Reeducarea Neuro-Motorie

METODA KENNY

Sora Eleonor Kenny, kinetoterapeut de origine australiană, şi-a desăvârşit metoda sa în al cincilea deceniu în S.U.A., unde prin grija preşedintelui Roosvelt i s-a construit un Institut în Minnesota, reprodus apoi în multe ţări europene. Ea introduce în tratamentul paraliziei infantile - poliomielitei - o metodă revoluţionară, bazată pe o concepţie cu totul originală asupra acestei boli. în 1949, dr. John F. Pohl contribuie la fundamentarea teoretică a metodei, publicând împreună cu sora Kenny „ The Kenny s Concept of Infantile Paralysis". Citatele noastre din acest capitol sunt culese în întregime din această lucrare (124).

FUNDAMENTARE TEORETICĂ

Concepţia „clasică" asupra paraliziei infantile, bazată pe consideraţii mai ales anatomopatologice, poate fi rezumată după cum urmează:

1. Muşchii afectaţi (paralizaţi) sunt hipotoni şi flasci (atârnă ca un hamac între punctele lor de inserţie).

2. Lipsa posibilităţii de contracţie a muşchiului (paralizia) este datorată distrugerii celulelor motorii respective din coarnele anterioare ale măduvei spinării,fapt dovedit de prezenţa electronomicroscopică a virusului poliomielitic în alphaneuron.

3. Pacientul păstrează posibilitatea normală de contracţie a tuturor muşchilor neinteresaţi.

4. Orice reluare a contractilităţii muşchilor paralizaţi este cu totul spontană şi ea implică vindecarea celulelor lezate din măduva spinării'.

5. Muşchii antagonişti, neafectaţi, posedă un tonus crescut, din care rezultă scurtarea lor.

* Aici autorii exagerează. Concepţia clasică nu susţine vindecarea celulelor motorii, ci retragerea

fenomenelor supraadăugatc: edem. stază sanguină etc.

6. Diformităţile reprezintă dezechilibrul acestui tonus muscular, tonusul muşchilor normali depăşind tonusul slăbit al antagoniştilor paralizaţi.

7. încordarea nu este o caracteristică a bolii.

8. Spasmul muscular nu este explicat.

In opoziţie cu această concepţie, Pohl şi Kenny enunţă:

1. Muşchii afectaţi de boală sunt dureroşi, hipenritabili şi în spasm*.

2. Muşchii flasci, care par paralizaţi, sunt deseori normali. Lipsa posibilităţilor de contracţie este datorată disocierii controlului pe care sistemul nervos îl exercită asupra funcţiei lor.

3. Contracţia voluntară a muşchilor absenţi funcţional poate să revină numai după cedarea spasmului antagoniştilor, când, cu încetul, se restabileşte continuitatea fiziologică a conducerii nervoase înapoi către muşchi.

4. Paralizia datorată morţii celulei nervoase din coarnele anterioare este posibilă, dar nu este o condiţie obişnuită. Această presupusă slăbiciune este datorată spasmului şi nefuncţionării muşchilor antagonişti celor în spasm, disociaţi.

5. în cazurile netratate se adaugă cu timpul incoordonarea musculară.

6. Diformităţile nu trebuie să apară. Acestea rezultă din folosirea vechilor metode de tratament, care neglijează spasmul muscular.

Pe scurt - spune Pohl - descoperirea d-rei Kenny constă în aceea că în paraliz:infantilă tulburarea funcţiei sistemului nervos este mult mai importantă decât leziunea arhitecturală.

CARACTERELE SINDROMULUI CLINIC

In această concepţie, sindromul clinic al paraliziei infantile se caracterizeaza prin:

1. Spasmul muscular. Acesta este cel mai precoce semn al bolii. Muşchiul interesat (antagonistul celui considerat lezat în concepţia clasică) este dure:hipertonie, hiperiritabil, spasmul fiind o condiţie involuntară a muşchiului de a -.contracta şi scurta. Spasmul poate să intereseze orice muşchi striat al corpului. De>apare în mod predominant în muşchii posteriori ai corpului - ceafă, şanţuri vertebr.. .ischiogambieri, gastrocnemieni - el poate să intereseze şi muşchi anteriori: pectoctorali ,bicepsul, abdominalii. Spasmul poate să apară într-un singur muşchi, dar de cele mai multe ori afectează un grup de muşchi,, caracteristic unei mişcări articulare sau unei activităţi a corpului.

Pentru a uşura durerea şi tensiunea musculară, pacientul îşi ia diferite atitudii care permit scurtarea muşchiului aflat în spasm. Aceasta este originea diformităţii.:'* care se instalează în paralizia infantilă. Autorii atrag atenţia că, în cazul în cai paralizia se instalează fulgerător, spasmul poate trece nebăgat în seamă.

Spre doesebire de spasmul muscular întâlnit în alte tulburări ale sistemuli neuro-muscular, spasmul din paralizia infantilă nu cedează sub anestezie generali Dacă nu este tratat, el poate să distrugă ţesutul muscular, ducând la scleroza muşchi ui- De aici: - „deşi pare logic să afirmăm că spasmul poate fi iniţiat în sistemul nen :deoarece anticipează paraliziile -, concluzia că un proces concomitent se dezvoltă : rmuşchii înşişi pare de neînlăturat. Acesta poate să fie un atac direct al muşchiului dc către virus sau de către produsele sale la nivelul joncţiunii mioneurale, sau circuitul sanguin, dar, oricare ar fi modul de producere, dacă spasmul esle netratat.