Retardul Mental - Oligofrenia

Retardul mental se defineşte ca o funcţionare intelectuală generală semnificativ sub medie, care a început în timpul perioadei de dezvoltare şi se asociază cu o deficienţă a comportamentului adaptativ (Asociaţia Americană pentru Deficienţa Mintală/AAMD).

Prezentare clinică (criterii de diagnostic conform DSM-IV):

A. Funcţionare intelectuală semnificativ sub medie (un QI de aproximativ 70 sau mai puţin înregistrat la un test individual).

B. Deteriorare sau deficite concomitente în funcţionarea adaptativă prezentă în cel puţin două din următoarele domenii: comunicare, autoîngrijire, viaţă de familie, aptitudini sociale/interpersonale, folosirea resurselor comunităţii, autoconducere, aptitudini şcolare, muncă, timp liber, sănătate, siguranţă.

C. Debut înainte de 18 ani.

Clasificarea retardului mental după DSM-IV:

1. Retard mental uşor (oligofrenie gradul I) – QI de la 70 până la 50/55

2. Retard mental moderat (oligofrenie gradul II) – QI de la 50/55 până la 35/40

3. Retard mental sever (oligofrenie gradul III) – QI de la 35/40 până la 20/25

4. Retard mental profund (oligofrenie profundă) – QI sub 20/25

5. Retard mental de severitate nespecificată – există prezumpţia de retard, dar nivelul de inteligenţă al persoanei nu poate fi evaluat testologic

1. Retardul mental uşor (vârsta mentală 9-12 ani)

Persoanele cu retard mental uşor reprezintă cel mai mare grup dintre persoanele cu retard mental (85%). Înfăţişarea nu prezintă mari modificări şi deficitele motorii sau senzoriale sun greu sesizabile. Mulţi pot termina şcoala generală, unii chiar ajung la liceu. Ca adulţi, majoritatea au loc de muncă, familii, dar întâmpină dificultăţi în rezolvarea unor probleme de viaţă mai complexe. Capacităţile de limbaj şi comportamentul social sunt mai puţin dezvoltate, dar marea majoritate reuşesc să trăiască independent.

2. Retardul mental moderat (vârsta mentală 6-9 ani)

Apare la 10% dintre persoanele cu retard mental. Se asociază frecvent cu probleme neurologice, motorii, de locomoţie. Persoanele pot învăţa să comunice şi să se autoîngrijească, dar sub supraveghere. Ca adulţi pot desfăşura o activitate rutinieră.

3. Retardul mental sever (vârsta mentală 3-6 ani)

Apare la 3-4% din populaţia cu retard mental. Dezvoltarea este foarte lentă în perioada preşcolară. Chiar şi la maturitate majoritatea persoanelor au nevoie de o supraveghere atentă şi îngrjirie specializată. Deficitul de limbaj şi cel motor sunt evidente şi ireversibile.

4. Retardul mental profund (vârsta mentală sub 3 ani)

Apare la mai puţin de 1% dintre persoanele cu retard mental. Implică multiple deficite cognitive, motorii, de comunicare. Deteriorarea senzorio-motorie se observă uşor încă din copilărie. Persoanele au nevoie de o instruire intensivă pentru a fi în stare să desfăşoare independent chiar şi cele mai rutiniere activităţi de autoîngrijire. Marea majoritate au cauza organice pentru întârzierea mentală şi necesită îngrjire pe parcursul întregii vieţi.

Epidemiologie, comorbiditate, prognostic

Aproximativ 1-3% din populaţia generală suferă de retard mental de diverse forme. Retardul mental apare într-o relaţie de comorbiditate (asociere cu alte tulburări) cu următoarele forme de patologie: tulburare de hiperactivitate şi deficit de atenţie (AD/HD), tulburări ale controlului impulsurilor (agresivitate şi automutilare), tulburări de conduită, tulburări anxioase, tulburări alimentare, psihoze, tulburări afective, tulburări mentale datorate unei condiţii medicale generale. Evoluţia este influenţată de evoluţia bolilor asociate şi de factori externi (oportunităţi de instruire, stimulare din mediu etc.).

Etiopatogenia retardului mental (factori determinanţi, favorizanţi, de menţinere a tulburării)

Principalii factori implicaţi în apariţia retardului mental sunt ereditatea, factorii sociali şi factorii de mediu. Din acest punct de vedere există două tipuri de retard mental: cel subcultural (limita inferioară de distribuţie normală a intelifenţei într-o populaţie) şi cel patologic (datorat proceselor patologice specifice). De obicei, retardul mental se datorează unui cumul de factori (ereditari şi de mediu).

- Factori genetici: anomalii cromozomiale, tulburări metabolice care afectează SNC, boli cerebrale, malformaţii craniene (hidrocefalie, macrocefalie, microcefalie);

- Factori prenatali: infecţii (rubeolă, sifilis, toxoplasmoză), intoxicaţii (alcool, plumb, medicamente, droguri), afectare somatică (traumatism, iradiere, hipoxie), disfuncţie placentară (toxemie, întârziere în creştere prin subalimentare), boli endocrine (hipotiroidie);

- Factori perinatali: asfixiere la naştere, complicaţiile prematurităţii, icter, hemoragie intraventriculară;

- Factori postnatali: traumatism (accidental sau prin abuz asupra copilului), intoxicaţii, infecţii (meningite, encefalite)

- Malnutriţie.

Tulburările organice

1. Sindromul psiho-organic cronic (Bleuler)

Reprezintă o tulburare psihică datorată unei disfuncţii cerebrale generale. Simptomele principale sunt: slăbirea memoriei, scădere atenţiei, scădere capacităţii de judecată, generalizare, abstractizare, fatigabilitate, bradipsihie, sărăcirea nuanţării afective, tendinţa la perseverare, stereotipii, modificări evidente în personalitate subiectului, egoism. Se descriu trei pattern-uri comportamentale care se asociază şi se condiţionează reciproc: dezorientare (confuzie pe plan senzorial), distimie (pe plan emoţional), deteriorare (pe plan cognitiv).