Învățarea - teorii ale învățării - identificarea stilurilor de învățare

Învăţarea este o activitate fundamentală, alături de joc, muncă şi creaţie, specifică fiecărei etape de vârstă, care se manifestă cu preponderenţă în mod organizat, programat, instituţionalizat în perioada şcolarităţii. Învăţarea este ...

- un proces complex ce antrenează întreaga personalitate şi include modificări în cunoaştere şi comportament, indicatorul prin care se exprimă performanţa

- stabilirea unui parteneriat între cadre didactice şi elevi

- achiziţionarea, schimbul reciproc de informaţii, cunoştinţe, abilităţi, atitudini

- transformarea în vederea adaptării şcolare şi sociale.

Ştiaţi că învăţarea... (UNESCO, 1991)

1. nu este niciodată completă?

”Cine se opreşte din învăţat,

fie la 15, sau 25, sau 80 de ani,

acela este un om bătrân.

Cine învaţă mereu, rămâne tânăr.”

Henri Ford

2. este individuală?

3. este un proces social?

4. poate fi distractivă?

5. este activă?

6. implică beneficii şi înseamnă schimbare?

Forma specifică de învăţare umană o constituie învăţarea şcolară, care se desfăşoară în cadre instituţionalizate, pe baza unor programe şcolare şi planuri, având ca suport manualele şcolare. Este organizată în mod sistematic, vizează obiective, implică proiectare şi anticipare, dirijare, control, evaluare şi decizie.

Învăţarea şcolară sau didactică, constituie forma tipică de învăţare la elevi.

Învăţarea şcolară angajează întreaga activitate psihică a individului, implică şi determină restructurări ale funcţiilor, capacităţilor, atitudinilor şi aptitudinilor acestuia. Este în acelaşi timp un proces social şi un proces individual.

Învăţarea şcolară ca proces social presupune:

- acumularea de către elev a unei experienţe sociale (se învaţă prin efort individual, prin experienţă proprie, din experienţa altora, fixată în modele)

- cadru social concret (şcoala- ca instituţie)

- finalităţile, scopurile, obiectivele derivă din nevoile sociale concrete

- transmiterea şi fixarea experienţei se realizează prin actul comunicării, cu ajutorul limbajului, sub forma sistemelor conceptuale, a priceperilor şi deprinderilor.

- contexte culturale şi modele educaţionale

- elevul se integrează într-un colectiv, participă ca factor activ la dezvoltarea socială.

Învăţarea şcolară ca proces individual constă în:

- asimilarea de către individ a unui sistem de cunoştinţe, culturi, modele comportamentale, priceperi, deprinderi pe care le va folosi drept instrumente în activitate

- deşi este experienţa socială generalizată, fiecare elev depune efort personal în organizarea, sistematizarea, restructurarea acesteia în propriu sistem conceptual-comportamental

- raportarea subiectivă, individualizată de propriile aspiraţii, interese, expectanţe, tendinţe, preocupări

- conferirea unei valori, a unui statut elevului, individului uman în general.

Teorii ale învăţării

Primele teorii apărute ale învăţării au fost teoriile lui I.P. Pavlov, E. Thorndike si Watson, care căutau explicarea învăţării prin prisma teoriilor asociaţioniste ale lui H. Spencer si H. Taine. Pavlov definea învăţarea într-un mod simplist, ca pe o substituire de stimuli, realizată intern prin formarea temporara a unor legături între diferiţi centri nervoşi, şi considera drept factori principali ai învăţării întăririle aplicate subiectului, imitaţia şi curiozitatea lui. Thorndike a formulat "legea efectului": învăţarea este o succesiune de încercări şi erori, din care subiectul reţine încercările soldate cu succese şi respinge căile ce au dus la eşec. Deci, învăţarea în concepţia lui Thorndike este o substituire de reacţii, având la baza formarea de conexiuni în creier, de unde şi numele de "conexionism". Watson a fost adeptul unei psihologii strict obiective, pe baza observaţiei comportamentului (behaviorism). Dupa Watson, învăţarea era o succesiune de reflexe condiţionate.

Aceste teorii asociaţioniste au fost infirmate de experienţele ulterioare, care au dovedit chiar că, şi în cele mai simple forme ale ei, învăţarea antrenează întreaga viaţă psihică: procesele de cunoaştere, afectivitatea, priceperile motorii, voinţa.

O alta teorie a învăţării se desprinde din teoria psihogenezei operaţiilor intelectuale, datorată lui J. Piaget. Acesta a demonstrat pe baza observaţiilor făcute asupra intelectului copiilor de diferite vârste, ca acţiunile mintale, operaţiile mentale se nasc prin interiorizarea acţiunilor reale. "Epistemologia genetică" fondată de Piaget a influenţat în mod pozitiv psihologia contemporană şi studiile asupra învăţământului.