Chestionar de măsurare a comportamentului agresiv

Agresivitatea,tendinta de a ataca-luat intr-un sens restrans,acest termen se raporteaza la caracterul belicos al unei persoane.Intr-o acceptiune mai larga,termenul caracterizeaza dinamismul unui subiect care se afirma,care nu fuge nici de dificultati,nici de lupta;pe un plan inca si mai general,caracterizeaza acea dispozitie fundamentala datorita careia fiinta vie poate obtine satisfacerea trebuintelor sale vitale,in principal alimentare si sexuale.Pentru multi psihologi agresivitatea este strans legata de frustrare(un copil împiedicat sa se joace se îmbufneaza sau tropaie de furie).Chiar si medicul,noteaza cu umor Freud,poate fi in mod incostient agresiv fata de unii bolnavi pe care nu-i poate vindeca.Agresivitatea are si alte cauze:H. Montagner(1988) a observat la copii in restanta cu somnul accese bruste de agresivitate de agresivitate,urmate de momente de izolare absoluta.Agresivitatea la copil se datoreaza cel mai adesea unei insatisfactii profunde,consecutive unei lipse de afectiune sau unui sentiment de devalorizare personala..Cand,de exemplu,in pofida eforturilor sale sincere,un scolar este pedepsit pentru ca nu satisface exigentele parintilor,acestia îi aplica un tratament extrem de injust,care poate duce la revolta minorului sau la prabusirea sa.

Învatarea are un rol important inagresivitate.În cartea sa Omul agresiv (1987),P. Karli arata ca in unele grupuri umane (in Tahiti sau Mezic de ezemplu)orice agresivitate este stigmatizată,sortită oprobriului.El consideră că şi în societatea noastra ar fi posibilă diminuarea agresivitaţii prin masuri educative,prin glorificarea conduitelor altruiste şi a valorilor morale.>>

‚‚Larousse Dictionar de psihologie’’– Norbert Sillamy, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000

<<AGRESIVITATE, comportament destructiv şi violent orientat spre persoane, obiecte sau spre sine. Implică negare actiră si produce daune sau doar transformări. Există şi o aresivitate calmă, nonviolentă dar întotdeauna agresivitatea semnifică atac, ofensivă, ostilitate,punere în primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei. Prototipul agresivitatii a fost exemplificat prin comportamentul animal,dar K. Lorenz (1966) a atras atenţia asupra faptului că, chiar şi lupul atacă numai sub imperiul nevoii de hrană, iar nu din tendinţa competitivă cum se întîmplă deseori la om. După ce, timp îndelungat, a fost susţinută teza despre originea instinctivă a agresivitatii,astăzi această teză a fost larg contrazisă. K. Lorenz susţine că atît la animale cît şi la om agresivitatea este un rezultat al învăţării, al modelării comportamentului prin imitaţie şi antrenament. Nu există un instinct al agresivitatii, cum este cel de hrană,reproducere, construire a cuibului (la păsări), migraţie etc.

Kuo (1930) a crescut împreună pui de pisică şi de şobolani, dovedind absenţa oricărei agresivitati la vîrsta adultă a acestora. Preluînd o idee a lui S. Freud,V. Scott şi J. Dollard (1939) au formulat teoria reactivităţii ce susţine că agresivitatea este un rezultat al frustraţiei sau împiedicării (prin barieră) a unei tendinţe vitale în a-şi atinge ţelul. Deci, agresivitatea ar fi cauzată de contrarierea unor tendinţe instinctuale, dar aceasta ne duce la ideea că totuşi agresivitatea,în forma ei primară, are o legătură, fie şi indirect, cu baza instinctivă.

E. Fromra susţine că. la om, există o agresivitate specifică, exprimată prin tendinţe destruclive. X. Miilor (1941) dovedeşte că nu întotdeauna frustraţia produce agresivitate, ci numai în anumite cazuri.