Imaginea de sine

In Dictionarul enciclopedic de psihologie (1997) imaginea de sine apare ca 'expresia concretizata a modului in care se vede o persoana oarecare sau se reprezinta pe sine, ca trairea aspectului unificator de coeziune a personalitatii'. Imaginea de sine este contaminata de dorinte dar si de modul in care evalueaza ceilalti persoana respectiva si de identitatea traita.

Este vorba cu alte cuvinte de 'felul cum se percepe individul, ce crede el despre sine, ce loc isi atribuie in raporturile cu ceilalti'. Adica, imagine de sine este rezultatul unui proces de autoevaluare a personalitatii si reprezinta 'totalitatea cerintelor, reprezentarilor, ideilor individului despre propria sa personalitate' (M.Zlate).

CE ESTE IMAGINEA DE SINE

I.1. Locul imaginii de sine in cadrul personalitatii umane

„Constiinta este o modalitate procesuala superioara a sistemului psihic uman, elaborata prin activitate sociala si enculturatie, mijlocita prin limba, bazata pe un model comunicational intern si intern-extern, constand din reflectare codificata prin cunostinte, autoorganizare cu efecte emergente si autoreglaj la nivelul

coordonarii necesitatilor subiective cu necesitatea obiectiva, esentiala.“ (27, p. 138).

Constiinta trebuie considerata in primul rand in unitate cu activitatea sociala de transformare a lumii, de adaptare de tip uman. Ea isi pastreaza la nivel social si individual, legatura sa vitala cu activitatea si dobandeste, in plan subiectiv, forma de desfasurare a activitatii, pentru ca, dupa cum arata A. N. Leontiev (27, p. 138),

odata cu transformarea structurii activitatii omului se schimba si structura constiintei. El precizeaza: „in fata omului se afla reteaua fenomenelor naturii. Omul instinctelor, salbaticul nu se desprinde pe sine din natura. Omul constient se desprinde pe sine, categoriile sunt treptele acestei desprinderi, adica ale cunoasterii lumii, puncte nodale in reteaua care-l ajuta s-o cunoasca si s-o cucereasca“ (27, p. 139).

Pierre Janet (27, p. 139) considera ca „a fi constient inseamna a te inscrie povestea propriei tale experiente“, iar Henri Ey (12) arata ca „asumandu-si functia de a vorbi, subiectul se ridica in fata lumii sale, caci identificand aceasta lume el se

infrunta cu sine insusi, isi apare siesi.“ (12, p. 299).

Constiinta este un proces de reflectare cognitiva de catre om a lumii si a lui

insusi. Vorbim astfel despre constiinta despre lume si constiinta despre sine. in timp de constiinta despre lume este coercitiva, prezentand masura reala a lucrurilor, necesitatea obiectiva inexorabila, constiinta despre sine este conditia esentiala a activismului autoreglator, a selectivitatii si a interventiei creative in mediu.

Constiinta despre lume se bazeaza pe modele sau imagini ale realitatii obiective, pe

cand constiinta despre sine se intemeiaza pe modelul eului si pe trasaturile personale.

Eul este nucleul personalitatii in alcatuirea caruia intra cunostintele si imaginea despre sine, precum si atitudinile fie constiente, fie inconstiente fata de cele mai importante interese si valori. 48144pkh56svd8s

Eul, inteles ca ansamblul insusirilor personalitatii, este alcatuit din

urmatoarele ansambluri:

- eu fizic sau biologic, ce are in vedere atitudinile corporale care se identifica cu schema corporala;

- eu spiritual, alcatuit din totalitatea dispozitiilor psihice innascute sau

dobandite;

- eu social, ce are in vedere atitudinile fata de relatiile sociale ale individului. kv144p8456svvd

Gordon Allport (3) se intreaba daca ideea de eu este necesara si daca nu ar fi cazul sa fie inlocuita cu alta ceva mai cuprinzatoare, incluzand simtul corporal, self-identitatea, autoaprecierea, self-extensiunea, gandirea rationala, imaginea de sine, tendinta proprie, functia cunoasterii - toate acestea fiind denumite prin conceptul

„proprium“.

Dupa G. Allport, constiinta reprezinta o structurarea a catorva stari ale eului, in special:

- respectul fata de sine;

- imaginea de sine;

- efortul central.

Eul este ceva de care suntem imediat constienti. G. Allport Il considera

„regiunea calda, centrala, strict personala a vietii noastre. Este un fel de nucleu al fiintei noastre si totusi nu este un nucleu constant“ (3, p. 123).

Eul se elaboreaza treptat, incepand din copilaria mica, atunci cand copilul este „unicentrat“, dar nu egocentric dupa Allport, si apare mai intai „non-eul“, adica „TU“. Eul corporal care incepe sa se dezvolte este o ancora a constiintei de sine.