Finalitățile Educaționale

Educaţia nu este o activitate desfăşurată în sine şi pentru sine ci una care urmăreşte atingerea anumitor finalităţi. Ea presupune anticiparea, pe plan teoretic şi mintal, a unor rezultate care se au în vedere, pe de altă parte, întreaga ei desfăşurare este dirijată din interior de această proiecţie ideală, conştientizată şi transpusă în practică de agentul educaţional. Finalităţile educaţiei sunt orientările asumate la nivel de politica educaţiei în vederea realizării activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane conform anumitor valori angajate în proiectarea sistemului şi a procesului de invăţământ. Sensul finalist al educaţiei se referă la faptul că, în fiecare moment al desfăşurării sale, educaţia este orientată şi dirijată în funcţie de finalităţile (rezultatele) pe care aceasta le urmăreşte. Aceste finalităţi sunt determinate preponderent de contextul social-istoric în care se desfăşoară acţiunea educaţională şi mai puţin de dorinţele proprii ale elevului sau ale celui care organizează, declanşează şi conduce acţiunea educativă.

Educaţia reprezintă un sistem de acţiuni informativ-formative , desfăşurate în mod conştient şi sistematic asupra subiectului uman în vederea transformării acestuia în conformitate cu finalităţile educaţionale urmărite.

Finalităţile educaţiei se structurează pe 3 niveluri ierarhice:

• ideal educaţional

• scopuri educaţionale

• obiective educaţionale

Idealul educaţional

Etimologic, termenul provine din latinescul idealis, care semnifică “existent în mintea noastră”, “ceea ce posedă perfecţiunea la care aspirăm”. Idealul educaţional este elementul prin care se exprimă relaţia reciprocă dinte societate şi acţiunea educaţională. Exprimă, în esenţa sa, modelul sau tipul de personalitate solicitat de condiţiile sociale ale unei etape istorice şi pe care educaţia este chemată să-l formeze în procesul desfăşurării ei. În elaborarea idealului se porneşte întotdeauna de la cerinţele actuale şi de viitor, avându-se în vedere şi posibilităţile pe care le poate oferi acţiunea educaţională în direcţia transpunerii în practică a idealului respectiv. Prin idealul educaţional se anticipează nevoile sociale, obiectivele societăţii şi aspiraţiile ei în ceea ce priveşte desfăşurarea şi finalitatea acţiunii educaţionale, realizându-se un echilibru între ceea ce pretinde societatea şi ceea ce poate realiza acţiunea educaţională. De aceea conţinutul său se îmbogăţeşte pe măsura amplificării nevoilor şi aspiraţiilor sociale şi a perfecţionării acţiunii educaţionale. Acest lucru însemnând că idealul nu este un model standard impus o dată pentru totdeauna, ci mai degrabă un model dinamic în interiorul căruia se produc modificări continue, fiind totuşi dependent de condiţiile sociale. Idealul educaţional a evoluat de la o epocă istorică la alta, cunoscând diferenţieri în cadrul diverselor societăţi :

• În antichitate, În Atena, idealul educaţional urmărea dezvoltarea armonioasă a personalităţii, în plan estetic, moral, fizic şi militar (kalokagathia), iar în Sparta viza îndeosebi dezvoltarea fizică şi militară;

• în feudalism idealul a cunoscut două modele distincte: idealul clerical (concepea personalitatea ca rezultat al însuşirii celor 7 arte liberale: gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia şi muzica) şi idealul cavaleresc (concepea personalitatea ca rezultat al însuşirii celor 7 virtuţii cavalereşti: călăria, mânuirea spadei, vânătoarea, înotul, şahul, cântul şi recitarea de versuri).