Tulburări de Conștiință

Constiinta este un atribut definitoriu al umanitatii, cea mai evoluata forma de reflectare psihica a lumii obiective, caracterizata prin rationalitate si aprehensiunea propriei identitati a individului. Prin urmare, constiinta desemneaza activitatea psihica rationala, însotita permanent de aperceptia Eului, ca agent unic, indivizibil si inconfundabil al tuturor actelor sale psihice (Gorgos,.1987). Constiinta individuala reprezinta reflectarea subiectiva a existentei fiecarui om, având note de unicitate si irepetabilitate.

K Jaspers considera constienta ca fiind „viata psihica la un moment dat”, fiecarui moment corespunzându-I o experienta traita în corelatie cu o anumita ordine sau claritate a constiintei. Modelarea experientelor traite „aici si acum” (Henry Ey) se face în raport cu întreaga experienta existentiala anterioara a subiectului. Constiinta este un domeniu fundamental de definitie al psihismului, conferindu-i acestuia specificitate umana si deosebindu-l decisiv si calitativ de orice alta manifestare cerebrala, prin faptul ca raporteaza experientele individului la trecut si viitor, la sisteme axiologice si la identitate unica a subiectului, perceputa ca atare.

În psihiatrie, termenul de „constiinta” are diferite interpretari, în functie de fundamentarea teoretica prin care se abordeaza studiul ei:

- Abordarea neuropsihologica întelege prin constiinta procesul orientat, finalist, de integrare a întregului sistem nervos care, pe fondul starii de veghe, prelucreaza informatiile oferite de aferentele senzitivo-senzoriale, realizând o reflectare subiectiva a realitatii obiective si putând oferi prin aceasta un raspuns comportamental adecvat. Se admite o structurare a constiintei în trei niveluri:

- Constiinta elementara (constiinta) – care asigura starea de veghe, prezenta si la animale si tinând de structuri subcorticale;

- Constiinta operational-logica, prin care se realizeaza, cu ajutorul perceptiei si gândirii, o reflectare coerenta a realitatii;

- Constiinta axiologica, care permite optarea pentru valori în functie de criterii induse de societate.

Conform acestei abordari, constiintei îi sunt recunoscute mai multe calitati:

- substratul sau material este creierul;

- nivelul maxim de dezvoltare a constiintei la om a fost atins prin aparitia limbajului;

- prezinta variatii cantitative în timp, la acelasi subiect, dar si variatie ciclica (alternanta somn-veghe);

- presupune integritatea tuturor functiilor psihice: perceptie, atentie, memorie, gândire, afectivitate.

Cercetarile de neurofiziologie au stabilit contributia definitorie a cortexului, nucleilor bazali, sistemului talamic difuz si a hipotalamusului în realizarea constiintei.

- Conceptia organo-dinamista a lui H.Ey introduce notiunea de „câmp al constiintei”, alcatuit din ansamblul fenomenelor psihice ale existentei, la un moment dat: perceptie, imaginatie, sentimente, pulsiuni, activitate motorie, limbaj. Pentru Ey, constiinta este, ca si pentru Jaspers, „viata psihica la un moment dat, sectiunea transversala (structura sincronica, la nivelul existentei psihice a unui individ. Constienta (luciditatea) este echivalentul claritatii câmpului constiintei. Sectiunea longitudinala (diacronica) a vietii psihice a individului, care trece prin totalitatea „clipelor” câmpului constiintei, constituie „organizarea personalitatii”. În felul acesta, personalitatea ar fi alcatuita din derularea mutiplelor cadre al prezentului. Pentru Ey, disolutiile câmpului de constiinta si ale organizarii constiintei explica ntreaga patologie psihiatrica. Astfel, disolutiile câmpului constiintei de intensitate mica determina manie si melancolie, cele de intensitate medie – psihozele delirante acute si starile oneiroide, iar disolutiile profunde determina starile confuzionale si confuzoonirice. Disolutiile structurii profunde a constiintei determina, când sunt de intensitate mica, dizarmonia, când sunt de intensitate medie – delirurile cronice si schizofrenia, cele mai grave disolutii determinând dementele.

- Abordarea constiintei din unghiul psihologiei sociale a condus la alte corelatii. Constiinta individuala exprima structurarea superioara a fenomenelor psihice sub influenta unor mecanisme de natura sociala: limbaj, valori, simboluri. Cu cât cultura societatii din care face parte individul este mai evoluata, cu atât individul îsi însuseste mai mult din valorile ei, si cu atât este mai constient de locul si rolul sau în colectivitate, ca si de propriile sale motivatii, pe care si le poate corela cu disponibilitatile si cerintele societatii. Mediile familiale dezorganizate, microgrupurile cu nivel moral scazut pot determina structurari dizarmonice ale personalitatii copilului sau adolescentului, contribuind la structurarea psihopatiei sau la dezvoltarea unor predispozitii spre psihoze sau nevroze.

Se mai disting constiinta sociala, constiinta grupului din care face parte individul, constiinta profesionala, constiinta nationala, constiinta morala, fiecare dintre ele având un rol important în evolutia si mentinerea coerentei si unicitatii individului.

Constiinta de sine constituie reflectarea în constiinta individului a propriei existente psihice si sociale. Se structureaza în cadrul relatiilor sociale, individul cunoscându-se pe sine si delimitându-se de ceilalti prin comparare cu semenii sai. Individul devine, astfel, o constiinta personalizata, individualizata. Personalitatile structurate dizarmonic îsi structureaza o imagine deformata atât despre lume, cât si despre sine. Delirurile cronice si mai ales schizofrenia determina o distorsionare deliranta sau o bulversare a constiintei de sine.

C.Gorgos (1987) arata ca, în functie de acceptiunile psihiatrice ale termenului, se poate realiza o sistematizare didactica a principalelor modalitati de existenta a constiintei si a tulburarilor ei:

- Câmpul de constiinta, care integreaza prezenta în lume, permitându-i subiectului sa se situeze în raport cu semenii sai, sa-i înteleaga lucid si sa se adapteze schimbarilor pe care le percepe.

- Tulburarile câmpului de constiinta:

- tulburarile claritatii si integrarii câmpului constiintei (tulburari cantitative): obtuzia, hebetudinea, torpoarea, obnubilarea, stuporul, soporul, suspendarea completa a constiintei;

- tulburarile structurii câmpului constiintei (tulburari calitative): îngustarea câmpului constiintei, starea crepusculara, confuzia mintala (starile confuzionale): oneiroidia, amentia.

- Constiinta de sine a subiectului, ca sentiment al propriei identitati.

- Tulburarile constiintei de sine:

Tulburarile constiintei corporalitatii (somatognozia);

- tulburari de schema corporala de tip neurologic: sindromul Gerstmann, sindromul Anton-Babinski;

- tulburari de schema corporala de tip psihic: cenestopatii, sindrom hipocondriac, sindrom Cotard;

- desomatizare: dismorfofobia;

- tulburarile constiintei realitatii obiectuale: derealizarea.

- tulburarile constiintei propriei persoane: personalitatea multipla, depersonalizarea, automatism mintal;

- tulburarile somnului si visului: insomnii, hipersomnii, visul.