Psihologie Cognitivă - Limbajul

CUVINTE CHEIE : limbă, limbaj, decizie lexicală, comunicare, cuvinte

ABSTRACT:

Cercetarea de față evidențiază ”Limbajul” ,raportându-se la sarcina deciziei lexicale, bazată studii privind memoria semantică și recunoașterea cuvintelor.Proba deciziei lexicale presupune prezentarea subiecților, fie vizual, fie auditiv, unui amestec de cuvinte, logatome sau pseudowords, iar sarcina participanților este de a indica dacă itemul prezentat este un cuvânt sau nu.Rezultatele obținute au arătat nivelul timpului de reacție în urma clasificării cuvintelor și non-cuvintelor.

1. INTRODUCERE

Secolul XX reprezintă apogeul de criză al domeniului psihologiei, un moment ce părea că nu are cale de ieșire. Izbucnirea crizei a pornit de la faptul că această știință tânără (psihologia s-a dezvoltat ca știință în anul 1879 când Wundt a creat primul laborator de psihologie din lume) își pierduse obiectul de cercetare. Unii psihologi studiau procese psihice, precum gândirea și memoria, dar acest lucru se realiza prin metoda introspecției. La acel moment, se considera că numai în cazul în care psihologia va folosi metode obiective de cercetare (de exemplu, experimental ) va fi considerată știință. Asta datorită faptului că experimentul oferea date științifice, ce pot puteau fi prelucrate cu metode de calcul statistic, pe baza cărora rezultau idei și concluzii ce reflectau în mod fidel realitatea psihologică. Pe de altă parte, prin intermediul introspecției rezultau date subiective raportate la propriile experiențe psihologice ale cercetătorilor. În America a fost inițiată de către Watson o serie de cercetări psihologice ce aveau drept obiect de studiu reacțiile comportamentale ce puteau fi actualizate experimental, acestea putând fi observate direct,înregistrate, cuantificate și supuse analizei cantitative. Astfel, a apărut behaviorismul, ce suștinea ipoteza conform căreia psihologii trebuie să studieze numai actele comportamentale datorită faptului că numai ele pot fi măsurate statistic.

Astfel că, concepte precum memoria, gândirea, reprezentările sau conștiința nu puteau fi observate datorită faptului că ele se produc în plan intern. Psihologii trebuiau să renunțe la idea de a studia procesele psihice superioare. Însă soluția a venit din partea lui L.S. Vîgotsky, un psiholog rus, ce a demonstrate că procesele psihice superioare, cum e cazul gândirii, au o structură trimembră și nu bimembră, cum se considera până atunci. Astfel că, gânditorul (subiectul ) meditează asupra unei problem ( obiectul gândirii) folosind cuvinte (semne). Deci, structura proceselor psihice superioare este subiect-semn-obiect. După această descoperire, psihologilor le-a fost clar modul în care pot studia memoria sau gândirea din punct de vedere experimental. Vîgotsky afirma faptul că semnul este ,, unealta psihologică “ pe care omul o folosește la muncile intelectuale, ca de exemplu, rezolvarea de probleme, memoria, etc.

Cele mai eficiente semne sunt cuvintele, care alcătuiesc limba. Dar aceasta nu este compusă numai din cuvinte. Limba este un sistem extrem de complex de comunicare interumană generat social-istoric, având ca rol fundamental elaborarea, conservarea și transmiterea culturii de la societate spre fiecare dintre membrii săi. (Clinciu,2014)

Comunicarea umană se diferențiază prin natura substanțial-calitativă a semnelor și alfabetelor utilizate pentru transmiterea mesajelor. Astfel că, comunicarea poate fi verbală, caz în care mesajele se trasmit prin semnale articulate (limbaj articulat ), și nonverbală, unde mesajele se exprimă prin gestică (limbaj nearticulat ). Limbajul reprezintă modul în care limba se asimilează, integrează și funcționează la nivel individual. Din punct de vedere al psihologiei, funcția semiotică reprezintă capacitatea parțial înnăscută a omului prin care acesta folosește semnele sau simbolurile ca înlocuitori ai obiectelor, prin intermediul cărora se efectuează combinați și transformări pe plan mintal (Golu, 2007).

Indiferent de forma pe care o ia,limbajul ca activitate psihică, reunește manifestările interne, subiective cu cele externe,comportamentale într-o unitate indisolubilă, deci este considerat o activitate intern-externă, deci-conduită (Pierre Janet). Poate fi analizat din mai multe perspective. Ca model comunicațional, limbajul reunește toate modalitățile comunicaționale, precum cele acționale, simbolice și extraverbale. Apare omniprezent într-un câmp psihic ce presupune absorbție informațională, codificare, decodificare-recodificare, extrapolare informațională (Armașu-Canțîr, 2019).

Limbajul reprezintă activitatea individual ce poartă amprenta personalității fiecăruia.Acesta este influențat de factori precum inteligența, nivelul de cultură, aptitudini literare, gradul de dezvoltare psihică, etc. Comunicarea prin limbaj se realizează prin intermediul faptului că omul se naște cu un aparat special de comunicare, iar de pe altă parte, acesta posedă limba și o folosește în mod constant și involuntar în diverse situații de comunicare (Crețu, 2005).

Ombredane (1951) propune o ierarhie a funcțiilor limbajului, diferențiindu-le în funcții elementare (funcția afectivă, persuasivă, ludică și magică) și funcții esențiale ( funcția de comunicare, expresivă, reglatoare și cognitivă). Funcția afectivă reprezintă exprimarea spontană sau semi-intenționată a emoțiilor sau a impulsurilor sub forma intonațiilor, a modificărilor de timbru, mimică și gesticulației, până la strigăt și interjecție. Funcția persuasivă presupune convingerea, influențarea sau modificarea comportamentului celuilalt. Intervine în toate tipurile de tranzacții umane ca un element important de convingere. Funcția ludică apare de timpuriu în timpul jocului copilului, ce dezvoltă plăcerea de a fi cauză acționând asupra obiectelor și cuvintelor care le țin locul. Funcția magică-cuvântul a fost considerat a avea o putere incantatorie, de vrajă. Funcția comunicativă-presupune transmiterea de informații, fiind caracteristica cea mai importantă și specific umană. Comunicarea pune în legătură un emițător (E) cu un receptor (R) care își transmit unuia altuia informații sub forma unui mesaj (M), folosind un canal de comunicare(C), pe care informația este codificată la emițător și decodificată la receptor. Funcția expresivă reprezintă măsura în care forma limbajului(sau expresia) corespunde conținutului comunicat. Expresivitatea transmite și o atitudine a subiectului față de ceea ce el comunică . dar și față de interlocutor. Funcția reglatoare -extern - în funcție de dorințele și așteptările noastre, putem influența și modela atitudinile, chiar comportamentele celor din jur

-intern-fundament pentru asimilarea de cunoștiințe, valori, principii și norme se exercită autoreglarea organizării pshihocomportamentale. Funcțian cognitivă, de integrare, conceptualizare și elaborare a gândirii. Limbajul îndeplinește rolul de ax al întregului sistem psihic uman și-i face posibilă funcționarea. (Clinciu, 2014)