Metode didactice tradiționale

1. Expunerea didactică

„Expunerea didactică este o metodă care constă în prezentarea orală a unei teme/probleme complexe, ce se evidențiază prin organizare densă și fluentă. Ca metodă, expunerea beneficiază de sprijinul unor procedee, cum sunt conversația sau demonstrația.

- În funcție de vârsta elevilor și de experiența lor de viață, poate îmbrăca mai multe variante: povestirea didactică, descrierea, explicația, prelegerea școlară.” (Masari, 2015, p. 55)

„Povestirea constă în nararea unor fapte/fenomene/evenimente respectând ordonarea în timp sau în spațiu, fără explicarea cauzelor. Este utilizată ca una din metodele de bază de instruire din învățământul preșcolar și primar.” C. Moise (2008, p. 312 apud Masari, 2015, p.55) motivează această pondere semnificativă:

- „volumul încă insuficient de reprezentări pe care copilul le posedă la această vârstă școlară; or se știe că procesul gândirii înseși va trebi să se sprijine inițial pe niște reprezentări,sau imagini concrete ale obiectelor sau fenomenelor;” (Moise, 2005, p. 194)

- „tendința specifică vârstei școlare mici - aceea de cunoaștere a tabloului faptic; concret, al lumii, deoarece nu are încă suficient dezvoltată gândirea abstractă, care să-l ajute a înregistra faptele prin intermediul explicației științifice autentice;

- povestirea este forma de exprimare în care educatorul poate uza de o anume "încărcătură afectivă" a faptelor prezentate și a limbajului utilizat.” (Masari, 2015, p. 55)

„Descrierea este forma de expunere care evidențiază aspectele fizice ale unui obiect sau proces, prin prezentarea trăsăturilor și detaliilor exterioare. În scopul dezvoltării spiritului de observație, se pot utiliza planșe, fotografii mărite, scheme explicative, machete.

Explicația este forma expunerii care constă în precizarea și clarificarea conceptelor,

structurilor și mecanismelor de funcționare a unui produs/proces/fenomen. Aceste procese cognitive nu s-ar forma dacă explicația nu ar fi un proces de argumentare și susținere pe baze logice a unor date de cunoaștere. Devine evident că pentru atingerea scopului acestei metode - înțelegerea/decodificarea informațiilor - este antrenată întreaga operativitate a gândirii.„ (Masari, 2015, p. 55) “Într-o formă simplă, ea poate fi prezentă încă din clasele primare, dar devine predominantă din clasele mijlocii (V-VIII), continuând în clasele liceale. Explicația are și ea la bază anume rațiuni: elevul a acumulat o experiență faptică suficientă, simțind nevoia să-i fie lămurită în amănunt; “mecanismele” gândirii logice sunt destul de dezvoltate să poată recepționa discursul științific propriu-zis; tendința dominant a vârstei începe să fie aceea de cunoaștere a tabloului causal dinamic al lumii.” (Moise, 2005, p.195)