Familia - Concepte, Tipologii, Teorii

Capitolul I

Familia - concepte, tipologii, teorii

Întreaga dezvoltare a umanităţii este legată de constituirea şi evoluţia formelor de colectivitate umană, dintre care familia reprezintă una din verigile sociale cele mai importante şi mai vechi în asigurarea continuităţii şi afirmării depline a fiinţei umane.

Deşi relativ independentă în raport cu societatea în interiorul căreia se formează, familia este determinată şi condiţionată, în evoluţia sa, de modul de organizare a societăţii pe care o reflectă.

I.1. Teorii despre familie

Familia reprezintă grupul social al cărui membri sunt legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţie şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic şi au grijă de copii .

Familia este instituţia socială bazată pe sexualitate şi pe tendinţele materne şi paterne, a cărei formă variază de la o cultură la alta .

I.1.1 Teoria interacţionistă

Adepţii teoriei interacţioniste Burgess , W. J. Goode consideră că familia cunoaşte în această perioadă o dublă modificare: pe de o parte o „privatizare", cu o atenţie crescută pentru calitatea relaţiilor din sânul familiei, iar pe de altă parte o „socializare" ca rezultat al unei intervenţii mult mai mari a statului în structurile scolii.

Societatea modernă renunţă la funcţiile istorice ale familiei pentru a lăsa loc doar asocierilor bazate pe intimitate şi interrelaţionare. In accepţiunea abordării interacţioniste familiile nu reprezintă un grup de persoane care trăiesc în comun pentru asigurarea în bune condiţii a menajului, ci o entitate de persoane într-o interacţiune permanentă care conduce la construirea identităţii personale a fiecăruia şi la obţinerea stării de fericire individuală.

Egalitatea care se stabileşte între soţi nu presupune identificare între roluri sau schimburi între atribuţiile pe care la are fiecare rol, ci presupune interdependenţă creând relaţii de egalitate prin intermediul diferenţelor specifice între roluri.

Imaginea femeii ca personaj central al familiei se datorează pe de o parte evoluţiei familiei, de la familia patriarhală la familia de tip acompaniament, iar pe de altă parte atribuirii rolului de expert incontestabil în materie de afectivitate femeii, rol care determină principala funcţie a acestui tip de familie.

Familia instituţională se defineşte din punctul de vedere al lui Burgess în următorul sens: sub acelaşi acoperiş trăiesc mai multe generaţii, bunicii care rămân alături de copiii lor, bărbaţii căsătoriţi sau fetele celibatare. Femeile căsătorite părăsesc casa părintească în momentul mariajului pentru a-şi urma soţul în casa părinţilor acestuia.

Prin opoziţie familia modernă este de talie redusă, fiind formată din părinţi şi câţiva copii. Forţa unificatoare a acestui tip de familie constă în relaţiile interpersonale şi în interacţiunile familiale.

Curentul interacţionist a pus un accent important pe procesul de constituire a identităţii soţului, soţiei, tatălui, mamei, copilului, şi a analizat cum contribuie identitatea mamei sau a tatălui la formarea ansamblului de reprezentări pe care individul şi le face despre sine însuşi.

În acest sens interacţionismul simbolistic a arătat utilitatea sa pentru a înţelege rupturile, separările, lipsa de investiţii într-un rol, toate acestea putând apărea la nivelul oricărei familii.

I.1.2 Teoria funcţionatistă

Teza funcţionalistâ este simplă: nu există în societate organ fără funcţii, elemente fără rol, configuraţii structurale fără utilitate. Unul dintre analiştii funcţionali a fost şi T.

Parsons . Acesta consideră familia sistemul de transmitere intergeneraţională a sistemului de valori şi, abia mai apoi, un sistem relaţional între soţi, aşa cum susţine interacţionismul.

Prin intermediul acestei funcţii exercitate de familie se urmăreşte pregătirea tinerilor pentru obţinerea autonomiei şi pentru asumarea responsabilităţii, punându-se accent pe modul de manifestare al ataşamentului afectiv pe care îl acordă copiilor.

Dragostea părinţilor este o condiţie necesară şi primordială, ea condiţionând reuşita copilului în şcoală, dar şi integrarea lui în grupul de colegi. Astfel, copilul va dezvolta o puternică motivaţie de realizare personală, atitudine necesară într-o societate a cărei valoare esenţială este „activismul instrumentar".

Familia este agentul principal de transmitere a normelor, valorilor şi rolurilor care îi permit individului să se integreze într-o societate bazată pe dezvoltarea personală a actorilor săi.

Funcţia de formare şi dezvoltare a personalităţii adulte constă în pregătirea individului pentru căsătorie, relaţiile dintre soţi fiind puternice, iar legăturile cu membri familiei de prevenienţă slăbind în timp. Această relaţie echilibrată între soţi va constitui garanţia pentru asigurarea echilibrului copiilor.

După Parsons , familia contemporană este o familie nucleară, relativ izolată de familia extinsă, fiind bazată pe un sistem bilateral. Individul este membru a două familii: cea de provenienţă, unde acesta este născut, şi cea de-a doua rezultată în urma căsătoriei.

Această structurare bipolară a rolurilor în funcţie de sexe joacă un rol determinant pentru formarea personalităţii copilului, deoarece socializarea presupune procesul de achiziţie a atitudinilor şi abilităţilor necesare individului pentru a juca un rol social determinant. Pentru personalitatea copilului, ceea ce vede în familie este mult mai puternic decât toate doctrinele morale care i se inoculează mai târziu.