Psihopatologie

Activitatea senzorial-perceptivă reflectă direct şi unitar dimensiunile şi însuşirile obiectelor din realitate (stimuli), oferind informaţii atât asupra realităţii exterioare, cât şi asupra celei interioare (propriul organism).

Percepţia integrează informaţiile oferite de senzaţii, rezultând imaginea perceptivă care va fi integrată de persoană în existenţa sa, analizată prin intermediul gândirii şi valorizată afectiv. Percepţia favorizează experienţa realităţii, trăirea acesteia de către subiect, facilitând adaptarea la realitate a acestuia.

Caracteristicile percepţiei:

- Obiectivitate

- Completă, detaliată

- Prospeţime senzorială

- Constanţa formei

- Independentă de voinţă

Clasificarea tulburărilor de percepţie

1. Hiperestezia rezultă din coborârea planului senzorial, senzaţiile şi percepţiile fiind resimţite de subiect ca foarte intense şi neplăcute. Poate afecta un singur analizator sau ansamblul lor (hiperestezie generală). Apare în surmenaj, neurastenii, debutul psihotic, debutul bolilor infecţioase, hipertiroidie, intoxicaţii cu diferite substanţe.

2. Hipoestezia reprezintă creşterea pragului senzorial, cu diminuarea intensităţii senzaţiilor şi scăderea numărului de stimuli receptaţi. Se întâlneşte în stări reactive, depresie, crize isterice paroxistice, tulburări de conştiinţă, schizofrenie.

3. Sinestezia constă în percepţia simultană pe o cale senzorială diferită a unui stimul receptat la nivelul unui alt analizator (ex. Audiţie colorată). Se întâlneşte în diferite intoxicaţii (mescalină, LSD, cocaină).

4. Agnozia reprezintă un deficit psiho-senzorial, caracterizat prin incapacitatea subiectului de a recunoaşte obiectele după caracteristicile lor senzoriale, în timp ce analizatorii sunt intacţi.

5. Iluzia se defineşte ca percepţie cu stimul real şi specific, denaturată şi/sau deformată. Deformarea se referă mai ales la calităţile senzoriale ale obiectelor percepute. Cu cât denaturarea este mai amplă, semnificaţia patologică creşte. În normalitate, subiectul recunoaşte deformarea, o critică şi îi completează, ajustează sensul conform realităţii. În patologie, subiectul nu încearcă să corecteze deformarea, considerând-o o reflectare autentică a realităţii.

a. Iluziile fiziologice, nepatologice – rezultă din modificarea condiţiilor perceptive, obiective a mediului perceptual sau a condiţiilor interne, subiective.

- Iluzii prin modificarea condiţiilor perceptive – stimulare sub- sau supraliminară, depăşirea capacităţii de discriminare a unui analizator, iluzii optico-geometrice.

- Iluzii prin modificarea mediului perceptual – stimulare monotonă, deprivare senzorială.

- Iluzii prin modificarea condiţiilor interne: false identificări datorate unei atenţii deficitare, iluzii datorate anumitor stări afective (frică, euforie), iluzii datorate modificării stării de conştienţă (iluzii hipnagogice – la adormire şi hipnopompice – la trezire); iluzii datorate stărilor intense de oboseală, suprasolicitare, surmenaj.

b. Iluzii patologice (se întâlnesc în tulburări funcţionale ale analizatorilor, sindroame febrile, stări confuzionale, stări onirice, nevroze obsesiv-fobice şi isterice, debutul schizofreniei, stări depresive):

- False recunoaşteri – “deja-vu, deja-connu, deja-vecu”;

- False nerecunoaşteri – “jamais-vu, jamais-connu, jamais-vecu”; rolul principal în producerea lor îl au mecanismele memoriei;

- Paraeidolii – se caracterizează printr-o intensitate şi vivacitate deosebită a iluziei, imaginaţia implicată în acest fenomen putând fi foarte bogată; sunt considerate o punte de trecere către halucinaţii, datorită criticii variabile şi participării afective intense a subiectului;

- Alte iluzii – vizuale (micropsii – obiectele par mai mici, macropsii – obiectele par mai mari; dismegalopsii – obiectele par alungite sau lărgite; metamorfopsii – obiectele par deformate; paropsii – distanţa dintre obiecte este deformată; teleopsii – obiectele par mai îndepărtate), auditive (sunetele par mai intense, mai vagi, mai nete sau mai şterse, mai apropiate sau mai îndepărtate decât în realitate), olfactive (parosmii), gustative etc.

6. Halucinaţia este o percepţie fără obiect de perceput, subiectul se comportă ca şi cum ar avea o senzaţie sau o percepţie, atunci când în condiţiile normale ale realităţii exterioare aceste senzaţii sau percepţii nu se realizează.