Turbulari de Stare

Voinţa – funcţia psihică ce mijloceşte actualizarea şi realizarea intenţiilor, prin organizarea acţiunilor şi structurarea deciziilor, fiind strâns legată de motivaţie (ansamblul impulsurilor interne, cu nivel energetic şi tensional specific, modelat socio-cultural, cu rol declanşator al acţiunii).

Tipul de tulburare

Hiperbulia Suport motivaţional

Precis Manifestări psihopatologice

Creşterea forţei voinţei, cu caracter global Circumstanţe de apariţie

Anumite tipuri de personalităţi

Hiperbulia delirantă Precis Nivel foarte ridicat Psihoze

Hiperbulia electivă Precis Se desfăşoară pe anumite sectoare, domenii de activitate Toxicomanii

Nevroze obsesiv-fobice

Hipobulia globală Pierdut Diminuarea forţei voinţei, scăderea capacităţii de acţiune, motivaţia e slabă sau absentă, deşi conştiinţa nu e modificată şi operaţiile gândirii sunt intacte Tulburări nevrotice

Toxicomanii

Oligofrenii

Sindroame psiho-organice cronice

Demenţe

Stări maniacale (secundar incapacităţii de concentrare, excitabilităţii şi agitaţiei psiho-motorii)

Hipobulia electivă Pierdut Incapacitatea de a face faţă situaţiilor fobogene sau obsesiilor Nevroza obsesiv-fobică

Abulia Pierdut Scădere maximă a forţei voinţei şi pierderea aproape totală a iniţiative şi capacităţii de acţiune Depresii psihotice

Schizofrenie

Oligofrenii severe

Demenţe avansate

Impulsivitatea Pierdut Motivaţia este modificată de impulsuri puternice, presante care se impun conştiinţei şi determină trecerea la act, în timp ce forţa voinţei e scăzută Tulburări de personalitate (impulsiv-explozivă)

Tulburări nevrotice

Stări reactive

Psihoze (raptus)

Parabulia Destructurat Scăderea forţei voinţei e determinată de dezorganizarea sistemului voliţional prin sentimente ambivalente, dorinţe bizare, ca şi consecinţe ale disocierii ideo-afective Schizofrenie

Nevrozele motorii (generată de afecţiuni simultane, parazite)

Fig. 1. Clasificarea tulburărilor de voinţă

Tulburările de conştiinţă

Conştiinţa – viaţa psihică la un moment dat, modelarea experienţelor prezente se realizează în raport cu existenţa anterioară, proiecţiile în viitor, sistemul axiologic, identitatea unică a subiectului. Se disting două planuri: câmpul conştiinţei care integrează subiectul în lume, permiţând adaptarea şi raportarea la ceilalţi, şi conştiinţa de sine ca sentiment al propriei identităţi.

Tulburările câmpului de conştiinţă

Se disting următorii parametrii de clasificare:

• Dezinteresul faţă de lumea exterioară (subiectul înţelege greu ce se petrece în jurul său, atenţia fluctuează, acţionează fără să se raporteze la situaţia reală)

• Dezorientarea (ca o consecinţă a dezinteresului)

• Incoerenţa (conduita pacientului devine neinteligibilă)

• Dificultăţi în gândire şi amnezie consecutivă stării confuzionale

• Tulburări mnezice – afectează capacitatea de fixare şi conservare.

1. Tulburările clarităţii şi capacităţii de integrare a câmpului de conştiinţă (tulburări cantitative, tulburări ale vigilităţii) – nu sunt productive, dar se însoţesc, o dată cu creşterea în intensitate, de tulburări vegetative.

a. Obtuzia – bradipsihie cu hipoprosexie spontană, procesele gândirii pierd din supleţe, parafazii, lentoare în înţelegera întrebărilor şi formularea răspunsurilor.

b. Hebetudinea – desprindere de realitate, subiectul o percepe ca fragmentată, se însoţeşte de perplexitate şi indiferenţă.

c. Torpoarea – bradikinezie (încetinirea mişcărilor), hipobulie, scăderea afectivităţii, uşoară dezorientare cu stări de somnolenţă.

d. Obnubilarea – hipoprosexie severă, dificultăţi mnezice mixte, creşterea pragurilor senzoriale, dificultăţi de înţelegere şi sinteză. Răspunsurile pot fi mai precise dacă stimulii cresc în intensitate.

e. Stuporul – inhibiţie psiho-motorie de intensitate severă (mutism, akinezie, negativism alimentar). Pacientul reacţionează doar la stimuli foarte puternici, nu înţelege contextul în care se află sau întrebările care I se adresează. Mimica sa este inexpresivă sau exprimă anxietate, atitudinea este inertă, dar opune rezistenţă la mişcările provocate.

f. Soporul – stare de somnolenţă patologică, contactul cu mediul este dificil, întrerupt de perioade de somn.