LP Electrocardiografie

EKG = e o reprezentare grafica a activitatii electrice a inimii inregistrata de electrozi de suprafata.

Activitatea electrica a celulelor cardiace: depolarizare = celulele devin incarcate (-) la exterior; repolarizare = celulele revin la incarcare electrica (+).

Activitatea electrica sumata a mai multor celule miocardice poate fi detectata de electrozi de suprafata.

Depolarizarea este initiata de un pace-maker – la normal nodul sinusal – si ulterior preluata de alte celule miocardice; stimulul electric e preluat si condus, de la caz la caz, de celule miocardice de lucru/ specifice de conducere; deoarece in timpul perioadei de depolarizare ( si repolarizarii ) exista in acelasi timp, simultan, celule incarcate (-) si celule incarcate (+), intre ele se creeaza diferente de potential de camp electric, aceste diferente pot fi detectate de electrozi atasasti unui galvanometru.

Aparatul folosit in electrocardiografie (electrocardiograf) foloseste: electrozi externi(asezati in locuri specifice, conventionale), un galvanometru, un sistem de transcriere grafica a modificarilor electrice.

Cand exista diferente de potential electric grafic se inregistraza o unda = o deflexiune; cand nu exista diferenta de potential se inregistraza o linie/un segment pe asa-numita linie izoelectrica.

Inregistrarea se face pe hartie milimetrica cu o viteza de 25 mm/s →1 mm pe linia orizontala corespunde unei durate de 0,04’’. Pe linia verticala se inscrie voltajul; aparatul e calibrat pentru: 1 mm= 0,1 mV.

Depolarizarea normala debuteaza deci din NS, se depolarizeaza treptat atriile (incepand cu AD); stimulul ajunge apoi la NAV – care la normal e singura cale de comunicare electrica intre atrii si ventricule, apoi in facicul His, ramuri, celule Purkinje, miocadocite ventriculare – intai zona subendocardica ulterior spre zona subepicardica.

Primele se depolarizeaza miocitele subendocardice Celulele subepicardice se depolarizeaza ultimele

*** pace-makerul fiziologic: NS – contine celule care au capacitate de automatism = autodepolarizare; frecventa de autodepolarizare a celulelor nodului sinusal 60 – 100/minut (= frecventa de ‘descarcare’); exista si alte celule capabile de autodepolarizare ( celulele NAV, sistemului His-Purkinje) dar acestea au la normal frecvente de descarcare mai mici decat NS si sunt depolarizate de stimulul care ajunge de la pace-makerul cu frecventa superioara.

Repolarizarea ventriculara debuteaza la nivelul celulelor subepicardice, deoarece au canale de potasiu care se deschid mai repede, permitand o intrare mai rapida a K in aceste celule.

Primele se repolarizeaza celulele subepicardice Ultimele care devin electropozitive ( se repolarizeaza) sunt celulele din zona subendocardica

Pentru explicarea aparitiei tipurilor specifice de modificari electrocardiografice se foloseste uzual teoria vectoriala.

Vectorii de camp electric sunt orientati de la (-) la (+). Inregistrarea grafica a unui vector (de obicei o rezultanta )se face in functie de proiectia vectorului pe o axa de derivatie sub forma de unda. Marimea proiectiei (= marimea undei) vectorului pe axa de derivatie = in functie de unghiul format de axa vectorului cu axa de derivatie.

Axelor de derivatie utilizate in EKG li se atribuie prin conventie o parte pozitiva si o parte negativa. Daca proiectia vectorului se face pe partea pozitiva a axei de derivatie, unda inregistrata de sistemul grafic este pozitiva = deasupra liniei izoelectrice; cand proiectia vectorului se face pe partea negativa a axei de derivatie, sistemul grafic inscrie o deflexiune negativa (= sub linia izoelectrica).

Pentru usurarea explicatiei utilizam descrierea unor vectori rezultanti standard, enumerati in ordinea cronologica a aparitiei lor + orientarea lor uzuala normala:

a) O rezultanta vectoriala atriala orientata de la dreapta la stanga si de sus in jos; vectori rezultanti pentru fiecare atriu

b) Vectori de depolarizare ventriculara:

1. Un vector rezultant al depolarizarii septale orientat de la stanga la dreapta si de sus in jos(partea stanga a septului e prima care se depolarizeaza)

2. Un vector rezultant de varf – orientat de sus in jos si de la dreapta la stanga

3. Vectori de pereti laterali : pentru peretele VD orientat spre dreapta(3), pentru VS orientat spre stanga (3’); sunt aproximativ de sens ~ opus

4. Vector rezultant al depolarizarii bazei VS, orientat de jos in sus si spre stanga

- Rezultanta tuturor vectorilor de depolarizare ventriculara = axa electrica a inimii sau axa electrica a complexului ventricular. Aceasta este orientata de sus in jos si de la dreapta la stanga.

c) Un vector rezultant de repolarizare ventriculara - orientat in general dinspre cavitate [endocard care se repolarizeaza mai tarziu si ramane mai mult timp (-)] spre epicard [care se repolarizeaza mai repede, devenind (+)], de obicei de sus in jos si de la dreapta la stanga; formeaza cu axa electrica a depolarizarii un unghi ascutit de 15° - 40°.

Derivatiile standard folosite in EKG sunt 12: 6 frontale (= ale membrelor) si 6 ale planului orizontal (sau precordiale).

Derivatiile planului frontal – folosesc electrozi asezati pe membre = derivatii ale membrelor

Se subimpart in 2 subseturi: derivatii bipolare si derivatii unipolare ale membrelor.

Derivatiile bipolare= utilizeaza 2 electrozi cu pondere egala in explorare, situati la distanta egala de cord:

-D1 = inregistreaza diferentele de potential intre umarul drept si umarul stang; electrodul negativ plasat pe MS(membrul superior) drept, cel pozitiv pe MS stang; axa derivatiei D1 este linia imaginara care uneste cei 2 electrozi.