Scopul școlii

Ca orice actiune umana, educatia vizeaza postularea si împlinirea unui scop, a unui proiect de devenire umana. Nu se poate face educatie fara a avea în vedere finalitatea demersului - prototipul de personalitate catre care se tinde. Dar actiunea de a conduce pe cineva catre un scop nu este de ajuns în cazul actiunii formative. Destinatia educatiei este (trebuie sa fie), prin definitie, pozitiva. Asadar, finalitatea educatiei, sub aspect practic si teoretic, trebuie discutata din punct de vedere teleologic, dar si axiologic.

Sensul teleologic al educatiei este imprimat de faptul ca educatia, în fiecare secventa de manifestare, este ghidata, orientata si reglata de un sistem de valori actionale (comenzi, exigente, intentii, dorinte etc.) constientizate si, uneori, exprimate de catre factorii care sunt angajati în actiunea instructiv-educativa. Sistemele de valori educationale, care se metamorfozeaza în finalitatile educatiei, nu au un caracter spontan, voluntarist, ci sunt expresii ale unor determinari istorice, socio-culturale si chiar individuale (maturitatea si experienta cadrului didactic, amploarea si profunzimea intereselor educatilor etc).

Daca exista o superioritate a educatorului fata de educat, aceasta consta în faptul ca primul este pe deplin constient asupra finalitatilor, pe când al doilea actor nu întrezareste scopul decât în mod confuz si aspira spre el în mod inconstient (Hubert, 1965, p. 311).

Educatorul va sti dinainte unde trebuie sa ajunga. „Activitatea de a educa, de a preda, de a forma se explica mai putin prin pentru ca si mai mult prin pentru ca" (Reboul, 1984, p. 138). Asadar, proiectivitatea actionala este intrinseca actului educativ.

A actiona în plan educational înseamna a delibera asupra traiectului de parcurs, a tinde catre un scop în conditii date, înseamna a identifica si adecva mijloacele cele mai bune pentru atingerea scopului si a introduce în realitatea educationala o serie de variabile si factori care (auto)regleaza actiunea înspre finalitatile propuse, în fond, finalitatile educatiei ating demnitatea de valori practice (praxiolo-gie), întrucât vizeaza eficientizarea actiunii si sunt consecinte ale intentionalitatii umane. Nu orice efort intentional poate fi etichetat ca eficient întrucât „este maestru într-o anumita arta acela care a dobândit în acea arta o eficienta generala cel putin egala cu eficienta generala realizata pâna în acel moment de oricare altul" (Kotarbinski, 1976, p. 183). Finalitatile educatiei - chiar daca suporta un comentariu filosofic - nu se definesc deductiv, pornind de la principii abstracte, ci se structureaza plecând de la realitati contingente, de la interese si trebuinte determinate. De altfel, decelarea scopurilor pe care actiunile noastre educative le poarta este destul de dificila întrucât, la un moment dat, intentionalitatea este ascunsa, latenta, camuflata în însasi actiunea în curs de desfasurare. John Dewey surprinde foarte bine intimitatea dintre intentionalitate si actiune atunci când afirma, oarecum transant, ca educatia - ca proces - nu poate avea un scop dincolo de el însusi, iar scopul fundamental al educatiei, ca reconstructie si transformare continua, este de a crea sansa tinerilor de a reorganiza permanent procesul de crestere spirituala. „Un veritabil obiectiv se opune întru totul unui obiectiv care este impus ca rezultat al unui proces de actiune din exterior. Acesta din urma este rigid... este un ordin dictat din exterior pentru a face un anumit lucru... Acestea sunt raspunzatoare pentru... caracterul mecanic si servil al muncii profesorului si elevului" (Dewey, 1990, p. 160). Pedagogul american sugereaza unele criterii de pertinenta ale finalitatilor educationale :

a. obiectivul propus trebuie sa depaseasca toate conditiile existente, sa fie reformulat în consens cu resursele si dificultatile educationale ;

b. obiectivul are un caracter schematic si provizoriu ; întruparea în act îi releva autentica valoare;

c. obiectivul este un „diriguitor" al activitatii, un polarizator al ei catre tinta avuta în vedere; rezultatul final este semnul reusitei activitatii (Dewey, 1990, pp.153-155).

în acelasi timp, sunt formulate si o serie de cerinte de ordin practic :

- un obiectiv educativ se cere a fi fundamentat pe activitatile si nevoile intrinseci ale educatilor;

- un obiectiv trebuie sa permita o „traducere" în metode, care sa faciliteze cooperarea dintre toti factorii educativi;

- finalitatile nu sunt generale si ultime; obiectivele vor suporta contextua-lizari si adecvari la trebuintele imediate (Dewey, 1990, pp. 157-160).

Ideea conform careia scopurile educatiei sunt implicite si ascunse o întâlnim si la Olivier Reboul, care, în ciuda evidentelor, vorbeste despre dimensiunea „inconstienta" a finalitatilor educatiei; luam cunostinta de importanta lor atunci când ele nu se realizeaza sau sunt realizate insuficient (1984, p. 141). Finalitatea se „descopera" în masura în care aceasta nu se realizeaza. Avem de-a face cu o teleo-logie întoarsa pe dos: ne dam seama de ceea ce trebuia facut când nu am facut!

Exigentele de ordin axiologic vor ghida orice încercare de a institui si de a trasa finalitatile educatiei. Prin finalitati se contureaza scopul ultim si cel mai înalt al perfectiunii umane. Ca atare, în acest context, relationarea la sistemul de valori este de neconceput. Este stiut ca în societate pot fiinta - simultan - mai multe idealuri valorice, care vizeaza personalitatea umana. Nu-i mai putin adevarat ca, în anumite circumstante, se pot depista diferite incompatibilitati si chiar tensiuni în câmpul valoric, privitoare la idealul uman. Teoria si practica pedagogica trebuie sa selecteze si sa concentreze acele idealuri valorice cu potential maxim în propensiunea omului si a umanitatii pe traiectul plenitudinii si nimeni altul functionalitatea unei idealitati (în plan cognitiv, etic si estetic), ar trebui sa fim de acord cu principiul pedagogic conform caruia „copiii nu trebuie crescuti dupa starea de fata a neamului omenesc, ci dupa o stare mai buna, posibila în viitor, adica a idealului omenirii si a întregii sale meniri" (Kant, 1992, p. 15).

Educatia face jonctiunea dintre posibil si real.