Studiul de caz - modele și teorii de analiză a personalității

1. De ce studiem teoriile personalitatii?

Fiecare teorie ofera o imagine tentanta asupra naturii umane concluziile lor fiind bazate de cele mai multe ori pe rezultatele a numerosi ani de cercetare si de munca intensa. Toti teoreticienii au ceva important, impresionant si provocator de spus despre abisurile fiintei umane. Faptul ca ei nu sunt intotdeauna de acord ne obliga sa luam in considerare trei factori pentru a putea astfel mai facil sa ne explicam aceste disensiuni: 1. complexitatea subiectului discutat; 2. contextele istorice si personale diferite in care fiecare din aceste teorii au fost formulate; 3. faptul ca psihologia este o disciplina relativ tanara, recent intrata in spatiul stiintificitatii; in plus trebuie semnalat faptul ca preocuparea privind investigarea personalitatii este mult mai recenta, primele formulari de o anumita pertinenta le regasim incepand abia cu anii “20. Or, in dezvoltarea unei stiinte 70 de ani reprezinta o perioada prea scurta pentru a permite cristalizari.

2. Ce ne poate oferi o teorie a personalitatii?

O teorie asupra personalitatii sugereaza modalitatile prin care o mare varietate de date privind persoana pot fi puse alaturi si sistematizate pentru a dobandi astfel coerenta si inteligibilitate. Atunci cand ne propunem sa studiem sistematic si intensiv indivizii in fapt noi vrem sa stim ce sunt ei, de ce se comporta intr-un anumit fel, si cum au devenit ceea ce sunt. Ca atare orice teorie asupra persoanei trebuie sa fie in masura sa ofere raspunsuri la aceste trei intrebari. Intrebarea “ce” se refera la caracteristicile persoanei si la modul cum ea este organizata in relatiile cu ceilalti. Intrebarea “de ce” se orienteaza spre motivele ce particularizeaza comportamentul individului. Raspunsurile la aceasta intrebare releva aspectele motivationale ale persoanei; ex. de ce a decis sa se deplaseze si de ce tocmai in acea directie? De ce este o mama supraprotectiva ? - pentru ca acest mod de a fi o face fericita, pentru ca ea cauta sa ofere copiilor sai ceea ce ei i-a lipsit in copilarie, sau doar pentru a evita manifestarea oricarui resentiment din partea copiilor ?. O persoana a dezvoltat depresia ca urmare a unei umiliri, din cauza unei iubiri pierdute, sau dintr-un sentiment de vinovatie ? Intrebarea “cum” se refera la factorii determinanti ai personalitatii. In ce mod si in ce masura fortele genetice si cele ambientale au interactionat pentru a determina stru.

3. Ce este personalitatea?

“Personalitatea” este un cuvânt care îşi are originile în latinescul “persona”, care înseamnă “mască”. “În mod semnificativ, în teatrul antic al lumii latine, masca nu era folosită ca un dispozitiv menit să ascundă identitatea unui personaj, ci mai degrabă reprezenta o convenţie menită să reprezinte, să caracterizeze acel personaj “. (Wikipedia).

Personalitatea e un termen larg răspândit al cărui sens este cunoscut limbajului comun. Majoritatea foloseşte cuvântul pentru a se referi la un ansamblu de caracteristici care definesc modul în care o persoană vede şi acţionează în lume - ceva asemănător unor îmbinări a proceselor de gândire şi de comportament. În psihologie, el ar putea fi definit ca trăsăturile emoţionale, cognitive şi comportamentale unice fiecărui individ, învăţate şi dezvoltate prin experienţă şi relativ consistente de-a lungul timpului.

Teoria psihodinamică

Încurajată de abordarea psihoanalitică a lui Freud, teoriile psihodinamice subliniază motivaţia şi emoţia ca cele mai importante trăsături ale personalităţii, odată cu prezenţa inconştientelor devieri ale indivizilor. Intr-o astfel de teorie, libidoul (definit de Freud ca o ‘energie psihologica’) este determinantul primar al comportamentului nostru. Aceasta perspectiva se concentreaza pe conflictele dintre motivatia biologica a unui individ (instinct) si regulile sociale care ghideaza comportamentul individului obisnuit. In teoria psihodinamica, structura personalitatii este descrisa in termeni ai constientului(partea de suprafaţă a aparatului psihic,iar conţinutul lui este reprezentat de un flux continuu de percepţii,sentimente, informaţii) preconstientului (conţine toate gândurile, informaţiile, deprinderile care nu sunt conştiente în prezent, dar care pot fi actualizate uşor în conştiinţă) inconstientul ( nivelul profund al psihismului uman, sediul dorinţelor şi actelor refulate, al instinctelor sexuale, al agresivităţii, şi al nevoilor primare)- id, ego si superego. Alti colaboratori la acasta teorie au fost Carl Jung (inconstientul colectiv), Alfred Alder (compensatia pentru inferioritate) si Erik Erikson (dezvoltarea psihosociala).