Instruirea diferențiată în cadrul orelor de lectură

Instruirea diferenţiată şi individualizată aspecte generale

Într-o clasă obişnuită, vom găsi elevi care citesc peste nivelul clasei şi elevi care se află sub nivelul clasei. Am putea constata de asemenea că unii elevi învaţă cel mai bine colaborând cu alţi colegi, în timp ce alţii preferă să lucreze singuri. Există şi elevi care au nevoie de ajutor special de-a lungul procesului de învăţare pentru a umple lacunele cu care se confruntă. Instruirea diferenţiată este o metodă de predare pentru grupuri de elevi. Instruirea individualizată porneşte de la nevoile fiecărui elev în parte. Iată ce trebuie să ştim despre ambele abordări.

INSTRUIREA DIFERENŢIATĂ

În centrul instruirii diferenţiate se afla grupurile flexibile. Nu se lucrează cu aceeaşi elevi în aceeaşi grupă pentru fiecare activitate sau sarcină propusă. Fiecare elev este mutat în funcţie de abilităţile lui. Cadrele didactice proiectează lecţiile în funcţie de nevoile fiecărei grupe. De exemplu, o grupă de elevi ar putea scrie un paragraf după ce au ascultat o lectură, în timp ce altă grupă de elevi poate pune în scenă lectura respectivă. O altă grupă ar putea crea un poster sau un proiect la arte pentru a arăta ceea ce au învăţat. Elevii pot citi cărţi care sunt strâns adaptate nivelului lor de citire.

INSTRUIREA INDIVIDUALIZATĂ

Instruirea individualizată se concentrează pe nevoile fiecărui student. Predarea este specifică şi vizează pe rând câte un obiectiv în parte. Această metodă de predare poate fi utilizată ca atare, sau poate constitui o parte de predare diferenţiată. Unii elevi care beneficiază de instruire individualizată au nevoie de profesori care să îi ajute să înţeleagă şi să înveţe. Alţi elevi, folosind aceeaşi metodă de predare, pot sări peste subiecte pe care le cunosc deja pentru a trece la informaţii avansate.

Diferenţierea este o metodă de predare, nu un program de lucuru. Ea cere profesorilor să îşi cunoască bine elevii, astfel încât să le poată oferi fiecăruia experienţe şi sarcini de lucru ce vor înbunătăţi procesul de învăţare. Carol Ann T. a declarat că diferenţierea înseamnă a oferi elevilor mai multe opţiuni pentru a obţine informaţii (1999). Această metodă de instruire presupune observarea şi înţelegerea de către profesor a diferenţelor şi asemănărilor dintre elevi şi totodată folosirea informaţiilor acumulate în planificarea instruirii. Iată o listă a unor principii cheie care stau la baza instruirii diferenţiate.

Evaluarea formativă, în curs de desfăşurare: Profesorii evaluează în mod continuu pentru a identifica punctele forte şi lacunele elevilor astfel încât să poată veni în sprijinul lor şi să-i ajute să avanseze.

Recunoaşterea diversităţii dintre elevi: Elevii cărora le predau se situează la niveluri diferite de expertiză şi experienţă de citire, scriere , gândire, de rezolvare de probleme, vorbire. Evaluările în curs de desfăşurare permit profesorilor să dezvolte lecţii diferenţiate care să răspundă nevoilor fiecărui elev.

Grupul de lucru: Elevii colaborează în perechi şi grupuri mici, a căror membrii se pot schimba în funcţie de necesităţi. Învăţarea în grupuri permite elevilor să se angajeze în discuţii semnificative, să observe şi să înveţe unii de la alţii.