Demers terapeutic

Accentul a fost pus pe influența familiei asupra conduitei suicidare, deoarece rolul acesteia în dezvoltarea ulterioară a copilului este extrem de importantă. Relația afectivă a copilului cu mama și tatăl său vor fi modelul de bază al dezvoltării sentimentelor față de sine și ceilalți.

Abandonul afectează dezvoltarea copilului în dimensiunile sale esențiale. Efectele abandonului sunt profunde și agresive, însoțind persoana de-a lungul întregii vieți, de aceea este necesară abordarea acestei probleme și de a o atenție deosebită traumelor trăite. Copilul depinde de adulți pentru satisfacerea nevoilor sale precum : nevoile fizice, nevoia de afecțiune și atașament, nevoia de securitate, ghidare și control.

Tentativa de suicid este un comportament autodistructiv la fel ca și sinuciderea, cu excepția că aceasta nu are un caracter letal, chiar dacă intenția persoanei suicidare putea fi cea de a-și autoinduce moartea.

Suicidul la copii este o problemă gravă cu care se confruntă societatea. Această problemă este mai puțin abordată de adulți și școală pentru că se consideră că moartea nu este un subiect accesibil copiilor și aceștia nu au motive să își dorească moartea. O tentativă de sinucidere este întotdeauna foarte gravă, deoarece creează un model de comportament care intră în memoria latentă a persoanei și care poate oricând să fie reprodus din nou. Ea trebuie să fie luată în serios, chiar dacă apoi persoana își neagă intenția sau se dovedește a fi plină de bucurie și de optimism pentru viață. Un astfel de comportament poate simboliza faptul că persoana care îl practică dorește să comunice ceva în legătură cu problemele pe care le are. Din păcate, cei mai mulți consideră acest comportament ca fiind o formă de manipulare și nu acordă suportul necesar celui care îl practică.

Reacțiile sunt diferite la evenimentele traumatizante, un eveniment care poate afecta profund o persoană, poate să nu o afecteze absolut deloc pe o alta. În situațiile de criză, fiecare persoană se folosește de propriile resurse și de suportul pe care îl are de la cei din jur. Atunci când aceste resurse sunt limitate și ajutorul celor din jur întârzie să apară, persoana își poate pierde speranța și puterea de a mai lupta cu aceste probleme existențiale.

Factorii care expun o persoană la riscul de a se sinucide sunt strâns legați unii de alții. Este foarte important ca aceștia să fie bine analizați, să se înțeleagă rolul lor pentru actul autodistructiv fatal, pentru a putea preveni sinuciderile.

Factorii de risc în sinuciderea la copii sunt: frustrarea afectivă precoce, lipsa atașamentului părinților, care determină absența identificării afective, sentimentele de insecuritate și angoasă, ce declanșează o teamă permanentă de pedeapsă.

Recunoașterea copiilor cu risc suicidar este foarte dificilă. Copiii exprimă într-un mod incert și neclar intențiile lor, ceea ce face dificilă semnalarea problemei. Izolarea este un semn al unei stări de nefericire sau de durere a copilului. Mulți copii și adolescenți care se gândesc la suicid nu comunică cu prietenii sau familia pentru a nu-i supăra sau întrista. Posibili indicatori ai unor probleme ar fi: comportament de izolare excesivă și neadecvat cu stilul copilului, renunțarea și evitarea participării la activitățile sociale cu prietenii.

Tulburări comportamentale: starea de nemulțumire a copiilor se manifestă de cele mai multe ori prin anumite comportamente cum ar fi: schimbările bruște de comportament, agresivitate fizică și verbală.

Renunțarea la obiectele de valoare și realizarea planului final. În această situație părinții sau un alt membru al familiei trebuie să acționeze imediat și să solicite ajutorul specialiștilor.

Evaluare și intervenție în situațiile de criză suicidară:

Matei, are 9 ani.

Cazul: tentativă de suicid