Psihologie Penitenciara

Imagine preview
(9/10 din 6 voturi)

Acest seminar prezinta Psihologie Penitenciara.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 21 de pagini .

Profesor: Cucos Iurie

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Psihologie

Extras din document

Obiectul de studiu.

Este o ramură a psihologiei care s-a desprins din cadrul psihologiei judiciare.A cunoscut o dezvoltare destul de intensă în perioada sovietică, fiind numită ca psihologia pedepsei, apoi a fost numită psihologia corijării prin muncă.

In cadrul ps. Penitenciare se studiază 2 direcţii de bază:

1. Asistenţa psihologică a deţinuţilor:

• Psihologia persoanelor deţinute în funcţie de diferite criterii.

• Adaptarea deţinuţilor la regimul de detenţie.

• Grupul de deţinuţi, comunicarea dintre ei.

• Psihodiagnostic, metodici şi tehnici de lucru.

2. Asistenţa psihologică a colaboratorilor din penitenciar:

• Stresul gardianului

• Psihologia oamenilor ce poartă arme

• Selecţia candidaţilor

• Programe de formare a competenţei profesionale

• Tehnici de diminuare a stresului.

Obiectul – conflictele în penitenciar, subcultura carcerală, zvonurile şi revoltele în masă.

Psihologia persoanei deţinute

Tipic pentru persoanele deţinute este nevroza.Nevroza se manifestă ca o boală individuală, dar existenţa ei are o origine colectivă şi trebuie înţeleasă ca rezultat al acestui proces colectiv.Deci, pornind de la nevroza individuală, se va ajunge la găsirea simptomelor nevrozei grupului social.

Examinînd psihologic un delincvent – va fi găsit psihotic sau chiar debil mintal, dar nu în asta constă devianţa – el este deviant nu prin originea tulburărilor sale, ci prin apartenenţa la grupul considerat deviant.

Există grupuri deviante prin:

• Refuz – marginalizare pasivă şi activă

• Revoltă – inadaptare.

Ajungem astfel la concluzia că efectul de grup preexistă acţiunii individuale. Devianţa apare acolo unde societatea traversează o criză de adaptare.

Prima intrare în penitenciar pune în faţa deţinutului foarte multe probleme, şi cu cît el l-e va rezolva mai repede, cu atît sentimentul de străin se va diminua.

Factorul care se impune cu brutalitate, avînd consecinţe ample asupra deţinutului ce abia a nimerit în penitenciar este constituit de supraaglomerare.Un penitenciar este supraaglomerat atunic cînd a fost depăşită capacitatea sa de cazare, fapt ce afectează vizibil condiţiile de viaţă ale deţinuţilor.

Din punct de vedere al deţinutului, efectele supraaglomerării sînt situate pe multiple planuri:

• Cresc sentimentele negative(mînie, furie, ură, depresie)

• Se pierde controlul situaţiilor

• Creşte stimularea interpersonală.

Procesul de penitenciarizare are 4 etape:

1. De acomodare – este dominantă din punctul de vedere al deţinutului.Se manifestă prin teamă şi supunere, efort individual de a trăi în noul mediu de viaţă, sentiment de părăsire şi neputinţă.

2. De adaptare – este centrată pe căutarea recompenselor şi cîştigarea bunăvoinţei cadrelor.Condamnatul este un atent observator a tot ce se întîmplă în jurul său şi în urma evaluării persoanelor, normelor şi valorilor formale şi neformale – adoptă o conduită sau alta.

3. De participare – individul nu se mai simte străin faţă de ceilalţi.Are anumite satisfacţii în urma muncii depuse şi un comportament activ în cadrul relaţiilor interpersonale.

4. De integrare – este caracterizată prin dependenţa accentuată a individului de grupul din care face parte şi de menţinerea unei stări de echilibru în plan somato-psihic.

Pregătirea pentru eliberare – se referă la cele cîteva săptămîni dianintea liberării, cînd deţinutul este supus unui program special de instruire: i se dau sfaturi practice privind modul de soluţionare a problemelor pe care le va întîlni imediat după punerea în libertate, mai ales cele referitoare la noul loc de muncă şi modul de comportare.

Nivelurile de integrare a individului în mediul penitenciar:

1. Nivelul integrării sociale – sau armonizat relaţiile dintre deţinuţi şi grup, contactele interpersonale sînt intense, individul a aderat la scopurile comune şi are un rol social relativ, bine determinat în cadrul grupului.

2. Nivelul integrării psihosociale – conduita deţinutului este exclusiv în funcţie de statutul actual, sursele de stres îşi diminuează forţa şi devin mai puţine.

3. Nivelul integrării subculturale – deţinutul a interiorizat sistemul de valori şi norme informale ale grupului de apartenenţă, devenind un purtător activ al acestora pe timpul executării pedepsei.

Fisiere in arhiva (1):

  • Psihologie Penitenciara.doc

Alte informatii

Este o ramură a psihologiei care s-a desprins din cadrul psihologiei judiciare.A cunoscut o dezvoltare destul de intensă în perioada sovietică, fiind numită ca psihologia pedepsei, apoi a fost numită psihologia corijării prin muncă.