Maturitatea Școlară

Maturitatea şcolară, expresia unei forme de dezvoltare a copilului, marcând acel nivel al dezvoltării la care activitatea de tip şcolar poate contribui din plin la dezvoltarea în continuare a personalităţii sale, se plasează de obicei între 5 şi 7 ani.

Maturizarea şcolară reprezintă trecerea de la copilăria preşcolară, dominată de structurile şi motivele activităţii ludice, la copilăria şcolară, dominată de structurile şi motivele activităţii de învăţare se face sub impactul maturizării unor premise psihice interne, cum are fi: dezvoltarea motivelor şi a intereselor de cunoaştere, capacitatea copilului de desfăşura acţiuni variate, nu numai în plan obiectual, dar şi în plan mental, creşterea ponderii momentelor verbale, în analiza reprezentărilor, sub impactul descrierilor şi povestirilor celor din jur – premisă a dezvoltării memoriei logice şi a gândirii abstracte, creşterea indicelui independenţei proceselor intelectuale, care iau forma unor acţiuni teoretice speciale (raţionamente), ce vor juca un rol deosebit în medierea demersurilor cognitive solicitate de învăţare.

Daca grădiniţa este prima experienţă a vieţii în societate a copilului iar începerea şcolii este un moment semnificativ pentru copil, trecerea de la grădiniţă la şcoală este etapa însoţită de importante modificări motivaţionale, trecere marcată de tranziţii şi înlocuiri dinamice ale motivaţiei ludice cu motivaţia de tip şcolar.

Copilul doreşte să devină şcolar, vrea să poarte însemnele de şcolar şi are chiar un început de competenţă pentru activitatea şcolară, dar se constată totuşi că există încă un decalaj important între ceea ce vor fi solicitările de tip şcolar pentru el şi ceea ce poate el realiza acum, în situaţia de preşcolar. Aici trebuie intervenit educaţional pentru a reduce acest decalaj şi pentru a-i conferi o dimensiune optimă, cu valori motivaţionale pentru copil, inducându-i energia necesară pentru a se angaja pe direcţia noilor achiziţii.

Grădiniţa este veriga iniţială a învăţământului preuniversitar,cu sarcini instructiv-educative pentru pregătirea preşcolarilor în vederea integrării şi adaptării optime în viaţa de şcolar.În grupa mare pregătitoare jocul se îmbină cu activităţi de învăţare,copilul fiind obligat să-şi însuşească literele şi numeraţia,şcoala – mai exact clasa I – fixând noţiunile câştigate la nivelul grupei pregătitoare.

Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare psiho-fizică.Aptitudinea pentru şcolaritate presupune dobândirea unor capacităţi,abilităţi şi deprinderi.Copilul are aptitudine pentru şcolaritate când dovedeşte că poate să facă faţă exigenţelor şcolare,evitându-se astfel eşecul.

Fenomenul integrării copilului în activitatea şcolară este un fenomen complex,în analiza căruia trebuie să se ţină cont de:

-vârsta cronologică

-maturitatea şcolară

-conţinutul instruirii în clasa I

Pentru realizarea maturităţii şcolare este necesară pregătirea copilului preşcolar în plan

- cognitiv

- afectiv

- volitiv

Dintre laturile esenţiale ale maturităţii şcolare putem menţiona maturitatea intelectuală şi maturitatea socială a copiilor. Cea intelectuală se poate aprecia pe baza unor probe de inteligenţă verbală sau nonverbală, precum şi pe baza reuşiteor, nereuşitelor observate în activităţi grafomotorii, de joc etc.

Evaluarea aptitudinilor intelectuale ale copiilor în ajunul şcolarizării cere importanţă în primul rând atunci când se urmăreşte departajarea anormalilor de normali. Datete referitoare la inteligenţă, obţinute cu ajutorul probelor psihologice , au, de regulă, o valoare predictivă în sensul că permit anticiparea gradului de maturitate a copilului pentru formarea deprinderilor de citire şi de scriere. Dar pentru ca indicii obţinuţi prin aplicarea acestor probe de inteligenţă nu se referă şi la factorii nonintelectuali, care, de asemenea, au o pondere mare în adaptarea şcolară, formularea prognozei şcolare generale presupune şi cunoaşterea trăsăturilor nonintelectuale ale copilului.

Maturitatea socială prezintă o sferă mult mai largă, iar evaluarea ei presupune observarea copilului în cadrul colectivului, precum şi baterii psiho – sociologice mai complexe.

Un element important al maturităţii şcolare este adaptarea şcolară, ca proces de echilibrare între asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, proces care îl solicită pe copil pe toate direcţiile sale de dezvoltare şi care vizează gradul de concordanţă între nivelul de dezvoltare a copilului şi viitoarele cerinţe şcolare: intelectuală, morală, estetică, fizică şi comportamentală. Ruperea echilibrului poate conduce la eşec; de aceea, stadiul nivelului de adaptare a copilului ne poate dezvălui evoluţia sa viitoare: succesul sau eşecul şcolar.