Test docimologic

Definiţie.

Testul docimologic reprezintă un grupaj de întrebări sau afirmaţii numite itemi care acoperă o temă, un capitol sau o parte mai întinsă din programă şi asigură condiţiile unei notări mai obiective, independente de evaluator prin intermediul unui barem de notare. Fiind o tehnică de evaluare frontală, testul docimologic este indicat pentru verificări cu caracter periodic, suficient de spaţiate în timp, la încheierea unor capitole, la examene etc.

Funcţiile testelor docimologice ca instrumente de evaluare sunt:

- Identificarea nivelului de pregătire a elevilor

- Evaluarea eficienţei predării şi a demersului educaţional în general

- Diagnosticarea dificultăţilor şi a insucceselor în învăţare

- Selecţionarea pentru accederea pe trepte superioare ale instrucţiei

- Ierarhizarea subiecţilor

- Certificarea.

Clasificarea testelor (cf. I. T. Radu):

(1) din punctul de vedere a ceea ce se evaluează/ obiectul evaluării:

- teste psihologice, care oferă informaţii despre nivelul de dezvoltare a unor procese cognitive, afective, voliţionale etc.

- teste docimologice, care identifică gradul de realizare a obiectivelor de predare-învăţare.

(2) din punctul de vedere al metodologiei elaborării:

- teste standardizate, proiectate de factorii de decizie sau de cei din instituţii specializate (centre de cercetări, institute de specializare)

- teste elaborate de profesor, a căror valoare metodologică este strâns legată de grupul pentru care a fost dimensionat instrumentul.

(3) după momentul administrării instrumentului evaluativ:

- teste iniţiale, administrate la începutul unei perioade de formare

- teste de progres, puse în practică pe parcursul instruirii

- teste finale, administrate la sfârşitul unei etape de instruire.

(4) după sistemul de referinţă în evaluare:

- teste normative, prin care evaluarea rezultatelor se face în raport cu un criteriu reprezentat de performanţele pe care le poate realiza o populaţie şcolară, exprimată în norme stabilite prin etalonare

- teste criteriale, prin care evaluarea rezultatelor se face în raport cu un criteriu reprezentativ de obiective în perspectiva cărora s-a realizat instruirea sau învăţarea.

Categoriile de itemi

1. Itemi obiectivi

1.1. Itemi cu alegere duală

Acest tip de itemi solicită elevul să selecteze din două răspunsuri posibile: adevărat/ fals, corect/ gresit, da/ nu, mai mare/ mai mic, varianta 1/ varianta 2 etc.

1.2. Itemi cu alegere multiplă

IAM presupune existenţa unei premise (enunţ, numit şi trunchiul itemului) şi a unei liste de alternative (soluţii posibile). Elevul trebuie să aleagă unul sau mai multe răspunsuri corecte; celelalte răspunsuri (incorecte, dar plauzibile) se numesc distractori.

Forme/ variante ale itemului cu alegere multiplă:

- găsirea singurului răspuns bun

- găsirea celui mai bun răspuns bun

- găsirea singurului răspuns fals

- găsirea tuturor răspunsurilor bune

- găsirea răspunsului care ordonează o serie de evenimente

- item factual de excluziune: Care dintre oraşele de mai jos NU se află pe continentul Europa? (se dau 5 variante dintre care doar una este corectă).

Variantele sau răspunsurile sugerate:

- Pentru a diminua efectele hazardului, este de dorit să introducem acelaşi număr de opţiuni în fiecare item, aproximativ 4 sau 5

- Fiecare variantă de răspuns trebuie să fie compatibilă cu enunţul, dar mai ales plauzibilă pentru elevul care nu a învăţat

- Exprimarea sugestiilor sau opţiunilor trebuie să fie concisă şi simplă

- Fiecare variantele de răspuns să fie independente – să nu fie repetate sau reluate în altele

- Sugestiile săfie plasate, pe cât posibil, într-o anumită ordine: cronologică, crescătoare, alfabetică etc.

- Combinarea a două sau mai multe elemente de răspuns permite creşterea numărului de opţiuni posibile a dificultăţii itemului

- În majoritatea cazurilor, este mai avantajos să se plaseze descrierile şi definiţiile în variantele de răspuns decât în enunţ

- Este preferabil să se folosească drept distractori erorile detectate pe parcursul procesului de învăţământ sau al evaluărilor anterioare.

- Calitatea distractorilor trebuie să fie testată; se apreciază că variantele false sunt bine gândite de cadrul didactic dacă fiecare obţine aproximativ 10% din răspunsuri.

1.3. Itemii tip pereche

Acesştia solicită din partea elevilor stabilirea unor corespondenţe/ asociaţii între cuvinte, propoziţii, fraze, litere sau alte categorii de simboluri dispuse pe două coloane. Elementele din prima coloană se numesc premise iar cele din a doua coloană reprezintă răspunsurile. Criteriul sau criteriile pe baza cărora se stabileşte răspunsul corect sunt enunţate în instrucţiunile care preced cele două coloane. Se limitează, de obicei, la măsurarea informaţiilor factuale, bazându-se pe simple asociaţii, pe abilitatea de a identifica relaţia existentă între două lucruri/ noţiuni/ simboluri etc.

Itemii tip pereche pot solicita diverse tipuri de relaţii: termeni/ definiţii, reguli/ exemple, simboluri/ concepte, principii/ clasificări, părţi componente/ întrebuinţări.

- Un astfel de item se prezintă sub forma unor date aşezate pe două coloane: coloana din stânga va cuprinde premisele iar coloana din dreapta va conţine variantele de răspuns.

- Odată formulat itemul, elevului i se cere să facă potrivirea/ împerecherea datelor din coloana din partea stânga cu cele din coloana din partea dreaptă, astfel încât această potrivire să fie corectă.