craniile trefinate datând din

perioada neolitică, făcând această ramură a medicinei veche de peste 8.000 de ani. Progresele ce

au urmat au fost puternic influențate de cunoașterea crescândă a medicinii și, mai târziu, de

neuroanatomie și neurofiziologie. Se poate observa că, deși neurochirurgia este una dintre cele mai

vechi forme ale chirurgie, ea a fost recunoscută ca un domeniu specializat abia de la sfârșitul

secolului al XIX-lea.

I.1 Istoria trefinării - Perioada neolitică

Trefinarea, a fost practicată de oameni din perioada neolitică. Deși există multe teorii de

ce chirurgul preistoric a ales să trefineze craniile pacienților săi, există un acord larg că aceste

operații au avut în general succes. Această tradiție veche de 10.000 de ani este încă practicată astăzi

în unele părți ale lumii. La sfârșitul anilor 1800, antropologii au început să descopere cranii cu

găuri curioase aparent făcute cu intenții terapeutice. Deși a existat scepticism cu privire la aceste

„intenții” proclamate, această teorie a devenit larg acceptată, deoarece cranii au continuat să fie

găsite în multe zone ale Europei, inclusiv în Franța, Anglia, Elveția, Danemarca, Germania,

Suedia, Austria, Polonia, Italia, Rusia, Spania și Portugalia.

Există două teorii principale pentru a explica trefinarea. Cea mai populară explicație este

tratamentul medical. Este un fapt că producerea unei deschideri în craniu scade presiunea

intracraniană. Creșterea presiunii intracraniene se poate datora dintr-o varietate de motive, cel mai

2

adesea de la traumatisme craniene, rezultând fracturi ale craniului sau sângerări intracraniene.

Simptomele acestor afecțiuni pot include dureri de cap, convulsii convulsive și chiar perioade de

nebunie. Trefinarea ar fi putut fi recomandată oricărei persoane care ar fi putut avea aceste

simptome sau simptome similare. Luând în considerare armele brutale folosite de oamenii antici

din această zonă, este probabil ca majoritatea trefinărilor peruviene să fi fost efectuate pentru a

trata rănile războiului. Unii experți au făcut observația că multe dintre găurile de trefin par strategic

plasate ceea ce a dus la idea că chirurgii antici au avut o idee despre funcția creierului regional. De

exemplu, un loc comun al găurilor trefinice se află deasupra cortexului motor, care, irigat (udat),

produce mișcare corporală, pe care chirurgul antic ar fi putut să o observe. Există patru tehnici de

bază ale omului preistoric folosite în trefinare:

1. Răzuirea - folosind o piatră ascuțită, straturile subțiri de os cranian sunt îndepărtate

succesiv într-un model oval până când meningele sunt expuse.

2.Răzuind suprafața piesei care urmează să fie îndepărtată, un contur al piesei este răzuit și

piesa osoasă este îndepărtată în întregime.

3. Instrumentele ascuțite, lungi, sunt rotite până când craniul este pătruns, producând găuri

mici și rotunde care sunt uneori conectate pentru a forma rapid o deschidere mare.

4. Liniile cu incizii dreptunghiulare care se intersectează sunt tăiate în unghi drept unul cu

altul, formând o piesă centrală dreptunghiulară care poate fi apoi îndepărtată

Instrumentele de piatră utilizate erau de obicei din silex sau obsidian și au avut formă

triunghiulară. Diversele tipuri de trefine au fost utilizate pentru diversele tipuri de tehnici folosite

în trefinare, enumerate mai sus.

Folosind instrumente din bronz, modelele lor de incizie rămân similare cu cele transmise

de mii de ani. În Asia de Vest din secolul al XIX-lea și nordul Africii, se spune că trefinarea sa

dovedit a fi un remediu pentru migrene și psihoză. Instruirea formală pentru această „formă de

artă” a devenit chiar disponibilă și în Algeria. De asemenea, este interesant de remarcat faptul că,

deși tehnica de bază nu s-a schimbat, materialele utilizate pentru instrumente variază în funcție de

disponibilitatea acestora pentru oamenii din zonă. De exemplu, indigenii din diferite insule din

Pacific au folosit dinții de rechin ca instrumente și coajă de cocos ca parte a pansamentului final

care urmează intervenției chirurgicale. Actual, mulți dintre acești chirurgi știu riscurile implicate

în pătrunderea durei mater, iar zonele ușor deteriorate, cum ar fi liniile de sutură și sinusurile

sanguine, acestea fiind evitate în timpul intervenției chirurgicale. În general, aceste civilizații

ulterioare au continuat să-și perfecționeze metodele, atingând o rată de supraviețuire de aproape

100% - un raport de succes inegalabil astăzi, în ciuda numeroaselor progrese neurochirurgicale.