Soluționarea disputelor în managementul conflictelor din spațiul social

Spațiul social în care indivizii își desfășoară activitățile surprinde constant neînțelegeri, dezacorduri, ciocniri de interese, ”lupte” între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunități ceea ce definește de fapt termenul de conflict. Conflicul este prezent inevitabil în toate domeniile în care ființa umană își desfășoară activitatea și implicit în viața personală a individului.

Prin conflict se înțelege o relație care implică existența a minimum două părți și a unei dispute sau tensiuni între aceste părți.

De-a lungul timpului, termenul de conflict a fost definit în mai multe forme și analizat de către diferite personalități ale lumii, precum Emile Durkheim, Max Weber, Talcott Parsons. Studierea conflictului și a cauzelor generatoare de conflict, a tipologiilor și abordărilor cu privire la conflict este necesară în vederea înțelegerii mecanismelor acestuia, precum și a găsirii de metode potrivite de soluționare.

S-a constatat, de-a lungul timpului, că aceste conflicte pot avea o dublă localizare și anume: o localizare internă, intrapsihică, intrapersonală, adică acel conflict cu propria persoană, precum și o localizare externă, extrapersonală, socială. De regulă, aceste conflicte externe, sociale pot să implice mai multe persoane, grupuri, comunități sau state.

Putem remarca că în evoluția conflictului există o fază premergătoare în care sunt sesizate conflictele latente sau care deja s-au manifestat, urmată de o fază în care se acutizează conflictul, iar în final se încearcă soluționarea acestuia prin diferite metode.

Consider că într-un conflict individul își poate modifica modul de a gândi și percepția asupra anumitor lucruri, în sensul că acesta nu mai reușește să vadă lucrurile din jurul lui așa cum sunt ele de fapt. Din cauza conflictului, care îl influențează într-o oarecare măsură, individul se lasă condus de constrângeri de care nu este conștient pe deplin.

Astfel, pentru a rezolva situațiile conflictuale se încearcă încetarea acestora prin anumite metode analitice, care constau în cautarea ”rădăcinii problemei” și în obținerea acelui rezultat care să fie considerat de către parțile conflictuale ca o soluție acceptabilă. Mai mult decât atât, ”studiul rezolvării conflictelor valorifică informații din psihologie, antropologie, sociologie, drept, management, filosofie” (Gheorghe, 2010, p.11).

Atunci când vorbim despre conflict încercăm să aflăm cauza care a condus la declanșarea acestuia. De multe ori anumite bariere comunicaționale de orice tip, fie culturale, lingvistice, politice sau religioase pot genera conflicte care inițial pot fi doar simple tensiuni între indivizi, dar care se pot extinde, transformându-se în adevărate conflicte care necesită a fi soluționate.

Astfel, modul în care ne exprimăm, transmitem un mesaj poate declanșa un anumit tip de conflict.

În ceea ce privește rezolvarea conflictului, această problemă a fost analizată de către autori abia după cel de Al doilea Război Mondial, prin anii ’60. Până atunci, de-a lungul istoriei, conflictele dintre persoane au fost soluționate prin implicarea comunității, a bisericii, a statului sau prin participarea exclusivă a părților aflate în conflict. Astfel, fiecărei perioade din istorie și fiecărui stat îi corespund alte metode de soluționare a conflictelor.

S-a constatat în literatura de specialitate faptul că există două categorii mari de metode de soluționare a conflictelor și anume: metodele clasice și metodele alternative de soluționare a conflictelor. Modalitățile clasice de soluționare a conflictelor ”s-au cristalizat în timp, în urma evoluției societății umane” după cum afirmă Ignat și Șuștac în lucrarea Modalități alternative de soluționare a conflictelor, în timp ce modalitățile alternative au început să fie aplicate ”ca o reacție la ineficiența sau eficiența scăzută a primelor” (Ignat & Șuștac, 2008, p.51). Metodele clasice sunt acele metode care au la bază impunerea unei soluții părților din conflict, în timp ce metodele alternative implică părțile în rezolvarea conflictului.

După părerea mea, aceste două mari categorii de metode, cele clasice, respectiv cele alternative pot fi aplicate pentru soluționarea conflictelor în funcție de tipul conflictului, deoarece, de regulă, anumite conflicte pot fi rezolvate doar prin impunerea unei soluții părților în conflict, pe când alte conflicte, pot fi rezolvate prin implicarea părților.

Metodele alternative de soluționare a conflictelor sunt întâlnite în literatura de specialitate sub prescurtarea ADR care reprezintă (”alternative dispute resolution”) și cuprind acele tehnici prin care se încearcă soluționarea conflictelor pe cale amiabilă, în care părțile implicate în conflict decid să își soluționeze divergențele prin implicare directă (Șuștac & Ignat, 2008, p.61). Cu alte cuvinte, metodele alternative de soluționare a conflictelor sunt metode care au loc în afara sălii de judecată.